54% din români nu au folosit internetul!
Foto: Octav Gane / Mediafax
Prezentă ieri la Bucureşti în contextul Agendei Digitale UE, Neelie Kroes (foto), comisar european, a arătat cu degetul către neputinţele autorităţilor, constatând înapoierea în care se află ţara noastră. „Faptul că 54% din populaţia României nu a utilizat niciodată internetul este inacceptabil. La nivel european, media populaţiei care nu foloseşte internetul este de 26% (...). Internetul este important, nu doar din punct de vedere economic, ci şi social.” Conform statisticilor UE, în 2009, procentul populaţiei din România care nu folosise internetul era de 63%.
La prezidiu alături de Kroes, vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil pentru Agenda Digitală, ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, era „condamnat” la un calendar de informatizare şi digitalizare care aducea aminte de „cincinalele” unei epoci apuse.
„Avem prevăzută creşterea ratei de acces la internet la peste 92% până în 2015 şi vom acoperi cel puţin 90% din cele 3.648 de «zone albe» (zone în care populaţia nu are acces la internet – n.r.). Agenda Digitală a început să prindă contur”, a precizat ministrul Vreme. Optimismul ministrului Vreme se bazează pe proiectul „Strategia Naţională de broadband”: finanţarea reţelei de acces în bandă largă la internet în zonele neacoperite de operatori, fonduri de 82 de milioane de euro.
„Forma finală a proiectului a fost agreată de reprezentanţii Comisiei Europene. Contractul, unul major pentru România, va fi semnat în noiembrie şi va fi implementat în termen de 24 de luni. Ministerul va fi proprietarul reţelei, dar nu va fi şi operatorul acesteia. Reţeaua va fi concesionată operatorilor, în funcţie de prevederile legislaţiei”, a declarat recent Vreme.
În luna martie a acestui an, Gallup a prezentat datele unei cercetări de piaţă, pe segmentul comunicaţiilor electronice, la cererea Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii. Din sondaj a reieşit că în 48% din totalul gospodăriilor româneşti nu există calculator, iar 56% din gospodării nu dispun de acces la internet.
Tot ieri, Neelie Kroes a fost primită de preşedintele Băsescu, acesta spunându-i că România a luat cu un an înaintea altor ţări europene măsurile necesare pentru combaterea crizei economice. „Ne-am uitat la ce s-a întâmplat în alte ţări europene şi am început să ne felicităm că am luat aceleaşi măsuri cu un an mai înainte. Desigur, nimeni nu recunoaşte, dar va veni şi vremea asta. Este clar că perioada în care creşterea putea fi generată strict prin consum a trecut. Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie”, a adăugat Băsescu.


-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

