Duncan şi Esenin, pe scena de la Odeon

Piesa americanului Martin Sherman „Când Isadora dansa” (premiera ab­so­lută în 1985), apreciată în Occident şi prezentată pe mari scene ale lumii, este mai degrabă „pour les connaisseur”. Autorul prezintă o zi din via­ţa de cuplu a două figuri legenda­re – celebra dansatoare născută în Ame­rica Isadora Duncan, pre­ţu­i­tă în lume, şi la fel de renumit, dar în lu­mea sa literară din Rusia şi fosta Uniune Sovietică, poetul Serghei Ese­nin. Textul însă nu pare să îi fi interesat prea mult pe creatorii de spectaco­le din Rusia pentru a-l pune în scenă. Acest titlu este legat totuşi de numele unui mare actor rus, Oleg Menşikov, interpretul lui Esenin în montarea de la „Globe Theatre” din Londra (1991).

La noi au fost atraşi de piesă Ada Lupu, care a şi tradus-o, montând-o la Teatrul Naţio­nal din Chişinău, şi Răzvan Mazilu, care a folosit aceeaşi traducere pentru varianta sa scenică de la Teatrul Odeon din Bucureşti. Amintim că Mazilu a pus în scenă textul şi în Grecia, la Teatrul Meli din Atena, acum doi.

O iubire posesivă
Spectacolul bucureştean o are în rolul Isadorei pe Maia Morgenstern, o alegere excelentă pentru a o prezenta pe cea care iubea cu patimă, ob­se­dant, pe bărbatul cu 18 ani mai tânăr decât ea – şarmant, cuceritor, sensibil, dar totodată aprig, brutal, beţiv, depresiv. Ea – de 46 de ani, iar el, Esenin de 28.

La Paris, în 1923. Trecuse un an de la căsătoria lor la Moscova, de unde plecaseră imediat după ce şi-au unit destinele. Isadora şi soţul său, Serghei Esenin (Mihai Smaranda­che), se trezesc cu greu. E miezul zilei. Ea e la picioarele lui. El, respingător prin gesturi, comportament ce nu e simpatizat de prietena Isadorei – Mary Desti, interpretată de adorabila Rodica Mandache, vechea (bă­trâ­na) şi buna sa prietenă, care o în­deam­nă să lucreze, să ţină spectaco­le, să câştige bani. Isadora e falită. Dar Isadora are nevoie de bani pentru a deschide o nouă şcoală de dans în Italia; are nevoie de bani şi pentru a-l duce la Moscova pe Esenin, care tânjea după societatea de acolo, dorea acasă.

În străinătate el era ignorat, din cauza scandalurilor în care se implica. Apoi nu vorbea decât rusa. Isadora era respinsă în Occident din cauza simpatiei ei pentru bolşevici.

Pe scena de la Odeon, un decor sim­plu: carcasa de lemn a unui pian, fără picioare, cu claviatura la vedere. În interiorul pianului dorm cei doi soţi. E un fel de dormitor. Apoi pianul e masă în timpul unei petreceri, e pianul la care cântă Alexandros Elio­po­los (Vlad Logigan, pe acelaşi rol cu Andrei Runcanu), un tânăr pianist grec, bo­te­zat de mama sa şi Duncan, care vine să o cunoască pe Isadora şi să afle de ce a primit numele ei. Obiectul suge­rea­ză (la final) şi un cavou, cel al Isadorei. De asupra carcasei pianului e suspendat un plafon fragmentat... aidoma unor destine fărâmiţate. E perioada când căsnicia celor doi e zdrunci­na­­tă de ciocni­rea a două caractere puternice şi total di­ferite. Esenin nu mai suportă „muierile”. Aici mai e Jeanne (actriţa Jeanine Stavarache) – femeia în casă care vorbeşte doar franceza.

Apoi vine Miss Belzer (Oana Şte­fă­nes­cu), pe post de traducătoare a lui Ese­nin, căci nu se înţelegea cu ni­meni. Apare şi un italian, luat drept consul, dar nu era decât un „conţopist” (Mircea Constantinescu).

Talentul, o povară
Replici în diverse limbi, fără a fi traduse, cu excepţia câtorva indicaţii, însă farmecul şi forţa pe care actorii le împrumută personajelor dau naş­te­re unei creaţii tragicomice în­che­ga­te profesionist de Răzvan Mazilu (regia şi coregrafia). Mai e un perso­naj în spectacol: Spiritul Isadorei – Isadora tâ­nă­ră, dansând, interpretat de balerina Monica Petrică. E poezia dansului. Rolul Isadorei e împlinit. Nu ştiu însă cât de mult poate fi înţeles, în piesa lui Sherman, talentul poetului Esenin, cel care s-a considerat la vremea sa al doilea poet al Rusiei, după Puşkin. Cu atât mai mult cu cât destinul lui a fost poate mai dramatic decât al Isadorei Duncan.

Cei doi s-au întors la Moscova în 1924, dar s-au des­păr­ţit. Esenin s-a recăsătorit, pentru a patra oară oficial, dar a murit în ultimele zile ale anului 1925. A fost găsit într-o cameră de hotel în Sankt Petersburg spânzurat. În aceeaşi cameră a scris, cu sânge, ultima sa poezie. Avea 30 de ani.
Contemporanii săi spuneau că talentul i-a fost povară. Sinuciderea lui este pusă sub semnul întrebării de vreo 20 de ani încoace, în Rusia.
Isadora Duncan a murit la 50 de ani, într-un accident, în Franţa.