x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Demeter András István: "Am iniţiat măsuri cu totul neobişnuite în Radio România"

Demeter András István: "Am iniţiat măsuri cu totul neobişnuite în Radio România"

de Anca Nicoleanu    |    07 Feb 2011   •   17:11
Demeter András István: "Am iniţiat măsuri cu totul neobişnuite în Radio România"
Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional
150552-ds-drs-img-6830.jpgDemeter András István, despre primele schimbări pe care le-a făcut de la numirea sa în funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune

Jurnalul Naţional: Pentru ca Radio România să devină unul dintre cele mai moderne radiouri din Europa e nevoie de oportunităţi economice, dar şi de schimbări în conţinutul emisiunilor, spuneaţi la început de mandat. Le-aţi găsit, şi pe unele, şi pe altele?
Demeter András István: Oportunităţi am găsit. Schimbările însă nu le-am făcut, pentru că schimbările pripite nu fac decât rău. La momentul preluării mandatelor de către cei din Consiliul de Administraţie, pe partea de editorial grila era deja elaborată. Stagiunea formaţiilor muzicale era deja stabilită, iar programul editurii Casei Radio era de mult aprobat. Toate aceste nuanţări vor putea începe din viitoarea grilă. Tocmai pentru a ne pregăti pentru anumite schimbări de abordare, de dimensionare a contribuţiei economice, dacă ele se impun, şi pentru a nu avea o abordare din perspectivă de broască, Consiliul de Administraţie a elaborat şi aprobat un document care stabileşte priorităţile pentru întregul mandat, POS (n.n. Priorităţile şi Obiectivele Strategice de dezvoltare ale Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru perioada 2010-2014). În cadrul acestei abordări sper să reuşim ca de la mijlocul acestui an să avem anumite schimbări. Dar în cazul Radio România nu vorbim de probleme extraordinare... Radio România, în ultimele mandate, a reuşit să-şi cristalizeze abordarea, atât în ceea ce priveşte echidistanţa, cât şi servirea interesului general. Evident, anumite nuanţări trebuie făcute. Societatea, cu tot ce însemnă ea, e o continuă mişcare, o extrem de rapidă sau lentă, după caz, emulaţie, produce totdeauna situaţii noi, uită anumite situaţii, iar ele renasc într-un viitor incert, incalculabil. Dacă te raportezi la aceste lucruri şi doreşti să serveşti ceea ce faci tu, interesul general, interesul public, nu ai o misiune foarte uşoară. Este extrem de uşor să aluneci, în încercarea ta extrem de bine intenţionată, într-un domeniu mai pozitiv sau negativ. În ultimii ani, credibilitatea Radioului s-a consolidat, pentru că Radioul nu a alunecat pe nici una dintre pantele periculoase. Dar în această enormă grijă de a rămâne echilibraţi, putem constata anumite situaţii în care se pierde sarea şi piperul, adică însuşi elementul principal al jurnalismului se poate pune din când în când sub semnul întrebării. Adică suntem atât de echidistanţi încât ne distanţăm şi de noi înşine. Ori ăsta ar putea să fie un risc. În actualul mandat eu îmi propun ca nu cumva să  abdicăm de la această linie de cristalizare care s-a consolidat destul de bine în mandatul anterior, să nu carecumva, dintr-o eroare, să facem paşi în marşarier. Cu aceeaşi forţă îmi propun să rămânem ceea ce trebuie să fie orice formă de manifestare din media, inclusiv Radioul Public, o instituţie care ştie să folosească toate metodele jurnalisticii. Să nu aibă genuri uitate, să nu-i lipsească abordări pe care nu le mai face de ani de zile. Radio România a făcut deja nişte importanţi paşi către ceea ce se cheamă jurnalism de investigaţie, care nu prea exista. Ne gândim foarte mult şi la genuri complexe, pe care nu oricine şi le permite din cauza resurselor sau a altor priorităţi, cum ar fi documentarul.

