Orange România susţine introducerea tehnologiei Near Field Communication (NFC), care permite efectuarea de diverse plăţi cu ajutorul telefonului mobil, a declarat azi, la Cluj, Jean-Francois Fallacher, directorul executiv al operatorului de telecomunicaţii, citat de corespondentul Mediafax.
"Avem încercări intense, începem cu România, şi vom anunţa împreună cu Ministerul Turismului în următoarele săptămâni informaţii noi (...) În Nisa, în Franţa, se poate lua autobuzul şi se plăteşte folosind telefonul mobil. Este un serviciu care va fi lansat şi în România, dar nu pot avansa acum o dată", a arătat Fallacher.
Prezent la eveniment, Sorin Solcan, directorul vânzări al operatorului, a afirmat, că operatorul poartă discuţii cu Primăria Generală a Capitalei pentru iniţierea unui proiect de colaborare privind plata parcărilor prin telefon.
În decembrie 2008, 500 de clienţi ING din România au primit telefoane Nokia 6212 pentru a face mici plăţi cu terminalul. Existau 25 de puncte, în Bucureşti, în care se puteau face microplăţile (suma maximă era de 80 de lei). Aparatele cu care comunica telefonul pentru plată se găseau la farmacii Sensiblu, la Hollywood Multiplex şi la Inmedio.
Mobilul cu tehnologie NFC avea un SIM cu cip special, sistemul Maestro Payment, o aplicaţie dedicată (cu securizare, PIN). Practic, nu trebuie decât să apropii celularul de un punct al aparatului de plată (distanţa de comunicare între dispozitive este de maximum 4 cm), comunicându-se wireless între dispozitive. Încărcarea contului din telefon se face prin GPRS, valoarea maximă din portofelul electronic fiind atunci de 1.000 de lei. Sumele sunt mici tocmai pentru a descuraja infracţiunile.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
Multimedia
Alte ştiri
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Primul antrenor al lui Bute îi pune echipa la zid: "Tactica i-a fost FATALĂ!"
Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, a vorbit despre înfrîngerea ...
Citește articolul
Lucian Bute: "Cea mai urâtă seară! E o înfrângere dură, dar am un caracter puternic, pot reveni"
La mai mult de două ore după ce fusese învins prin KO de Carl Froch,Lucian ...
Citește articolul
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârlefus, astrolog, trainer spiritual, ...
Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ...
Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ...
Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ...
Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită