Alegeţi trei scaune, două pălării, câteva umbrele, câteva pietre, mai mulţi arbori, trei femei goale...

Gherasim Luca este unul din pseudonimele poetului Salman Locker, născut la Bucureşti în 1913, teoretician al suprarealismului, activ participant la mişcarea avangardistă şi component al grupului unde activau şi Gellu Naum, Victor Brauner, Jack Herold, Virgil Teodorescu, Dolfi Trost etc. Autoexilat în Franţa, unde după ce se apropie de Paul Celan, Jea Arp, Frnacois Di Dio, Max Ernst, scrie poeme în franceză şi mai ales desenează şi execută colaje, desene-instalaţii, obiecte etc., ghidându-se după principiul atât de drag suprarealiştilor: hazardul. Iată un fragment din „lecţia de cubomanie„, teorie inventată de Gherasim Luca, în care regăsim şi „arta sa poetică”, dar şi sugestii asupra modului său de viaţă: „Alegeţi trei scaune, două pălării, câteva umbrele, câteva pietre, mai mulţi arbori, trei femei goale şi alte cinci bine îmbrăcate, şaizeci de bărbaţi, câteva case, vehicule din toate epocile, mănuşi, telescoape, etc. Tăiaţi totul în bucăţi mici şi amestecaţi-le bine într-o piaţă largă. Reconstituiţi după legile hazardului sau cum vi se năzare şi veţi obţine peisajul pe care vi l-aţi dorit întotdeauna.”

Am menţionat amănuntele de mai sus din viaţa acestui suprarealist nedrept de ignorat de criticii literari sau de artă plastică de la noi, (dar nu şi de omologii lor francezi), pentru a încerca să decodificăm universul teatral propus nouă de regizor, de coregrafa Mălina Andrei şi trupa de actori tineri în frunte cu Cornel Răileanu şi Loredana Grigoriu.

Credem că, pornind de la acest crez artistic ce avea să-l ducă pe Gherasim Luca la multe reuşite artistice, dar şi la repetate încercări de sinucidere, ce au sfârşit cu cea din 1994, când s-a aruncat în apele Senei, regizorul Horaţiu Mihai a creat un spectacol uluitor, apelând la mişcare, la mijloacele teatrului-imagine, la video şi ligth design şi la muzică, în condiţiile unui text minimal, element ce, dealtfel, tinde să dispară în această concepţie regizorală ce va domina teatrul viitorului. Rezultatul: mişcare actoricească şi imagini vizuale încărcate de dinamism, într-o paletă ce ne poartă de la sublim la grotesc, de la comic la halucinant, totul pentru a sugera spectatorului zbuciumata şi controversata viaţă a acestui artist atât de original şi căruia i-a fost rezervat un destin atât de tragic.

De altfel, Horaţiu Mihaiu a mai „recidivat” în a pătrunde în tainele operei şi vieţii unor genii ca Brâncuşi, Mondrian, Miro, Picasso.

La ieşirea din sală am văzut spectatori îngânduraţi, unii perplecşi, alţii satisfăcuţi. Probabil că, unii nu vor mai veni la acest gen de spectacole, alţii vor căuta prin biblioteci sau pe internet amănunte despre acest poet atât de controversat, încercând astfel să înţeleagă spectacolul la a doua ori a treia vizionare, dar sunt convins că vor fi şi dintre aceia ce vor observa cu satisfacţie că, după nedrept de lunga sincopă a spectacolelor de calitate din oraşul lor, în prezent aici se joacă TEATRU! Iar această perioadă fastă coincide cu venirea la conducerea Teatrului de Artă a regizorului Mihai Constantin Ranin.