x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme rece şi ploi în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

Vreme rece şi ploi în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

05 Apr 2021   •   13:02
Vreme rece şi ploi în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni
Sursa foto: Hepta

Vremea va fi, în general, răcoroasă pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 aprilie), la început cu valori termice mai scăzute decât în mod normal pentru luna în curs, în timp ce precipitaţiile vor fi prezente în cea mai mare parte a ţării pe întreaga perioadă analizată, arată estimările publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, vremea se va răci în intervalul 7 - 9 aprilie, când valorile termice vor ajunge cu mult mai scăzute decât cele normale în prima decadă a lunii aprilie, când vor fi medii ale maximelor diurne de 7 - 10 grade şi ale minimelor nocturne de la -3 la 0 grade. Încălzirea vremii din 10 - 12 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 14 - 16 grade şi ale temperaturilor minime de 2 - 4 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea va fi răcoroasă şi nu sunt estimate oscilaţii termice importante, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 13 - 15 grade şi minime de 3 - 5 grade. În intervalele 6 - 7 aprilie şi 12 - 14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi în averse, local mai însemnate cantitativ, trecător fiind posibile şi descărcări electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.

În Crişana, vremea se va răci aşa încât valorile termice din intervalul 7 - 9 aprilie vor ajunge cu mult mai scăzute decât cele normale în prima decadă a lunii aprilie, cu medii ale maximelor diurne de 6 - 9 grade şi ale minimelor nocturne între -3 grade şi -1 grad. Încălzirea vremii din 10 - 12 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 13 - 15 grade şi ale temperaturilor minime de 2 - 3 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea va fi răcoroasă şi nu sunt estimate oscilaţii termice importante, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 12 - 14 grade şi minime de 3 - 4 grade. În intervalele 6 - 7 aprilie şi 12 - 14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi în averse, local însemnate cantitativ, trecător fiind posibile şi descărcări electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.

În zona Transilvaniei, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod normal, chiar deosebit de rece în intervalul 7 - 9 aprilie, când vor fi medii ale maximelor diurne de 4 - 6 grade şi ale minimelor nocturne de la -5 la -3 grade, dar mai apropiată de regimul termic normal al perioadei în intervalul 10 - 12 aprilie, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 12 - 14 grade, iar ale temperaturilor minime în jurul a 0 grade. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, nu sunt estimate oscilaţii termice importante, vremea fiind în general răcoroasă şi astfel se vor înregistra, în medie, maxime de 11 - 13 grade şi minime de 1 - 3 grade. În intervalele 6 - 7 aprilie şi 13 - 14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi izolat mai însemnate cantitativ, trecător fiind posibile şi descărcările electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.

În Maramureş, pe parcursul primei săptămâni, vremea va fi mai rece decât în mod normal, chiar deosebit de rece în intervalul 7 - 9 aprilie, când vor fi medii ale maximelor diurne de 4 - 7 grade şi ale minimelor nocturne între -4 şi -2 grade, dar mai apropiată de regimul termic normal al perioadei în intervalul 10 - 12 aprilie, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 11 - 13 grade, iar ale temperaturilor minime de 0 - 2 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, nu sunt estimate oscilaţii termice importante, vremea fiind în general răcoroasă şi astfel se vor înregistra, în medie, maxime de 12 - 13 grade şi minime de 2 - 3 grade. În intervalele 6 - 7 aprilie şi 12 - 14 aprilie va fi ridicată probabilitatea pentru ploi izolat mai însemnate cantitativ, trecător fiind posibile şi descărcările electrice, iar în celelalte zile ale intervalului celor două săptămâni, temporar vor fi precipitaţii în general slabe.

