Libertate pentru Istorie

Cu şase ani în urmă, Marius Tucă, directorul Jurnalului Naţional, m-a invitat să-mi propună crearea unei secţii de istorie recentă. Idee  ispititoare, mai ales că ziarul - aflat atunci în plină campanie de decriptare a misterelor revoluţiei din decembrie 1989 -, era lecturat cu egal interes şi de istoric, şi de cititorul calat pe senzaţional. Dar şi periculoasă, căci  istoria recentă este un câmp de continuă confruntare a intereselor, opiniilor, afectelor şi noilor informaţii.  Am "negociat” cu directorul Jurnalului Naţional statutul viitorilor redactori şi  stilul acestei  jurnalistici specializate. În fapt, Marius Tucă şi-a precizat oferta dintru început: o istorie care nu ţine seama de politicile de actualitate, de dogme, interdicţii sau tabu-uri; o poziţie neutră a jurnalistului-istoric – fără elogii, moralizări sau condamnări; o interpretare a faptului, documentului istoric  sau declaraţiei martorului în deplina libertate a autorului – neobligat la scheme de gândire sau propagandistice şi nesupus, în acest sens, vreunei ierarhii redacţionale.
După un timp, componenţii secţiei de istorie recentă a Jurnalului Naţional ne-am regăsit integraţi spiritului unei grupări europene de referinţă numită "Libertate pentru Istorie”. Asociaţia alcătuită din reputaţi istorici avansează viziunea democrată a unei istorii care nu trebuie confundată nici cu politica, nici cu morala, nici cu memoria.  Istoria şi istoricul, afirmă aceştia, nu se supun actualităţii; iar adevărul istoric nu-l stabilesc parlamentele, nici autorităţile judiciare.

Consecinţă firească a ponderii şi rolului istoriei promovate de cotidianul Jurnalul Naţional este şi Concursul "Cartea de Istorie". Printre alte satisfacţii, a fost prilejul de-a constata că, în pofida intenselor campanii de politizare istoriografică post-comunistă, în România se scrie şi editează o valoroasă literatură de specialitate.

Mulţumim membrilor juriului, editurilor, autorilor şi nu în ultimul rând cititorilor noştri atât de receptivi şi interesaţi de spiritul Concursului "Cartea de Istorie". Felicităm autorii şi editurile premiate. Ne dorim şi vă dorim să ne regăsim, la anul şi întru mulţi ani, în acelaşi spirit al libertăţii pentru istorie, la viitoarele ediţii ale concursului cu atât de promiţător  debut.
Prof.univ. dr Lavinia Betea
Şef secţie istorie recentă Jurnalul Naţional


Premiile concursului Cartea de Istorie, Ediţia I, 2010
Ieri, câştigătorii concursului Cartea de Istorie şi-au primit binemeritatele aplauze. Autori, editori, specialişti şi pasionaţi de nobila disciplină patronată de muza Clio s-au aflat laolaltă în ambianţa specială a Muzeului Naţional de Istorie a României, gazda galei de premiere a celor mai buni dintre cei buni.

Concursul Cartea de Istorie s-a născut din dorinţa sinceră şi dezinteresată a celui mai important cotidian al României de a recunoaşte şi răsplăti valoarea în sine, iar nu alăturările de pagini depuse ca ofrandă la picioarele zeilor cu picioare de lut. Cele peste o sută de titluri primite pe adresa redacţiei pentru prima ediţie a concursului Cartea de Istorie sunt dădătoare de speranţă. Nu doar prin număr, ci şI prin diversitate tematică şI ţinută academică. Un gând bun pentru autorii înscrişi în competiţie, o reverenţă în faţa sutelor, poate miilor de ore petrecute în solitudinea arhivei ori a bibliotecii.

Juriul, prezidat de academician Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române şi format din academician Dinu C. Giurescu, academician Ioan Aurel Pop, prof. univ. dr Ilie Rad (Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca) şi prof. univ. dr Lavinia Betea, şef departament Istorie Recentă a ziarului Jurnalul Naţional a evaluat lucrările aplicând criteriile inspirate de manifestul asociaţiei "Libertate pentru Istorie", enunţate cititorilor Jurnalului Naţional cu prilejul anunţării concursului: istoria nu e religie, nu e morală, nu este supusă actulităţii, nu este memorie şi nici obiect juridic. Ţinând seama de toate acestea şi de alte criterii valorice ale literaturii de specialitate, juriul a desemnat următorii câştigători:


Secţiunea Historia Magistra Vitae:
1. Ştefan Lemny, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, EDitura Polirom, 2010
2. Bogdan Murgescu, România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010), Editura Polirom, 2010

Secţiunea Istorie şi societate
1. Gh. Iacob, Al. Florin Platon (coord.), Istoria Universităţii din Iaşi, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2010
2. Maria Magdalena Ioniţă, Casa şi familia Capşa în România modernă. 1852-1950, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2010

Secţiunea Memoria documentului – nu se acordă

Secţiunea Memoria vie:
Doamnei Nadia Marcu pentru eforturile de punere în circuitul public a operei tatălui său, Petre Pandrea, rezultat al strădaniilor sale fiind cărţile "Brâncuşi. Pravila de la Craiova” şi "Brâncuşi. Amicii şi inamicii”, apărute în 2010 la Editura "Vremea". 

