La Ploieşti, se joacă "Take, Ianke şi Cadâr"

Încă nu s-a stins ecoul fenomenului numit "Tache, Ianke şi Cadâr" de la Naţionalul bucureştean, un succes de public datorat celor trei nume din istoria teatrului românesc ­ Radu Beligan, Gheorghe Dinică şi Marin Moraru şi extins de la o stagiune la alta, dar cineva a riscat şi a adus la rampă, în actuala stagiune, un nou spectacol cu piesa lui Victor Ion Popa (scrisă în 1933). E regizorul Lucian Sabados, autorul montării cu această piesă, la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti (teatrul pe care îl şi conduce), care se joacă mâine, 23 ianuarie.

Sabados face chiar o mărturisire, referitoare la riscul pe care şi l-a asumat: "Sunt conştient de provocarea pe care am primit-o în momentul în care mi-am ales acest text atât de «vehiculat» în spectacologia românească de ieri şi de azi. Cred însă, asumându-mi, fireşte, toate riscurile, că viziunea mea regizorală poate aduce totuşi elemente noi de interpretare, puternic susţinute de scenografia extrem de rafinată şi plină de autenticitate, semnată de Viorica Petrovici, dar mai ales de o impetuoasă echipă de actori, care au iubit şi dorit acest proiect, respectiv: Niculae Urs (Ianke), Mihai Coadă (Take), Ilie Gâlea (Cadâr), Constantin Cojocaru/Marian Despina (Iţic), Lucia Ştefănescu (Safta), precum şi tinerii şi talentaţii actori Florentina Năstase (Ana) şi Ionuţ Vişan (Ionel).

Cred că «pedala» emoţională ce nu evită, ci chiar amplifică miza poveştii, alături de rezolvările clasic-comice, adaugă adevăr şi putere de convingere asupra perenităţii unui text realmente valoros şi a unei teme atât de actuale, mai ales în zilele noastre, şi anume lupta pentru adevăr, valorile prieteniei şi ale ecumenismului dincolo de diferenţe etnice, rasiale sau confesionale".

Pentru că Lucian Sabados numeşte varianta sa de spectacol "un episod din marele serial «Take, Ianke şi Cadâr»" (pentru teatrul ploieştean, aceasta înseamnă cea de-a 3-a versiune scenică după cele din 1956 şi 1973), amintim aici că piesa a fost montată, în perioada 1946-1990, aproape în toate teatrele din ţară, în unele de două-trei ori. Pentru ploieşteni este o mândrie că în versiunea din 1956 a jucat chiar Toma Caragiu (rolul Ianke).

Atunci când celor trei personaje, care au dat titlul piesei, le dau viaţă actori cu renume, precum varianta TNB (cu premiera în 2001), există întotdeauna riscul ca spectatorul, marcat de prezenţa actorului-fenomen şi prins ca o pradă în chingile emoţiei, să facă trimitere la spectacolul cu pricina. Ceea ce nu ar trebui. De aceea, Lucian Sabados a vorbit de risc.

Apoi, dacă facem o trimitere şi la versiunea de la TNB din anul 1971, în care juca "tripleta" scenică Ion Finteşteanu, Alexandru Giugaru şi Marcel Anghelescu, nu ar mai fi trebuit ca cineva să pună în scenă piesa? De-a lungul anilor, au jucat în spectacole "Take, Ianke şi Cadâr" mulţi alţi actori renumiţi. Îi amintim şi pe Ştefan Ciubotăraşu, Jules Cazaban şi Ion Manta (Teatrul Bulandra, 1957), alături de aceştia fiind şi mai tinerii de atunci Octavian Cotescu şi Ileana Predescu. Sau pe Ştefan Mihăilescu Brăila (Baia Mare, 1957), interpretându-l pe Cadâr etc.

Teatrul e efemer, dar trăieşte de milenii.