Arhiva
Tehnica .
Vineri, 10 februarie 2012
SHOP

Şi Android, şi DivX: Samsung Galaxy Spica

22 mai 2010

Un terminal de la Samsung la un preţ bun, cu platformă Android (va fi updatată de la Android v1.5 Cupcake, la v2.1 Eclair) şi cu player DivX, iată ceva interesant. Este, de altfel, primul terminal cu sistem de operare Android care vine la pachet cu acest detaliu, deloc de neglijat.

Când a fost lansat de cei de la Samsung, s-a mers pe ideea că Spica vine să înlocuiască HTC Magic. Şi aşa a apărut dotarea sa cu DivX. A căpătat doar Cupcake, dar va ajunge la Eclair, aşa cum li se promite şi altor terminale cu Android, lansate pe piaţă de alţi producători, ceea ce este un plus pentru cumpărător, pentru că Eclair chiar marchează progrese interesante. La prima vedere, Galaxy Spica este un robust cu ecran luminos şi culori plăcute, dar incomparabil cu, de exemplu, AMOLED-ul unui HTC Desire, care loveşte puternic concurenţa.

Materialul predominant la Spica este plasticul, cu suprafeţe lucioase şi finisaje bune, iar butoanele sale sunt precise. Interesant mi s-a părut shortcut-ul din meniu pentru accesarea tuturor conexiunilor (Wi-Fi, Bluetooth, GPS şi sincronizarea), care scuteşte utilizatorul de a mai face eforturi pentru a scormoni prin meniu.

Terminalul se mişcă natural, procesorul lui fiind unul de 800 MHz, suficient de puternic pentru sistemul de operare din dotare. De altfel, s-a văzut în practică: n-am întâmpinat blocaje sau încetiniri în timpul utilizării. Spica nu se laudă cu o memorie internă bogată, ci doar cu una de 180 MB, dar are un slot pentru un card microSD, venind la pachet cu unul de 2 GB (cam puţintel pentru pretenţiile clienţilor din ultima vreme) care suportă până la 32 GB.

Are 3G, cu HSDPA la viteze de până la 3,6 Mbps, un ecran tactil capacitiv cu rezoluţie HVGA, de 3,2 inci, o cameră foto de 3,15 MP cu autofocus (fără nici o posibilitate de setare ISO, rezoluţie, calitate etc. şi cu un sunet destul de puternic la declanşare) şi un microUSB standard, pentru încărcare şi date. Evident, nu lipsesc nici accelerometrul pentru autorotirea imaginii, nici Bluetooth-ul, nici Wi-Fi 802.11 b/g, nici receiverul GPS.

Are în dotare un jack audio standard, de 3,5 mm, ceea ce este un mare avantaj, proprietarul nefiind obligat să folosească doar căştile din pachetul în care se livrează telefonul.

Nu m-am împăcat cu lizibilitatea în lumina solară, iar terminalul nu are nici senzor de proximitate şi nici pachete preinstalate pentru vizualizarea de documente. Însă cel mai deranjant lucru mi s-a părut lipsa suportului Flash pentru web browser. Una dintre noutăţile adevărate ale lui Spica rămâne însă DivX-ul. Şi acumulatorul Li-Ion de 1.500 mAh, potrivit pentru un astfel de terminal. Galaxy Spica nu are în dotare radio FM.

Caracteristici:
Dimensiuni: 115x57x13,2 mm
Greutate: 124 g
Ecran: tactil, capacitiv, 3,2 inci, 16 milioane de culori, rezoluţie 320x480 de pixeli
Cameră foto: 3,15 MP, rezoluţie 2048x1536 pixeli, autofocus
Cameră pentru videocall: Nu
Înregistrare video: CIF, cu 15 secvenţe pe secundă
Memorie internă: 180 MB
Slot pentru card: microSD, până la 32 GB, vine la pachet cu un card de 2 GB

Taguri asociate:     gadget
Comentarii
Şi Android, şi DivX: Samsung Galaxy Spica
niciun comentariu
Esenţial
  • Ieri, a fost depus la Comisia Europeană de la Bruxelles proiectul celui mai puternic laser din lume, European Light Infrastructure-Nuclear Physics (ELI-NP), care se va construi în România, la Măgurele. ELI-NP este un concept paneuropean în cadrul căruia colaborează 13 ţări europene, unde Cehia, România şi Ungaria sunt...
  • Celebra companie de circ canadiană „Cirque du Soleil” a susţinut miercuri seară la Romexpo, în faţa a peste 4.000 de spectatori, un ade­vă­rat regal artistic „Saltimbanco”. Încă de la debutul show-ului, spectatorul e introdus într-un oraş suprarealist populat de personaje bufe sau mitice ce...
  • Guvernul învestit astăzi de Parlament este ilegitim şi nereprezentativ şi nu este o soluţie la protestele din societatea românească, a declarat preşedintele PNL, Crin Antonescu. Liderul PNL a mai spus că liberalii nu se potrivesc "stilistic" cu "suflul nou" al discursului liderului PSD Victor Ponta, dar crede că poziţia PSD, PC şi PNL...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Aston Martin V12 Zagato va fi produs într-o ediție limitată
Aston Martin V12 Zagato va fi produs într-o ediție limitată Aston Martin a prezentat primele imagini oficiale cu versiunea de producție a lui V12 Zagato. Așa ... Citește articolul
Oferte pentru schiori de Ziua Îndrăgostiţilor
Oferte pentru schiori de Ziua Îndrăgostiţilor Hotelierii şi administratorii instalaţiilor de transport pe cablu încearcă să-i ţină pe ... Citește articolul
Budapesta îl priveşte pe premierul Ungureanu prin prisma maghiară
Budapesta îl priveşte pe premierul Ungureanu prin prisma maghiară Numirea lui Mihai Răzvan Ungu­reanu în funcţia de premier este pri­vită cu simpatie ... Citește articolul
Taina uitată a jocului
A nins vârtos şi fără teamă. Încolţită din toate părţile, iarna s-a  ... Citește articolul
Numele noului premier, stabilit demult de Băsescu
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu, vicepremierul Markó Béla şi miniştrii Gabriel Berca ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Apartament in Berceni

garsoniera

Suprafata utila: 32 mp

31.500 EU

Apartament in Berceni

2 camere

Suprafata utila: 53 mp

40.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE