Silviu Purcărete cu "D’ale" de prin Obor

"Şi mă cere, mamă, cere. – Cine dra­cul te mai cere? – şi mă cere d-un băr­bier…", fredonează Iordache, cal­fă la Girimea, chiar la începutul actului I al piesei lui I.L. Caragiale "D'ale car­navalului". În spectacolul cu ace­laşi titlu al lui Silviu Purcărete, adus la rampă zilele trecute de  Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, ceea ce în­gâna personajul amintit devine ceva obsedant pentru lumea din scenă şi pentru public. Muzica scrisă de Vasile Şirli şi interpretată de orchestră şi cor (actori şi studenţi la Actorie) e ca un laitmotiv a tot ce se întâmplă timp de aproape două ore pe scenă.

Când o echipă foarte bună de creatori se implică în montarea unei piese româneşti foarte bune, având o trupă pe care o cunoaşte foarte bine, nu poate ieşi decât un lucru foarte bun. Aşa este – foarte bun – spectacolul "D'ale carnavalului", un produs artistic al "interconectării" unor energii creative.

Atunci când intri în sală, vezi pe scenă doar nişte cărămizi în centrul ei. Te întrebi ce au pus la cale Silviu Purcărete, regizorul foarte priceput şi în ale scenografiei, căci a absolvit şi o şcoală de arte, şi Dragoş Buhagiar, scenograful care semnează decorul şi cos­tumele la acest spectacol. Dar o dată ce în sală se stinge lumina şi apare în stânga scenei un camion nu-ţi mai pui întrebări. Din camion se descarcă fel de fel de obiecte şi se conturează frizeria lui Nae Girimea. Se aduc covoare, scaune, măsuţe, gă­leţi, o uşă. Cărămizile se folosesc la tra­sarea unei "treceri" – câte o că­ră­mi­dă la un pas distanţă, ca să nu mergi chiar prin noroi când vii cu fel de fel de trebi la Girimea, frizerul şi sub­chirurgul. La uşă, pe jos, ziare. Te descalţi când intri în frizerie.

În fundul scenei, "orchestra" cântă în ritmul obsedant: "Şi mă cere, mamă, cere. – Cine dracul te mai cere?". Te sâcâie melodia. Muzicile modulate ale lui Vasile Şirli, scrise de acest compozitor pentru a da credibilitate întâmplărilor reale şi interpretate de amatori, par "diforme, dar bine aranjate". Aşa a fost gândit, pentru ca piesa scrisă de Caragiale la 1885 să fie credibilă astăzi. Şi spectacolul creat de Purcărete, Şirli, Buhagiar şi trupa Naţionalului sibian este parcă rupt dintr-un bâlci. Purcărete invocă Oborul din Bucureşti. O fi prins el ceva din mahalaua asta.

Începe scena I. Iordache scoate hâr­tia de pe peretele format din o­g­lin­zi, unde există şi o uşă camuflată. Intră Pampon şi... se desfăşoară pas cu pas tot ce a pus "la cale" Caragiale în comedia "D'ale carnavalului". Atenţia publicului trebuie să fie în­să distributivă. Lângă camion e ins­ta­lat un grătar, unde se pregătesc mici; un chelner aduce din camion na­vete cu sticle – îşi pregăteşte bufetul. În spatele frizeriei, unde e suge­rat un drum de mahala, oameni se agită: duc oale cu mâncare, farfurii... E mare pregătire pentru bal. Chiar dacă afară plouă (un sunet persistent redă ploaia), tună şi fulgeră.

"Simţi" ploaia care pătrunde parcă în măduva pământului; ai senzaţia noroiului şi a apei de ploaie datorită multor elemente de decor şi de sunet. Ei, dar în frizeria lui Nae se perindă personajele bine ştiute, fiecare cu problema sa. Iordache (actorul Marius Turdeanu), băiatul priceput la toate, trebuie să aibă "mare grijă" să orânduiască treburile bine, căci vine Pampon (în­tru­chi­pat de robustul Constantin Chi­riac), care are o tre­buin­ţă cu domnul Nae Girimea. Vine Miţa Baston (zvâr­luga Ofelia Popii), re­­publicana ploieşteancă, pe care Nae o "traduce la sigur", dar şi Catin­da­­tul cu durerea lui de măsea (Liviu Pancu) sau stăpânul frizeriei – Nae Gi­rimea (Nicu Mihoc), mândru de sine şi cum ştie el să le domolească pe toa­te şi pe toţi, "Crăcănel" (Adrian Ma­­tioc), îndureratul amant, Ipista­tul (Cristian Stanca) sau Didina Ma­zu, personaj pe care Silviu Purcărete îl multiplică – sunt trei, interpretate de Cris­tina Ragos, Raluca Iani şi Serenela Mureşan. Chelnerului îi dă naştere Pali Vecsei, care are câteva replici, dar impune o prezenţă uşor de remarcat. La "nedumerirea" de ce Didina e de fapt "trei Didine", regizorul o pu­ne mai degrabă pe seama deze­chi­librului între cele două femei. Şi atunci Miţa "se luptă" cu Didina "înmulţită". Este un echilibru...

E totul atât de viu şi firesc. E totul argumentat. Această desfătare are ca argumente originalitatea şi inventi­vi­ta­tea. E totul în spiritul marelui Caragiale, spirit care dăinuie după un secol şi ceva în viaţa unei periferii. E bâlci schimbat ca formă artistică, con­ţi­nu­tul fiind neschimbat. În acest sens, e grăitor şi afişul, rea­lizat de Dragoş Buhagiar. Va­rianta de premieră reprezintă balul, carna­va­lul. E un personaj precum orchestra: în locul ochilor – două pahare cu vin, pe două felii de pâine, cu ardei iuţi în loc de gene; în loc de gură – pan­toful Miţei, iar mustăţile – pompoanele Didinei; în loc de bărbie, pe o felie de pâine, sticluţa cu vitrion englezesc; obrajii – două coifuri; nasul – un cârnat; părul – ceapă verde şi de-asupra un turban.

Mâine e ziua de naştere a lui Silviu Purcărete. S-a năs­cut în urmă cu 61 de ani, la 3 apri­lie, dar a fost trecut în acte la 5 aprilie, dintr-o "mi­­că" greşeală. E un bun prilej să-i urăm "La mulţi ani!"