Festivalul de la Sibiu, cu final apoteotic

Au fost zece zile de evenimente culturale desfăşurate sub sigla Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Populaţia acestui oraş vechi de secole a beneficiat de o gamă largă de spectacole de diverse genuri. Amploarea ediţiei 2010 este "măsurată" de organizatori în cifre. E şi normal.

Populaţia urbei şi numărul mare de invitaţi au profitat din plin de oferta destul de consistentă cuprinsă în program: spectacole de teatru, spectacole de dans, concerte, spectacole de stradă, spectacole pentru copii, spectacole-lectură, o bursă de spectacole, un târg de carte, conferinţe, multe lansări de carte şi reviste, ateliere de creaţie. Totuşi, titulatura festivalului "de teatru" face să distingă dintre toate aceste secţiuni pe cea dedicată artei teatrale.

I-am solicitat opinia lui George Banu, profesor de studii teatrale la Sorbonne Nouvelle din Paris, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, prezent an de an la festival. Pentru el, în acest an, Sibiul a fost "ocazia unui voiaj în timp şi în spaţiu".

"În timp, în măsura în care mari figuri ale scenei europene din anii '60-'70 au fost prezente aici - Barba, Brook, ale căror spectacole au o fragilitate ce emoţionează, chiar şi Mnouchkine s-a găsit printre noi graţie unor publicaţii recente. În timp, pentru că festivalul şi-a constituit o memorie pe care o prezintă publicului tânăr, permiţându-i să descopere mari reuşite ale scenei din anii trecuţi, «Faust», «Electra»...

Festivalul a invitat şi la un voiaj în spaţiu în măsura în care din Japonia până în Georgia şi America au sosit artişti care au revelat aspecte şi spectacole inedite. Dar a fost şi un festival al actorului, căci multe monologuri au cristalizat atenţia pe interpretul singur, faţă în faţă cu publicul: Pippo Delbono, Simona Măicănescu... Teatrul de stradă s-a distins prin prestaţii de neuitat graţie unor trupe necunoscute mie ca «Expres théâtre», iar dansul s-a impus mai mult ca oricând.

Festivalul propune azi un spectru bogat al formelor, nu numai al teatrului, ci şi al spectacolului viu. E un festival care s-a transformat, care a integrat mutaţiile scenei mondiale, acompaniindu-le de prezenţa unor filozofi şi teoreticieni care le comentează şi pun în perspectivă, în timp ce publicul s-a lăsat sedus de varietatea multicoloră a acestei ediţii, uitând o clipă temerile justificate produse de criză. Nu un narcotic, ci o formă de delectare a fost Sibiul 2010.

Ca în clipa aceea de graţie pe care o reprezintă «Pyramus & Thisbe 4 You» - spectacolul lui Alexandru Dabija de la Teatrul Odeon, care a echilibrat ironia şi tristeţea cu un rafinament şi forţă proprie divertismentului shakespearian", spune George Banu.

După spectacolul-monolog "Poveşti de iunie", prezentat sâmbătă de Pippo Delbono, i-am văzut pe mulţi oameni de teatru mulţumindu-i lui Constantin Chiriac, directorul festivalului, pentru această inedită prezenţă la Sibiu. Chiriac ne-a şi informat că Pippo Delbono va face un spectacol la Sibiu despre comunitatea românească din Italia.

După "Poveşti de iunie", nu am vrut să mai văd sâmbătă vreun spectacol. Publicul a plecat cu sufletul răvăşit. Forţa cuvântului cu care artistul copleşeşte publicul vine din confesiunile sale. E un teatru aparte, numit "teatrul lui Pippo", un teatru prin care se spune adevărul. Astfel, el are o cale foarte personală în artă. George Banu arăta în prefaţa cărţii "Pippo Delbono. Teatrul meu", apărută în seria "Mari regizori ai lumii" a Fundaţiei "Camil Petrescu" - revista Teatrul azi, ce înseamnă arta acestui artist, încheind: "Îi mulţumesc pentru că în momentele de scepticism, o întâlnire cu el e de fiecare dată o încurajare. E o adevărată terapie".

Pippo Delbono transmite omului sentimente în care vieţuieşte o durere. El singur fiind un suferind, adună în jurul său, în teatrul său, oameni ce te fascinează prin curaj şi supravieţuire. L-a adus la Sibiu şi pe Bobo, omul pe care l-a scos dintr-un azil, având probleme mari de sănătate şi purtat apoi cu el prin lume de mai bine de 15 ani.

O cu totul altă atmosferă a fost duminică la spectacolul "Femeia care şi-a pierdut jartierele" de Labiche, în regia lui Silviu Purcărete. Este producţia Teatrului de Comedie, jucată pentru prima dată în faţa publicului plătitor de bilet. Protagonişti sunt Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă şi Mihaela Teleoacă. Scena a reprezentat-o hala uzinei dezafectate Simerom. Replicile savuroase, jocul antrenant al actorilor, dar şi muzica foarte specială, scrisă de Vasile Şirli şi interpretată la tobe şi ferăstrău de Lucian Maxim, au avut ca "preludiu" nişte sunete scoase de porumbeii ce îşi au culcuşul sub streaşina halei.

Arta artiştilor însă a fost dominatoare. Publicul s-a înveselit, sorbind din deliciul "obscenităţilor", prezentate cu măsură. Spectacolul va avea premiera la toamnă, dar nu pe scena de la Comedie, ci în alt spaţiu, special amenajat - într-un pavilion de la Romexpo. După ora 21:00, în parcarea de lângă teatrul sibian a avut loc spectacolul "Metamorfoze", regizat de acelaşi Purcărete.