Aproape 13 ani aţi fost director al Teatrului Maghiar de Stat din Timişoara. Aţi trecut de la managementul cultural la cel media. Unde sunt mai greu de schimbat lucrurile? Unde sunt orgoliile mai mari, la actori sau la oamenii de media?
Eu cred că factorul uman este factor uman oriunde. Nu partea de orgoliu artistic, orgoliu de creator sau de profesionist e importantă. Mai complicată este problema atitudinii, a mentalităţii. Şi diferenţa dintre un teatru şi Radio România, în privinţa acestei abordări sau mentalităţi, nu este dată pur şi simplu de elementul numit individ, ci de masa critică. Vorbesc de un teatru pe care cu mult drag l-am preluat şi pe care am încercat să-l duc într-o direcţie în care valoarea, talentul, ocrotirea talentului, interesul publicului. Însă aici e o distincţie pe care trebuie să o fac: era un teatru de o sută şi ceva de persoane. Aici sunt 2.400, plus cam pe-atâţia colaboratori. (...) Sunt instituţii de drept public, cum este radioul public, televiziunea publică, Agerpres şi, în domeniul nostru, teatrele mari, şi sunt organisme de drept privat. Atunci când vorbim de aceste instituţii, atitudinea refractară, lipsită de o deschidere către nou, reflexele, cutumele existau şi acolo, dar într-un număr mic. Puteai, de la cărămidă la cărămidă, într-un timp totuşi mai scurt, prin dialog, prin diferite metode, să rezolvi convingerea de a se aventura pe nişte tărâmuri mai nebătătorite. La radio, deschidere ai la nivelul indivizilor, dar atunci când se constituie grupuri, când se întâlnesc şi se autoinduc într-o direcţie, indiferent că e mai bună sau mai greşită decât ceea ce se propune, din momentul acela începi să pierzi energie, începe aşa-zisul război de uzură. Cu toate astea, eu n-am întâlnit în Radio România oameni refractari. Am iniţiat anumite schimbări, dar principalele demersuri pe care le-am făcut până acum au fost strict de reglementare, de identificare a problemelor. Dar atunci când vom ajunge la implementarea acestor măsuri, acolo se vor arăta poate fie neînţelegerea, fie neştiinţa, pentru că nu există exerciţiul, antrenamentul punerii în aplicare a unei chestiuni care până acum funcţiona fie într-o lipsă de reglementare, fie cutumiar într-o reglementare superficială. Astea sunt frânele pe care le-am întâlnit, dar nu aş putea să spun că ele se bazează pe rea credinţă sau rea intenţie. Am iniţiat în aceste luni câteva măsuri care sunt cu totul neobişnuite în Radio România, cum ar fi instituirea unei proceduri care este absolut necesară, în interesul tuturor angajaţilor: evaluarea personalului de execuţie.

Se vor face şi concedieri în urma acestei evaluări?
Nu acesta este scopul. Aici este vorba de o masă mare de oameni de diverse şi multe meserii. Oamenii bat la uşa radioului, la un moment dat al vieţii lor, şi unora li se deschide. Dar din acel moment, ei trebuie să ştie ce şanse înseamnă Radio Romania pentru ei, cum ar putea să-şi imagineze şi să-şi construiască viaţa până la momentul în care spun la revedere, am ieşit la pensie. Ori fără anumite instrumente precum evaluarea, nimeni nu poate să evolueze în carieră. Pentru că totul e la latitudinea unor şefi mai mici sau mai mari. Eu pornesc de la premisa că vor fi pozitive consecinţele, pentru că am convingerea că toţi cei din această instituţie sunt aici pentru că iubesc Radio România, pentru că le place ceea ce fac şi pentru că vor să facă, şi nu plec de la premisa că sunt nişte oameni care au venit aici pentru a lua nişte bani şi a cere nişte drepturi fără a oferi nimic în schimb. Nu înseamnă că pe parcurs nu vom constata şi câteva excepţii de această natură.

