"Nişte fete", între dominaţie şi răzbunare

Un spectacol care a început să circule prin ţară, atrăgând atenţia directorilor de teatru, este cel adus la rampă, la sfârşitul anului, pe scena Teatrului din Buzău şi prezentat, acum câteva zile, la Bucureşti: "Nişte fete", în regia lui Cristian Juncu.

Piesele dramaturgului american Neil LaBute, cunoscut şi ca regizor şi scenarist de film, câştigă teren în spaţiul teatral românesc, acestea fiind puse în scenă în special de regizorii tineri. S-a lăsat cucerit de textele lui LaBute şi actorul Vlad Zamfirescu, care are la activ al treilea rol din galeria personajelor create de apreciatul dramaturg contemporan.

După "La BASH - o trilogie contemporană" şi "Forma lucrurilor" - spectacole montate la Teatrul Act de Vlad Massaci, în care Zamfirescu a creionat scenic roluri demne de a fi păstrate în memorie, el vine acum în "Nişte fete" - o producţie realizată de Teatrul "George Ciprin" din Buzău în colaborare cu Asociaţia Culturală Catharsis, jucată săptămâna trecută pe scena de la "Nottara". De altfel, putem spune că e şi co-producător la această montare, deoarece el a înfiinţat, împreună cu alte două persoane, Asociaţia Catharsis, "din nevoia de a face teatru".

CĂINŢĂ SAU INTERES
Aşa cum remarcă regizorul acestui spectacol, Cristian Juncu, "Nişte fete" e o piesă "cu un mesaj limpede". Publicul, de orice vârstă, ar avea ceva de învăţat din ceea ce vede aici.

Personajul principal, Guy, întruchipat de Zamfirescu, este un bărbat tânăr, scriitor, care a avut mai multe iubite şi, înainte de a se însura, revine în viaţa lor, pentru câteva ore, sub pretextul că se simte vinovat, deoarece le-a părăsit fără vreo explicaţie. A fugit, pur şi simplu. Pare să fie o căinţă, că ar avea remuşcări pentru labilitatea sa, dar subtilităţile textului şi inteligenţa regizorului ne dezvăluie adevărata lui "faţă".

Sunt cinci întâlniri, în cinci camere de hotel, în cinci oraşe diferite. Camera este aceeaşi, căci hotelurile fac parte din acelaşi lanţ hotelier. Fiecare revedere după ani pare iniţial ceva banal: se aruncă replici şi inevitabila întrebare "De ce m-ai chemat?". Ce ar putea să spună bărbatul cu gândul ascuns? Aproape nimic. El probează psihologia femeii. Cercetează atent în ce măsură ea s-a schimbat. Înregistrează pe reportofon (pe ascuns, desigur) conversaţiile. E un fel de a se inspira pentru noile sale scrieri. Dominaţia lui asupra sentimentelor sexului slab începe însă să-şi piardă din "virilitate".

La finalul fiecărei întâlniri supremaţia o deţine femeia. E o răzbunare pentru trădare, uitare. Umilinţa cu care ea a iubit devine arma cu care se apără acum de acest monstru. Voit sau nu, el o vede din nou ca pe o jertfă a sa. Lipsei lui de afecţiune i se opune sentimentul ei maturizat.

Personajul lui Vlad Zamfirescu este un liant ce ţine încolăcită relaţia cu cele cinci foste iubite. Nu e uşor să fii în scenă aproape două ore şi jumătate (fără pauză) şi să impui credibilitate. El "se vede" cu: Sam (Irina Velcescu), Tyler (Cristina Florea), Lindsay (Catrinel Dumitrescu), Bobby (Andreea Vasile) şi Reggie (Diana Cavallioti). Toate au un mod de a se răzbuna - de la cea mai mare, Lindsay (Catrinel Dumitrescu dă şi aici lecţie de actorie, cum trebuie să fii în scenă), până la Reggie, cea pe care a avut-o Guy pe când ea avea doar 11 ani.

EŞEC
Mi-a plăcut cum a fost regizat şi jucat acest text. Poate e puţin prea lung, dar e lăudabilă introducerea ultimei scene în acest spectacol (întâlnirea cu Reggie, aici e deconspiraţia), dacă ştim că prima variantă a piesei lui LaBute avea doar patru scene. Cu ea se încheie cercul.

Pentru că este, printre cele cinci, şi marea lui dragoste - Bobby, spunându-i că o iubeşte, Guy, din lipsă de inspiraţie, îşi alege tema: "Romantismul meu problematic". A eşuat gândul lui ascuns.