Hoţia, ca o meserie
Secvenţă din „Învaţă-mă, Céline!”: Sanda Toma şi Aurora Leonte – un as şi un valet în branşa hoţiei / Foto: Mihai Zgondoiu
Actriţa, ajunsă la o venerabilă vârstă, impresionează prin energia sa, prin jocul firesc, iar vocea-i cristalină îţi asigură „confortul”, în calitatea ta de spectator, în sala de teatru.
În „Învaţă-mă, Céline!”, Sanda Toma îi are parteneri pe Aurora Leonte, Delia Nartea, Marius Drogeanu şi Alexandru Conovaru. În Sala Studio a „Comediei”, regizorul Giurchescu şi-a propus cu această echipă, la care s-au alăturat şi Adrian Lis (decorul), Mirela Trăistaru (costumele) şi Vasile Manta (ilustraţia muzicală), să spună „poveşti teatrale”, ce nu pretind că sunt, aşa cum spune el în caietul de sală, „realitate 100%, dar pleacă de la ea permiţându-şi – cu zâmbet sau scrâşnet – să brodeze pe marginea realităţii, să inventeze rinocerii vorbitori şi făcători de rele sau hoţi simpatici, fără a ne obliga să le urmăm exemplul”.
Despre hoţi e vorba în această piesă. Céline, pe care o interpretează Sanda Toma, se trezeşte în frumoasa ei casă cu un hoţ, pe nume Guillaume (Marius Drogeanu), hoţ care nu o impresionează câtuşi de puţin, darămite să o sperie. Ea, o profesionistă în ale hoţiei, o are alături în casă pe Anna (Aurora Leonte), conlucrătoarea sa – prima e „as”, a doua e „valet”, dar acest neisprăvit, care e „nenorocul în picioare”, a venit la furat cu un pistol de jucărie.
Ce uşor îl manipulează Céline, cât de vicleană poate fi, pentru a-şi atinge scopul, adică de a-l aduce în „confrerie”, în branşa lor, pe acest neîndemânatic şi cinstit hoţ, dar înzestrat cu un dar ceresc: poate să reproducă întocmai o operă de artă modernă. „Experimentul” e făcut chiar în casa lui Céline, unde e la vedere un tablou de Joan Miró. Şi tocmai când ea pune la cale „o afacere”, folosind acest talent al lui Guillaume, îi vine în vizită fiul Pierre (Al. Conovaru) – băiat cinstit şi corect –, anunţând-o că a invitat-o aici şi pe logodnica sa, Nataşa (Delia Nartea). Şi când această „pipiţă” intră în casă, ea descoperă valorile familiei sale, furate. Hoţii, de fapt hoaţele, sunt Céline şi Anna. Nataşa nu anunţă poliţia, ci recuperează obiectele. Nu e de ajuns, îl cumpără, la propriu, pe Guillaume, căci e un bun falsificator, iar ea e proprietara a două galerii de artă. Ce fac Céline şi Anna? Sunt nevoite să revină la meseria lor. Şi o fac cu voioşie.
- De ce vrea Florian Walter să plece de la U Cluj la Petrolul. Primul pas e deja făcut
- Ilie Stan e "principal" azi :D » Cum a scăpat o zi de Gigi Becali
- Nici nu s-a stabilit bine programul primelor două etape, că există contestări: "Nu sîntem fraieri, vrem şi noi aceleaşi drepturi"
- Liga 1 joacă startul de "retur" în Antalya ;) » Programul meciurilor stabilite
-
Galerie Foto UPDATE 18:18 - Ultimul bilanţ al tragediei feroviare de miercuri arată 49 de morţi şi peste 600 de răniţi, anunţul fiind făcut de Nestor Rodriguez, comisiar al poliţiei federale argentiniene. Printre persoanele decedate se află şi un minor. ------------------ UPDATE 17:35 - Televiziunea argentiniană C5N a anunţat că "cel puţin" 40 de pasageri au... -
OMV Petrom şi ExxonMobil Exploration and Production România au anunţat astăzi o descoperire semnificativă la exploatările din Marea Neagră, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivalează cu de 3-6 ori consumul anual al României.Operaţiunile de foraj derulate de cele... -
Experţii sar la "gâtul" FMI: O instituţie nedemocratică, opacă, pradă intereselor unui grup restrânsFMI nu a fost capabil să prezică marea criză şi nici să o rezolve. Mai rău, deciziile sale au agravat-o. Cu toate acestea, Fondul condiţionează în mod nedemocratic ţările care stau la mâna sa. Începând cu Grecia, dar nu numai. Atunci, la ce e bun Fondul Monetar Internaţional? Revista L'Espresso a cerut părerea unor experţi...
LG pregăteşte lansarea celui de-al doilea smartphone 3D, modelul Optimus Max.Susţinut de un ...
Citește articolul
Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat miercuri seară, după ce fusese reţinut la Lille, ...
Citește articolul
Conform gsp.ro, tribunalul Giurgiu a hotărât ca Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului ...
Citește articolul
Philips lansează pe piaţa românească, în luna martie, noile televizoare Seria 3500, cu ...
Citește articolul
Volumul total al investitiilor în segmentul imobiliar românesc ... Citeste articolul
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a început procedur ... Citeste articolul
Dupa ce au epuizat jumatate din plafonul destinat Prima Casa în doar ... Citeste articolul
Bucurestenii par sa fie cei mai deschisi la ideea de depozite bancare, la n ... Citeste articolul
- Tot mai puţini bani pentru imobiliare. Nici românii, nici străinii nu mai sunt interesaţi ...
- RA-APPS scoate la licitaţie proprietăţi pe care le vinde mai scump decât preţul de piaţă
- Se termină banii pentru Prima Casă. BCR mai are fonduri doar pentru câteva luni
- Bucureştenii, cei mai dornici să îşi pună banii în bancă




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