Secţiunea Clio auditor (autor tânăr)
1. Irina Spirescu, De la Orient la Occident. Decoraţia interioară în reşedinţele domneşti şi boiereşti (1774-1914), Noi Media Print, 2010
2. Dan Aparaschivei, Oraşele romane de la Dunărea Inferioară (secolele I-III P. Chr), Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2010
3. Laurenţiu Constantiniu, Uniunea Sovietică între obsesia securităţii şi insecurităţii , Editura Corint, 2010

Secţiunea Pro Historia:
Editura Cetatea de Scaun Târgovişte pentru tenacitatea promovarii Istoriei.

vizionaţi aici toatelucrările înscrise în concurs

Clio, cea iubită de public
Istoria se vede astăzi marginalizată, uitându-se de mulţi importanţa ei ca învăţătoare şi sfătuitoare. Dar totodată constatăm în răndul publicului constanţa unui interes faţă de lucrările de istorie, jusificat şi de faptul că în învăţământ numărul orelor consacrate istoriei au tot scăzut, iar programa este departe de a fi perfectă.

Iniţiativa Jurnalului Naţional de a instituit un număr de premii "pentru valorizarea şi popularizarea” cărţii de istorie nu poate fi decât salutată. Este un prilej pentru a răsplăti  autorii unor lucrări care merită o atenţie deosebită şi totodată de a impulsiona interesul publicului pentru cartea de istorie.

Juriului i-a revenit sarcina destul de grea de a  selecta cărţile care i s-au părut că ar merita o atenţie primordială dintr-un număr destul de mare de solicitări. De asemenea, juriul a avut în vedere criteriile asociaţiei "Libertate pentru istorie”, căutând a acorda o prioritate unor cărţi care  le ţin în seamă. Fără îndoială că mai sunt şi alte apariţii, care n-au apucat a fi remise redacţiei, mai ales că este vorba de lucrări apărute în 2010. Într-o formă sau alta ele vor putea fi avute în vedere în viitor.
Proiectul Jurnalului Naţional este la început de drum. El este încurajator pentru slujitorii istoriografiei şi stimulator  pentru cititori.
Acad. Dan Berindei, preşedintele juriului
Trecutul, şters pas cu pas
Iniţiativa Jurnalului Naţional de a acorda un număr de şase premii anual unor lucrări de istorie este mai mult decât binevenită. Asta într-o vreme când cunoaşterea trecutului ţării noastre este redusă la o prezentare schematică în liceu, când mass-media, cu puţine excepţii, nu are în program prezentarea momentelor semnificative dintr-un trecut mai apropiat sau mai îndepărtat. Miza este mult mai mare, personal am convingerea că există o politică deliberată de a şterge treptat din mintea şi sufletul oamenilor, în special ale tineretului, conştiinţa aparteneţei la naţiunea noastră. În ultimii ani Jurnalul Naţional a prezentat cu regularitate asemenea pagini de istorie recentă. Acordarea acestor premii se înscrie în aceeaşi linie şi îmi exprim toate mulţumirile mele faţă de conducerea Jurnalului, dar şi faţă de întreaga echipă care se ocupă cu stăruinţă de desluşirea istoriei noastre.
Acad. Dinu C. Giurescu

Presa, actor al istoriei
Înainte de toate, aş vrea să felicit redacţia Jurnalului Naţional pentru această nouă iniţiativă de promovare a valorii, a culturii, a cărţii în general şi a celei de istorie în special.
După Revoluţia din decembrie 1989, a apărut un interes extraordinar pentru cartea de istorie, pentru document (jurnale, memorii, corespondenţă, acte din arhive etc.), ca urmare a mistificăiilor şi ocultărilor la care a fost supusă istoria noastră, în cei peste 50 de ani de dictaturi (regală, legionară, antonesciană, comunistă).
Ca istoric al presei, pot să vă spun că presa (iniţial cea scrisă, apoi cea audiovizuală, iar mai recent cea electronică) a jucat un rol deosebit de important nu numai ca martor (mai mult sau mai puţin credibil) al evenimentelor istorice, ci şi ca "actor” al unor schimbări cu adevărat istorice (am arătat acest lucru şi în cartea mea, Incursiuni în istoria presei româneşti, 2009). Am să dau doar trei exemple. Al Doilea Război Mondial a început prin orchestrarea unei manipulări mediatice, în care a fost implicat postul de radio german din Gleiwitz. În anii ’70, reporterii Bob Woodward şi Carl Bernstein, de la ziarul Washington Post, au efectuat o anchetă în legătură cu "afacerea Watergate”, care a contribuit la demisia preşedintelui Richard Nixon. Mai aproape de noi, aş aminti recentul scandal în care este implicat jurnalistul australian Julian Assange şi site-ul WikiLeaks, toate acestea arătând profundele relaţii dintre istorie şi mass-media.
Ilie Rad

