"Elling", înduioşător

Pe scena Sălii Mari a Teatrului de Comedie se joacă "Elling", piesă care a dat şi titlul unui film de mare succes. Textul dramatic, semnat de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess, s-a născut din romanul "Fraţi de sânge" al norvegianului Ingvar Ambjørnsen.

Simplu, fără exagerare verbală, fără încărcătură excesivă a spaţiului de joc, într-o interpretare proeminentă, spectacolul "Elling" regizat de Vlad Massaci la Comedie te înduioşează. Între comic şi conflict sufletesc puternic e o distanţă atât de mică încât acestea se împletesc, se şi detaşează, par absurde, par reale. De aceea în sală abundă valuri de râs, dar te şi copleşesc profund emoţiile.

Deşi cele două personaje sunt doi tineri nebuni, care s-au cunoscut şi au devenit foarte apropiaţi într-un spital de psihiatrie, acum încercându-se integrarea lor în societate printr-un program special, ei apar mai mult cu sufletul bolnav.

Sunt nedespărţiţi. Elling, afectat mai tare după moartea mamei, care atunci când trăia îi dădea senzaţia de "căldură", şi Kjell Bjarne, zdruncinat afectiv tocmai de prezenţa mamei sale în viaţa lui, neprimind din partea ei mângâiere şi blândeţe, se mută împreună într-o locuinţă socială, o cameră cu două paturi, exact ca cea de spital. Dacă până acum au fost asistaţi de o soră medicală, din momentul intrării în casa lor ei trebuie să facă totul singuri: să-şi găsească prieteni, să meargă la cumpărături, să gătească, să facă ordine în casă şi... să răspundă neapărat la telefon. Pentru că îi sună foarte des asistentul social, care urmăreşte pas cu pas integrarea lor în lumea nouă, adică în viaţa normală. Amestecul de frică, de naivitate, de curiozitate, dar şi de spontaneitate clocoteşte în mintea lor, îi agită, îi împinge spre ceea ce trebuie să devină oameni normali. Poate că şi sunt oameni normali, dar trebuie să o dovedească. O fac actorii, cu mult umor.

INTENSITATE
Vlad Massaci a avut o intuiţie perfectă atunci când s-a gândit să încredinţeze cele două personaje lui Marius Florea Vizante (Elling) şi Sandu Pop (Kjell Bjarne). Însuşirile actoriceşti ale lui Vizante sunt cunoscute; îţi dai seama din timp că nu ar da greş în realizarea rolului. Îţi trezeşte însă curiozitatea cum este el în "cuplu" cu Sandu Pop, un actor de o cu totul altă factură. Aflaţi că sunt agreabili. Au aplomb. Cele două personaje cu "aspiraţii" diferite se completează unul pe celălalt şi inspiră multă încredere. E meritul atât al actorilor, cât şi al regizorului, care nu a avut idei bombastice, nu a ţinut la "subtilităţi filosofice". Massaci a "dirijat" subtil în scenă, iar interpreţii i-au urmărit "bagheta", dând fiecăruia din cele două personaje principale contur, personalitate. Contribuie la omogenitatea "cuplului" şi Frank Asli - asistentul, jucat lejer de Şerban Georgevici.

Pentru un efect scontat, la "integrarea" celor doi contribuie şi actriţa Mihaela Măcelaru (cu trei roluri secundare).

Spectacolul câştigă şi din scenografia cu funcţionalitate multiplă (autor Andu Dumitrescu). Într-o oră şi jumătate ne amuzăm, mai şi lăcrimăm. Sunt toate ingredientele pentru emoţie.