În regiunea Moldovei, în prima parte a săptămânii, vremea se va răci astfel că de la valori uşor sub cele medii multianuale la început (maxime de 12 - 14 grade şi minime în jurul a 0 grade), temperaturile vor ajunge în intervalul 7 - 9 aprilie cu mult mai scăzute decât normalul primei decade ale lunii aprilie, respectiv 5 - 8 grade, în medie, la amiază şi între -3 şi -2 grade, noaptea. În următorul interval, 10 - 18 aprilie, se estimează puţine variaţii ale regimului termic, care se va situa uşor sub cel normal la mijlocul acestei luni, cu medii ale temperaturilor maxime de 11 - 14 grade şi a celor minime de 1 - 3 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, dar în intervalul 6 - 8 aprilie şi după data de 12 aprilie, probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor va fi mai ridicată.

În Dobrogea, după trei zile cu valori termice uşor sub cele medii multianuale, caracterizate prin maxime de 11 - 13 grade şi minime de 3 - 5 grade, vremea se va răci, iar temperaturile vor ajunge în intervalul 8 - 10 aprilie cu mult mai scăzute decât normalul primei decade ale lunii aprilie, respectiv 7 - 9 grade, în medie, la amiază şi 1 - 2 grade, noaptea. În următorul interval (11 - 18 aprilie) se estimează puţine variaţii ale regimului termic, care se va situa sub cel normal la mijlocul acestei luni, cu medii ale temperaturilor maxime de 11 - 12 grade şi a celor minime de 4 - 6 grade. Regimul pluviometric va fi în general deficitar, dar în intervalul 6 - 8 aprilie şi după data de 12 aprilie va fi mai ridicată probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor.

În Muntenia, după două zile ce vor fi caracterizate prin maxime, în medie, de 12 - 16 grade şi minime de până la 3 grade, vremea va deveni deosebit de rece în intervalul 7 - 9 aprilie, când media maximelor va scădea până în jurul a 9 grade, iar a minimelor va fi de la -2 grade la -1 grad. Încălzirea vremii din 10 - 12 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 14 - 16 grade şi ale temperaturilor minime de 1 - 4 grade. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea va fi răcoroasă şi nu sunt estimate oscilaţii termice importante, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 13 - 15 grade şi minime de 3 - 4 grade. În intervalul 6 - 8 aprilie şi după data de 12 aprilie va fi mai ridicată probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe.

În Oltenia, după două zile ce vor fi caracterizate prin maxime, în medie, de 11 - 14 grade şi minime de 0 - 3 grade, vremea va deveni deosebit de rece în intervalul 7 - 9 aprilie, când media maximelor va scădea până la 8 - 9 grade, iar minimele vor oscila între -3 şi -2 grade. Încălzirea vremii din 10 - 12 aprilie va apropia regimul termic de normalul perioadei prin valori medii ale temperaturilor maxime de 14 - 16 grade şi ale temperaturilor minime de 2 - 4 grade. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, vremea va fi răcoroasă şi nu sunt estimate oscilaţii termice importante, astfel că se vor înregistra, în medie, maxime de 13 - 15 grade şi minime de 3 - 4 grade. În intervalul 6 - 8 aprilie, dar şi după data de 12 aprilie probabilitatea pentru precipitaţii în general slabe va fi mai ridicată.

La munte, în prima parte a săptămânii, vremea se va răci astfel că de la medii ale temperaturilor maxime de 2 - 4 grade şi ale minimelor în jurul a -5 grade, valorile termice vor ajunge în intervalul 7 - 9 aprilie cu mult mai scăzute decât normalul primei decade ale lunii aprilie, respectiv între -5 şi -2 grade, în medie, la amiază, şi între -10 şi -8 grade, noaptea. În intervalul 10 -18 aprilie se estimează puţine variaţii ale regimului termic, care se va situa sub cel normal la mijlocul acestei luni, cu medii ale temperaturilor maxime de 2 - 5 grade şi a celor minime între -4 şi -2 grade. Temporar, vor fi precipitaţii slabe şi local moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, cu probabilitate mai mare de apariţie în intervalul 6 - 9 aprilie şi după data de 12 aprilie.

×
Subiecte în articol: anm prognoza meteo