Arhiva
Tehnica .
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Nintendo 3DS, realul virtual

16 aprilie 2011

Poziţionată pe piaţă drept gadgetul care îţi oferă imagini tridimensionale (fie imagini, fie jocuri video) ce nu mai necesită purtarea ochelarilor specifici, Nintendo 3DS aduce şi mai mult de atât: „augmented reality” (AR). Consola vine cu un joc preinstalat, dar şi cu un număr de şase „cartoane”, de pe care se accesează o serie de jocuri (AR), prin interme­diul uneia dintre cele trei camere cu care este dotat gadgetul, camere cu care se pot face şi fo­to­grafii 3D. Pentru primele luni de la lansare, pre­ţul de achiziţie al unui joc nou este de 280 de lei. Fiecare joc poate fi mutat din 3D în 2D graţie unui buton aşezat în partea superioară a consolei. Recomand citirea instrucţiunilor le­gate de imaginile 3D, mai ales pentru cei cu copii cu vârste mai mici de 6 ani sau pentru cei cu diverse probleme de vedere. Scrie clar, în in­formaţiile disponibile chiar în memoria gad­get-ului, că nu se recomandă imaginile tridimensionale pentru cei mici.

Ecranul superior al consolei, cel pe care apar imaginile tridimensionale, are o rezoluţie de 800x240 şi o diagonală de 3,52 inci, ecra­nul inferior este tactil (stylus inclus) şi are o rezoluţie 320x240. Designerii nu au modificat amplasarea tradiţională a butoanelor de control, în schimb au mai adăugat Circle Pad (control analog 360 grade).

Dar să revenim puţin la „augmented rea­lity”. Termenul nu este nou, putând fi consi­de­rat chiar un pas intermediar între realitate vir­tu­ală şi holograme. Spuneam despre cartoa­nele cu care vine la pachet consola Nintendo 3DS. Cartonul din care „răsare” jocul video 3D/2D trebuie poziţionat pe o suprafaţă plană, la o distanţă de aproximativ 40 cm de consola care îl „fixează” prin intermediul camerei video. În timpul în care ne jucăm, nu trebuie să mişcăm cartonul şi nici să apară ceva între consolă şi obiect. Realitatea virtuală care apare în mediul real din care facem parte nu îl „eli­mi­n­ă” din peisaj şi acesta rămâne vizibil pe ecra­nul consolei.

De adăugat şi faptul că vi­zu­a­li­zarea 3D este serios afectată atunci când pri­virea noastră nu mai cade perpendicular pe ecranul superior al consolei. Printre noile funcţii se numără SpotPass şi StreetPass (conectare cu altă consolă 3DS, update automat, demo-uri etc.), dar acestea încă nu sunt accesibile pe pia­ţa din România. Consola este echipată şi cu modem wireless (Wi-Fi), cântăreşte 230 de gra­me, iar durata de viaţă a acumulatorilor es­te de cinci ore pentru utilizare 3D. Consola Nintendo 3DS este disponibilă pe piaţa din România de la sfârşitul lunii martie la preţul de 1.300 de lei.

Caseta tehnică:
Display superior: aprox. 9 cm, rezoluţie 800x240, redare 3D
Display inferior: tactil, rezoluţie 320x240
Memorie externă: card SD (2GB inclus)
Conectivitate: Wi-Fi
Greutate: 230 de grame
Preţ: 1.300 de lei

Taguri asociate:     tehnică
Comentarii
Nintendo 3DS, realul virtual
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!" Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ... Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni" La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ... Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul