OLGA TUDORACHE 79 - La aniversare, pe scenă

Cred că marea actriţă Olga Tudorache simte o împăcare sufletească atunci când îi dedică publicului ziua în care ea s-a născut. Sau poate s-a născut ca să se dăruiască oamenilor, celor care ştiu să aprecieze arta. Preferă ca la 11 octombrie, când în trunchiul vieţii i se "implantează" încă un inel, să joace pe scenă.

Cred că marea actriţă Olga Tudorache simte o împăcare sufletească atunci când îi dedică publicului ziua în care ea s-a născut. Sau poate s-a născut ca să se dăruiască oamenilor, celor care ştiu să aprecieze arta. Preferă ca la 11 octombrie, când în trunchiul vieţii i se "implantează" încă un inel, să joace pe scenă.

Are în faţă un univers căruia i se adresează. Cu mesaj sau fără mesaj, artista întruchipează, ca de fiecare dată, esenţa acestei arte despre care se spune că este efemeră, dar totuşi pare perpetuă. Perpetuitatea însă se alimentează cu talentul, pasiunea şi dragostea celui care s-a înfrăţit pe viaţă cu teatrul.

Astăzi este ziua de naştere a doamnei Olga Tudorache. Spre seară va fi pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, în spectacolul "Portretul doamnei T" de Ana Maria Bamberger şi regizat de Liana Ceterchi. Această producţie a Centrului de Proiecte Culturale al Municipiului Bucureşti - ArCuB a fost selectată în secţiunea concurs a Festivalului Dramaturgiei Româneşti care se încheie mâine în oraşul de pe Bega. Imaginează-ţi, dragă cititorule, cum apare la marginea scenei, la finalul spectacolului, acest titan al teatrului românesc, închinându-se publicului. Un chip sever, luminat cu fascicule care vin din interiorul său, aidoma unui monument de patrimoniu în noapte. Atrage privirea ta prin care îţi restituie frumuseţea ce se scurge în sufletul tău. Ai vrea să priveşti mereu. Aplauzele vin ca un uragan. Artista schiţează, în colţul gurii, un zâmbet. Este atât de preţios. Chiar dacă e scurt, este marea ei recunoştinţă adusă din inimă publicului care vine să o vadă.

Tăcută, lângă noi

"Cine vrea să ştie ceva despre mine să vină să mă vadă jucând!" – această frază a Olgăi Tudorache a devenit un motto. Este invitaţia ei la conversaţie. Ce are de spus o spune prin mijloacele artistice – infinit de multe. Prin talent. Prin credinţa în această religie ce i-a devenit teatrul. În rest, este foarte scumpă la vorbă. A vorbit mulţi ani în şir, uneori seară de seară şi continuă să o facă (acum ceva mai rar), despre oamenii creaţi de autori. Şi în teatru, şi în film. Le configurează destinele personajelor jucate prin autenticitatea sa, spunând poate totul despre ele sau poate cât trebuie spus, ca totul să fie memorat, să vieţuiască în amintirea spectatorilor. E un fenomen. De aceea trebuie să o protejăm, ca pe un bun comun, adică să mergem la teatru şi să o vedem ori de câte ori apare în scenă. Reprezintă o parte a tezaurului nostru uman.

Mucalita Olga Tudorache iubeşte mult oamenii. Dar cât de mult o iubesc oamenii pe ea! Îmi apare acum în memorie momentul când s-a despărţit de ultima sa clasă, grupa de actori promoţia 2000 a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică. Pleca din învăţământul de artă. Cu plecăciunile sălii Casandra arhipline, cu ropotele celor care i-au fost discipoli, colegi de catedră, colegi de scenă, clipele erau triste. A plecat, dar a rămas cu publicul.

La teatru…

Vă întrebaţi unde o puteţi vedea? La teatru. "Portretul Doamnei T", piesă scrisă de Ana Maria Bamberger – medic de profesie, stabilit în Germania, care a început să scrie teatru în urma unui exces de admiraţie pentru Olga Tudorache, adresându-i textele sale, se joacă la ArCuB. Este vorba despre o actriţă, Doamna T, care e la "ora bilanţului". A ajuns la o anumită vârstă şi… priveşte înapoi. În tăcerea ei ascunde o dragoste, cea a fiului Andrei plecat departe de ţară. E întins un văl peste această dragoste, pietrificată în durere. Dar a venit la ea un pictor, care trebuie să-i facă portretul la "comanda cuiva". A intrat peste ea bulversându-i sufletul. Povestea pictorului, care este prietenul fiului ei, se împleteşte cu cea a Doamnei T. şi acesta suferă din cauza absenţei lui Andrei, cel care doreşte acest portret. "Drumul" spre împăcare trece prin produsul final. Doamna T pozează, pictorul face portretul, iar Andrei va veni ca să-l ia. E sugerat, de fapt, pretextul. În scenă sunt doar două personaje interpretate de Olga Tudorache şi Lucian Nuţă. Aceeaşi piesă a Anei Maria Bamberger a fost montată de curând şi într-un prestigios teatru din Germania.

În repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti sunt două titluri în care joacă marea actriţă: "Regina mamă" de Manlio Santanelli şi "Noiembrie" de aceeaşi Ana Maria Bamberger, spectacole regizate de Gelu Colceag şi respectiv Alice Barb. O altă producţie cu Olga Tudorache şi care completează repertoriul stagiunii Teatrului Metropolis se intitulează "Peşte cu mazăre" de A.M. Bamberger. Regia aparţine chiar minunatei interprete.

Ştiţi ce înseamnă monstru sacru? De-adevăratelea, Olga Tudorache. Are 79 de ani de viaţă (iertaţi-mă, doamnă "regină mamă", că insist pe cifra care vă reliefează cea de-a treia tinereţe, dar simt că e frumos să o spun) şi 57 de ani de când a absolvit Institutul de Teatru, fiind angajată la Teatrul Tineretului din Bucureşti. De atunci aparţine publicului.