Cum veţi rezolva problema sediului care este extrem de deteriorat?
Avem două abordări. Una e aceea de a merge pe consolidarea şi întărirea construcţiei existente, dar ar fi posibil cu mari sacrificii, ar afecta în mod evident activitatea radioului, din toate punctele de vedere. Ar trebui să intre personalul cu căşti de protecţie, pentru că zonele cele mai periculoase sunt exact în miezul activităţii radiofonice. Ar urma, într-o aleatorie enumerare, problemele legate de cabinele proiectate într-o anumită perioadă istorică insuficiente pentru activitatea radiofonică din mileniul trei. Dacă mai pornim în această clădire, în această cameră, anumiţi consumatori electrici, riscăm să sară siguranţele. Asta înseamnă că la această clădire trebuie să vedem ce e cu sistemul electric. De mai bine de 50 de ani, nonstop, funcţionează în Radio România un sistem mecanic de ventilaţie care cred că e unicat în lume. Încă pompează, dar la un moment dat se poate opri. Astea sunt câteva probleme care trebuie atent analizate şi puse în balanţă cu alternativa identificării unei soluţii de a se construi un sediu nou, fie pe acest loc, fie într-o altă locaţie. Pentru şedinţa din februarie, comisia va trebui să vină cu o concluzie pe care să o propună CA-ului (n.n. Consiliului de Administraţie). Documentaţiile există, trebuie doar revăzute şi reactualizate, pentru ca decizia C.A. să fie foarte bine fundamentată pentru direcţia spre care pornim: cea a peticirii clădirii sau un nou orizont. Trebuie să fac o precizare importantă: tot ce înseamnă Sala de concerte, studiourile aferente acestei săli trebuie să rămână. Ne gândim ca, în ipoteza unei construcţii noi pe locul acestei clădiri, cu demolarea acestei clădiri, ele să fie complementare. Iar în ipoteza în care identificăm un alt spaţiu care să întrunească condiţiile necesare, atunci această sală de concerte, aceste studiouri de înregistrare se vor putea transforma în ceva ce are nevoie nu numai Bucureştiul, ci şi ţara, un centru cultural pentru muzică, legat de activitatea de radio.

Aţi primit hala aceea asemănătoare cu a CNSAS-ului, pentru depozitarea arhivei?
Da, asta a fost una dintre priorităţile mele personale, să fac demersurile necesare pentru a salva patrimoniul sonor al naţiunii. De-a lungul anilor, şi de la Ministerul Culturii, am încercat să susţin toate proiectele care vizează digitizarea, iniţiativa legislativă care a fost necesară inclusiv pentru a bugeta aceste activităţi, dar sosind în radio am observat că dacă lăsăm situaţia neschimbată, mâine- poimâine nu mai avem ce să digitizăm, pentru că sunt expuse unor riscuri fie de temperatură, fie de fungi, de ciuperci, căci condiţiile improprii de depozitare de-a lungul timpului şi-au spus cuvântul. De aceea, în primă fază, majoritatea depozitului nostru de la Jilava va trebui decontaminată. Cu sprijinul autorităţilor am reuşit să identificăm la Popeşti Leordeni, la rezervele de stat, o hală sufient de mare. Până la sfârşitul anului avem în plan investiţiile necesare pentru a realiza amenajarea interioară, astfel încât să trecem la transportarea arhivelor la institutul "Horia Hulubei" pentru decontaminare, şi de acolo în viitoarea locaţie. Şi după ce digitezi şi introduci într-o nouă formă conţinutul lor, materialele originale trebuie păstrate în condiţii bune. Pentru că pe lângă explicaţia principială, morală, există şi una tehnică. Despre benzi magnetice, casete şi viniluri ştim că durata lor de viaţă este limitată, dar că există. Despre CD-uri nimeni nu ştie nimic. Stocarea, virtualizarea sau cum se numeşte soluţia respectivă, a acestor materiale, teoretic poate să ţină sute de ani, practic, încă n-a apucat nimeni să verifice. De aceea este nevoie ca tot ceea ce digitizezi să păstrezi şi pe suportul iniţial.

