Piesa lui Caragiale în varianta Dabija – Buhagiar, la Teatrul Naţional din Iaşi.
Dacă I.L. Caragiale a strecurat cu dibăcie aluzii la sex şi mizerie în "O noapte furtunoasă", scriind piesa "cu perdea", regizorul Alexandru Dabija a realizat un spectacol fără perdea la Teatrul Naţional din Iaşi. Insinuările marelui dramaturg sunt aici dezvăluite. Să nu credeţi însă că Veta apare în faţa lui Chiriac goală, nu, deşi cei doi fac amor la vedere.
Aşadar, în Cub, o sală-cort ce corespunde foarte bine unui teatru cu dotări la zi, publicul e martor la ceea ce se întâmplă timp de o noapte în ograda din Bucureşti a lui Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea. Alexandru Dabija a construit, împreună cu scenograful Dragoş Buhagiar, un spectacol amplu, descifrând spaţiile dintre rânduri în care zac de mai bine de 130 de ani gânduri neexprimate prin cuvinte ale lui Nenea Iancu. Apoi, cei doi creatori, maeştri în arta aleasă, nu fac nimic de mântuială. Ei au cercetat, au stors piesa "O noapte furtunoasă" şi au scos din ea ceea ce spectatorul de teatru nu prea a văzut, deşi de-a lungul vremii critica literară a semnalat: ambâţul erotic.
Decorul te fascinează cu adevărat, spaţiul fiind foarte ofertant. Dragoş Buhagiar plasează casa lui Jupân Dumitrache pe o suprafaţă mare. E ca o casă în construcţie, cu schele, cu de toate în curte: materiale pentru zidărie, o masă, o roabă cu băuturi şi gheaţă, un topor, ferăstraie, saci cu ciment, lopeţi pentru mortar, un gard din scândură, dar şi un zid neterminat, stâlpi, precum şi un closet făcut din lemn. Totul permite personajelor caragialiene să-şi manifeste agitaţia, să se urmărească unele pe altele, să alerge în cerc. Dabija alege interpreţi tineri pentru toate personajele, excepţie făcând doar actorul Florin Mircea, un Nae Ipingescu mai calm. Jupân Dumitrache e Călin Chirilă, Veta e Petronela Grigorescu, Ziţa - Haruna Condurache, Chiriac - Dumitru Năstruşnicu, Rică Venturiano - Cosmin Maxim şi Spiridon - Doru Aftanasiu.
Regizorul respectă întru totul textul lui Caragiale, dar face să fie vizibile dezordinea, sexul. Cei doi amanţi, Veta şi Chiriac, se tachinează reciproc. Gelozia lui o face pe ea să sufere, iar reproşurile o scot din sărite. Cuprinşi de furie, amândoi se dezlănţuie într-un amor sălbatic. Văzân-du-i, Spiridon, se ascunde în closet, însă acţiunea celor doi îi trezesc sentimente şi se descătuşează din încordare. Nu e la vedere, doar că closetul se hâţână tare, tare... Chiar şi întâlnirea dintre Ziţa şi Rică e înclinată spre sexualitate atunci când se descoperă cine e de fapt persoana după care aleargă ca nebunii trei bărbaţi... Fiecare cu ambâţul lui amoros. Urmărirea celui bănuit că atentează la onoarea de familist al lui Jupân Dumitrache, adică Venturiano, este ca o răzvrătire. Se urmăresc într-un cerc. Actorii aleargă foarte bine, urcând uşor scările sau schelele casei. Atunci când e prins, Rică Venturiano riscă să fie zidit în gardul în construcţie. Bărbaţii furioşi aruncă peste el mortar, iar Ziţa scoate mortarul de pe el cu mânuţele ei, până se lămuresc lucrurile. Toţi îşi dau seama de încurcătură şi se potolesc. Casa şi curtea Jupânului Dumitrache sunt răvăşite de-a binelea, dar pentru a se vedea şi dincolo de schele, adică în camerele casei, cade pânza transparentă agăţată în loc de perete. E totul la vedere.
Nu ştim cât de mult îi interesează pe spectatorii ieşeni faptul că piesa "O noapte furtunoasă" a fost citită de Caragiale la Iaşi, la scurt timp după ce a scris-o. Îi plăcea acest oraş, îi plăcea şi teatrul de aici. Dovadă e fragmentul din scrisoarea pe care Caragiale i-a adresat-o poetului Avram Steuerman-Rodion, în 1907 (citat din caietul de sală al spectacolului): "...eu cu sufletul sunt mai mult ieşean decât bucureştean, deşi de fel sunt ploieştean (...). E uşor de explicat: în Iaşi mi s-a deşteptat mai întâi dragostea de patrie şi de artă şi de altele ale lumii (...) şi cât de mult e d-atunci!". După acest spectacol, simţi nevoia să citeşti încă o dată piesa lui Caragiale. Zău, descoperi tocmai ceea ce ai văzut. E provocator.
Comentarii
"O noapte furtunoasă" cu amor dezlănţuit
3 comentarii

iancu
Sa ne intelegem: nu e vorba despre o cronica, in sensul ferm al termenului, ci de o relatare de la fata locului, fara pretentii, fara noima. Am vazut spectacolul, dar nu l-am regasit deloc in randurile doamnei semnatare. Ba mi se pare ca totul e cam pe dos.

Ion N Birladeanu
Am vazut si eu acest spectacol. E o scenografie frumoasa. Si ideea regizorului mi-a placut. Cred ca autoarea articolului i-a menajat pe actori. Nu a scris despre ei. Sa scrii cum zbiară si inghit cuvintele? Nu am simtit nici o emotie cind jucau. Tot mai slabi sint actorii nostri de la Nationalul Iasi. Dle Cepoi, nu cersi laude pentru ei.

vlad cepoi
doamna/ domnisoara maria sarbu, am vazut acest spectacol si de atunci caut o cronica despre el. Cum credeti ca m-a ajutat cronica dvs? Mi-ati povestit fara har un spectacol pe care l-am vazut. Dar dvs ce credeti despre spectacol si actori in afara ca alearga bine si urca cu usurinta scarile. Va urez viziuni mai clare si mai elaborate. Pe data viitoare...( acum am vazut ca decizia de publicare ...
Citeşte întreg comentariul
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Mandinga: Ne pare rău că nu am reuşit să aducem un loc mai bun pentru România la Eurovision
Membrii trupei Mandinga se declară dezamăgiţi că nu au reuşit să obţină un loc mai bun în ...
Citește articolul
"Masacrul inocenţilor" de la Hula, în Siria, confirmat de observatori şi condamnat de comunitatea internaţională
Condamnările internaţionale s-au multiplicat sâmbătă, la o zi de la masacrul din Hula, unde ...
Citește articolul
Reînhumarea poetului Nyiro Jozsef a fost anulată. Va avea loc doar o slujbă de pomenire
Reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, care urma să aibă loc, azi, la Odorheiu Secuiesc, a ...
Citește articolul
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugă şi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa
Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai ...
Citește articolul
(VIDEO) Cum se vede o ploaie de meteoriţi din spaţiu
Astronautul Don Pettit, aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a trimis către NASA ...
Citește articolul
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

