France Telecom-Orange: "nu plănuim să vindem operaţiunile din România"
După "furtuna” mediatică de ieri, stârnită de declaraţiile confuze ale oficialilor France Telecom, odată cu prezentarea raportului trimestrial, operatorul se vede nevoit să vină cu noi declaraţii. Astfel, se infirmă intenţia de a vinde operaţiunile de pe pieţele europene, inclusiv ceşe din România.
"Evaluarea strategică a portofoliului deţinut de către grup nu este o operaţiune nouă şi a mai fost menţionată de către Stephane Richard, CEO France Telecom – Orange (…) Acesta a declarat că grupul va face o analiză a portofoliului activelor pentru a-şi optimiza performanţă operationala si a aduce un plus de valoare în fiecare ţară (...)
În cel mai rău caz, în urma acestei evaluări s-ar putea lua decizia de a vinde operaţiuni, însă, în acelaşi timp, evaluarea ar putea sta la baza unor proiecte de consolidare (cum ar fi, de exemplu, joint-venture in Marea Britanie, propunerea de fuziune din Elvetia sau proiectele de folosire în comun a retelei in Polonia/Austria). Cu toate acestea, în momentul de faţă nu s-a luat nicio decizie de a vinde sau de a ne consolida operaţiunile de pe nicio piaţă europeană si nici nu avem un astfel de proiect în curs de implementare”, precizează oficialii companiei, într-un comunicat de presă.
Potrivit directorului financiar al grupului FT, Gervais Pellissier, citat ieri de Bloomberg, pe lângă Franţa, Polonia şi Spania, "toate celelalte ţări sunt incluse în această evaluare", care are scopul de a examina oportunităţile de consolidare, dar şi de vânzare a operaţiunilor.
Conducerea FT-Orange revine azi şi arată că vor continua "să investească în fiecare ţară europeană în care sunt prezenţi”.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