Antena Satelor, care "bate" la audienţă numeroase posturi de radio comerciale, are mari probleme de recepţionare. Cum veţi rezolva problema?
Suntem în discuţii foarte avansate cu SNR-ul, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, cu care am refăcut parteneriatul, pentru că o altă prioritate a noastră este ca acest post unic în Europa să poată să treacă de la emisia pe unde medii la emisia pe unde ultrascurte.

Parteneriatul acesta va ajuta şi la o pentru o mai bună recepţionare a Radio România Actualităţi  în zonele ţării în care există probleme de acest tip?
Evident. Sunt probleme tehnice, probleme care necesită investiţii din partea ambelor părţi, sunt probleme ca cea de polarizare care porneşte de la fixarea antenelor de emise.

Spuneaţi la început de mandat pentru agenţia maghiară de presă MTI, "Mă aştept la o opoziţie, mai ales din cauza schimbării în sine a conducerii. În măsura în care această schimbare va deranja poziţiile comode şi planurile unor persoane, trebuie să fim pregătiţi ca, la un moment dat, aceştia să înceapă să-i înjure pe unguri”. Au existat astfel de situaţii?
Nu, sau nu pe faţă. Dar să ştiţi că am şi noroc, pentru că familia asta a Radioului - expresia nu e doar o metaforă de sine stătătoare, vorbim de majoritatea oamenilor care sunt în radio pentru că vor ca radioul să fie - constată că, pe zi ce trece, se întâmplă lucruri, şi mă refer la măsuri, propuneri - iar ele sunt constructive, nu distructive, fie că unele nu sunt chiar pe plac, aşa cum a fost recenta reglementare a planificării şi efectuării concediilor. Dar eu nu sunt pus aici ca să iau numai măsuri care să fie pe placul oamenilor, măsurile trebuie să fie în interesul societăţii. Trebuie să reuşeşti să-i faci să înţeleagă că până la urmă da, se creează anumite rupturi între obiceiuri şi ceea ce ar fi nevoie sau ceea ce ar trebui să fie, dar pe termen mediu sau lung avantajele se răsfrâng tot asupra oamenilor.

Consiliul de Administraţie vă susţine?
Avem un dialog constructiv, avem poziţii divergente uneori, discuţii... Şi cum nici o propunere cu care te duci în CA nu poate fi prin definiţie perfectă, ea este perfectibilă tot prin dialog. Şi am noroc iar de a se fi întrunit în acest CA nişte oameni serioşi, aplicaţi, care au înţeles rolul lor în Consiliu, acela de a asigura prin competenţele date prin lege funcţionarea în mai bine a acestei organizaţii. Nu sunt iniţiative care ar putea fi catalogate ca posibile abuzuri sau de încălcare a limitei de competenţă, ceea ce e foarte important. Şi eu am foarte mare grijă şi atenţie ca ceea ce propun Consiliului să fie de competenţa lui, ceea ce e treaba mea să fie responsabilitatea mea, şi să nu bălmăjesc lucrurile. Rolul meu, al preşedintelui-director general, într-o astfel de structură este de a asigura, de a fi o interfaţă între executiv şi deliberativ, o placă turnantă în care să reuşească să prezinte problemele de competenţa deliberativului cu suficiente argumente şi să găsească mijloacele prin care pe urmă executivul să pună în aplicare respectivele decizii. Eu nu mi-am propus să fim prieteni, nu mi-am propus să ne iubim, să ieşim împreună, mi-am propus să-i respect, ceea ce sper că până acum aşa se arată a fi, ceea ce va aduce şi respectarea mea de către colegi.

