Ca în 2006: avem strategie WiMAX

Internet fără fir, la viteze mari, care să acopere distanţe de zeci de kilometri, depăşind cu mult aria asigurată de tehnologia WiFi: pe scurt, WiMAX (Worldwide Interoperabi­lity for Microwave Acces). Servicii de tip WiMAX ar asigura, în special, furnizarea de internet în zone greu accesibile din punct de vedere geografic, o tehnologie când rivală, când complementară celei de tipul HSDPA/LTE, în funcţie de starea de spirit a industriei telecom.

Ieri, preşedintele arbitrului telecom, Cătălin Marinescu, a lansat spre consultare publică strategia privind implementarea şi dezvoltarea sistemelor Broadband Wireless Access la nivel naţional în benzile de frecvenţe 3.400-3.800 Mhz, benzi care ar permite oferirea de servicii WiMAX. La mijloc sunt şapte licenţe.

"Licenţele vor avea ca efecte creşterea penetrării serviciilor de comunicaţii de bandă largă la nivel naţional şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de radiocomunicaţii în vederea reducerii decalajului digital dintre zonele urbane şi cele rurale", a declarat într-o conferinţă preşedintele Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii. Marinescu a estimat că preţul unei licenţe naţionale se va situa sub trei milioane de euro, dar a precizat că tariful final va fi stabilit în urma consultărilor şi observaţiilor primite din partea industriei.

În benzile 3.410-3.600 MHz (3,5 GHz) operează în prezent şapte furnizori, cinci dintre ei deţinând licenţe naţionale (Orange România, Vodafone România, UPC România, Idilis şi AccessNet) şi doi licenţe locale, în timp ce în benzile 3.600-3.800 MHz (3,7 GHz) operează un singur furnizor (Societatea Naţională de Radiocomunicaţii ) care deţine o licenţă pentru reţea naţională de tip BWA. Toate licenţele expiră la sfârşitul lunii septembrie 2013, cu excepţia licenţelor locale în benzile 3.410-3.600 MHz, care au diverse perioade de valabilitate, respectiv iunie 2011, august 2011, ianua­rie 2015 şi decembrie 2015, precum şi a licenţei în banda 3.600-3.800 MHz, care expiră în iulie 2011.

De asemenea, STS-ul şi-a pus la punct în ultimul an o reţea naţională 4G WiMAX, cu o investiţie de 20 mi­lioane de euro.
Din păcate, avem de-a face cu un subiect pe marginea căruia s-au dezvoltat tot felul de strategii, pentru ca la un moment dat să eşueze şi licitaţia care ar fi permis furnizarea de servicii WiMAX la nivel naţional. "Vinovaţii"? Greu de indicat, dar putem identifica o serie de factori care au dus la situaţia actuală: negocieri prelungite pentru eliberarea unor benzi de frecvenţe, taxe prea mari de licenţă şi frecvenţe, "vid legislativ", frecvenţe licenţiate pentru echipamente învechite.
În orice caz, în mai 2006 urma să aibă loc o licitaţie pentru frecvenţa de 3,5 GHz, alocată atunci tehnologiei WiMAX. La acea oră, ministru al Comunicaţiilor era Zsolt Nagy, iar actualul şef ANCOM ocupa atunci funcţia de preşedinte al Inspectora­tului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.

Povestea unei licitaţii eşuate
În februarie 2009, arbitrul telecom anunţa reluarea licitaţiei pentru acordarea celor două li­cen­ţe de utilizare a benzilor de frec­venţe 3,6-3,7 GHz (pentru WiMAX), după ce firmele care au cumpărat caietul de sarcini nu au depus nici o ofertă. Firmele în­scrise erau Asesoft International, Comcore Management, Cosmote România, Media Sat, RCS & RDS şi Vodafone România. "În contextul financiar actual, ne vedem nevoiţi să reducem taxa de licenţă, cea solicitată anterior fiind de 7,5 mi­lioane de euro. Pe de altă parte, luăm în calcul acordarea de licenţe care permit introducerea WiMAX în alte benzi de frecvenţă, respectiv 2,5 GHz", declara preşedintele instituţiei de la acea dată, Liviu Nistoran. Producătorii arătau că nu prea se mai fabrică echipamente pentru 3,6-3,7 GHz.