La început de mandat s-au lansat nişte atacuri la adresa dvs, s-a spus că la un anumit moment aţi dat foc drapelului românesc şi că aţi deturnat fondurile pentru restructurarea Cimitirului din Săpânţa.
Astea sunt legendele urbane. Despre fiecare dintre noi, mai devreme sau mai târziu, se nasc una sau mai multe legende. Eu ştiu foarte clar, în ambele situaţii, cine a pus această ştampilă pe fruntea mea. Ele, o dată amprentate, servesc oricăror interese, fie ele meschine, fie politice, fie de orice fel. Eu am avut o atitudine atunci când, la numirea mea ca secretar de stat în 2007, a doua zi s-a reluat această discuţie, aparent stinsă în nouăzeci şi ceva. Chestia cu Săpânţa s-a născut ulterior, a fost a doua încercare, dar mai puţin spectaculoasă, prima a fost mai inspirată. Atunci am răspuns acestor acuzaţii, mi-am spus punctul de vedere şi am zis foarte clar şi fără echivoc că eu în presă nu voi mai comenta niciodată acest lucru. De asemenea, că oricine are dovezi este rugat să le arate. Iacată de atunci au trecut destul de mulţi ani. Ori, indiferent că vorbim de dinainte de 89 sau după, instituţiile statului au funcţionat fără oprire, mă refer la acele instituţii care ar putea să scoată orice fel de informaţii de acest gen. Fiecare persoană dintre noi are două caziere, acela public, care i se dă la cerere, şi acela care este pentru instituţiile abilitate, unde sunt consemnate toate cele care trebuie. Ori dacă cineva ar fi fost reţinut, arestat, cercetat pentru astfel de fapte este foarte uşor să ajungi la sursă şi să scoţi respectivele dovezi.

Sunteţi actor de meserie. Mai aveţi timp de teatru?
Musai să-mi fac. Nu mai am timp să văd teatru, din păcate. Îmi joc rolul pe care-l am la Operetă, în "Romeo şi Julieta”, rol care este una dintre cele mai mari provocări ale vieţii mele. Pe 23 şi 24 februarie avem iar reprezentaţii. Între timp, o să am o premieră de film, o coproducţie româno-maghiaro-suedeză, în februarie, în Ungaria. Se numeşte "Reîntoarcerea" şi am un rol principal. Acţiunea se desfăşoară pe vremea lui Ceauşescu, e o poveste pe două planuri, o problemă identitară după Holocaust. E o poveste foarte interesantă. Sper să se vadă şi în România... Şi încep acum un proiect, dacă mă ajută Dumnezeu, pentru că am dat iar un casting... Pentru că dacă eu, cât eram secretar de stat, am făcut nişte reglementări prin care roluri în teatru n-ar trebui să se distribuie pe şestache, nu puteam să fiu ca popa care predică apă, dar bea vin. Aşa că m-am dus la casting şi am reuşit pentru "Maria de Buenos Aires", un spectacol pe muzica lui Piazzolla, care se va pune în scenă tot la Operetă, spre sfârşitul lui martie, de un regizor coregraf din Slovacia. Provocările acestea sunt bune şi nu foarte multă lume are şansa asta, dar sunt limitate în timp. Iar asta este meseria mea. Nu poţi să rişti să-ţi pierzi meseria, astfel ţi-ai omis calea de întoarcere.

Aţi fost crescut de foarte mic de către bunică. Iar bunica a visat dintotdeauna să devină actriţă. Cât de mult a contat pentru dvs, în alegerea meseriei de actor, acest vis neîmplinit al bunicii?
Foarte mult. Am avut şi noroc, pentru că am fost nevoiţi să închiriem una dintre cele două camere în care locuiam unor studenţi la teatru. De asltfel, norocul mi-a rânduit viaţa. Însă doar întâlnirea cu studenţii aceia, fără poveştile bunicii, poate nu realiza terenul fertil pentru această alegere. Una fără cealaltă nu se puteau.

Ce emisiuni ascultaţi la radio? Ascultaţi şi concurenţa?
Concurenţa o ascult când, călătorind, am probleme de recepţie (râde). În gerneral, aici, la mine în birou, încerc în fiecare zi să ascult alt post, dar nu poţi să asculţi tot, la câtă ofertă are Radio România. N-ai timp fizic să asculţi tot. Aşadar, le ascult pe toate, dar în fapt niciuna.

×