Historia Magistra Vitae
Demersul meu a pornit de la întrebarea: De ce - economic - suntem unde suntem?
Ca istoric, ştiam că răspunsul nu poate fi căutat doar în trecutul foarte recent. România nu a fost ţara cea mai prosperă a Europei nici sub Mihai Viteazul, nici sub Cuza sau Carol I, nici în interbelic şi nici în timpul regimului comunist. Mai ştiam că la nivel mondial decalajele au crescut mult în ultimele două secole. De aceea, m-am hotărât să pornesc analiza pe la 1500 şi să compar situaţia României cu cea a altor 3 ţări care acum 5 secole erau cam la fel de puţin dezvoltate ca şi teritoriile româneşti: Danemarca, Irlanda şi Serbia. Analiza a fost laborioasă, dar a dat roade. Ea a dovedit că istoria economică este importantă atât pentru înţelegerea trecutului istoric, cât şi pentru testarea teoriilor economice şi pentru fundamentarea politicilor orientate spre viitor. Pentru că, în fond, toate ştiinţele sociale se bazează pe experienţa trecută a omenirii şi deci pe calitatea informaţiilor pe care le oferă cunoaşterea istorică. În consecinţă, pe lângă reperele pentru înţelegerea mai bună a istoriei României, a ţărilor comparate şi a Europei în ansamblul său, cercetarea mea a evidenţiat factorii şi mecanismele care au favorizat sau blocat dezvoltarea economică, durata şi complexitatea proceselor de depăşire a subdezvoltării, precum şi posibilitatea reală a recuperării decalajelor economice.
Depinde de noi să învăţăm din experienţa istorică pentru a acţiona mai eficient în prezent şi viitor.
Prof. univ. dr Bogdan Murgescu

Prima abordare biografică a lui Dimitrie şi Antioh Cantemir din perspectiva istoriei culturale, cu accent particular asupra rolulului celor doi în stabilirea unor punţi de cunoaştere între lumile pe care le-au traversat: Imperiul Otoman, Ţările Române, Rusia, Anglia şi Franţa.
Lucrare de sinteză, valorificând contribuţiile cele mai recente, inclusiv istoriografia sovietică şi rusă, prea puţin cunoscută în România. Lectură modernă, inspirată de modelul biografic al Şcolii Analelor (a se vedea capitolele despre viaţa sentimentală a personajelor), reliefând rolul istoric al Cantemireştilor: ambiţia lor de a fonda o casă domnitoare, sortită eşecului dar compensată prin înaltele aspiraţii culturale ce au făcut ca Dimitrie şi Antioh Cantemir să constituie o adevărată dinastie sub aspectul devenirii lor intelectuale. Contribuţia arată importanta lor în peisajul cultural al Ţărilor Române si, în genere, în Europa Orientală, din Imperiul Otoman până în Rusia, sau în dialogul cultural dintre Est şi Vest. Analiza monografică în sensul acoperirii tuturor aspectelor semnficative ale vieţii şi operei lui Dimitrie şi Antioh Cantemir, dar şi a celorlalte figuri marcante ale familiei. Prima contribuţie la cunoaşterea lui Dimitrie Cantemir în istoriografia franceză, şi, în general în istoriografia occidentală unde nu există până acum nici o carte în acest sens cu excepţia contribuţiei lui Owen Wright (în Anglia) despre tratatul muzical.
Lucrare de riguroasă analiză profesională (istorică), dar într-un stil care să capteze şi atenţia unui public cititor mai larg. Încercare de distanţare de retorică apologetică şi de clişeele ce abundă în percepţia  personalităţilor respective. Pentru lumea occidentală, o lucrare menită să arate că spaţiul românesc n-a produs până în zorii lumii moderne doar un Dracula, ci şi aceste două figuri demne de secolul Luminilor europene. Pentru cititorii români, o punte spre o nouă înţelegere a Cantemireştilor, într-un stil limpede, fără înfloriri retorice. Cartea unui istoric român stabilit în Franţa cu dorinţa de a servi cunoasterea istoriei ţării sale de origine în patria de adopţie, o contribuţie încununată de un anumit succes din momentul în care un artist de talia lui Jordi Savall a ţinut seama de ea în creaţia lui artistică de reputaţie mondială.
Ştefan Lemny

Istorie şi societate
Menit să consemneze împlinirea a unui secol şi jumătate de la înfiinţarea Universităţii din Iaşi (la 26 octombrie 1860), acest volum constituie a cincea încercare de sinteză a istoriei prestigioasei instituţii academice iesene după cele care i-au marcat – în ordine – semicentenarul, centenarul şi 125 de ani de existenţă. Alături de ele, se cuvine amintit şi un volum de studii publicat în 2007, conceputa ca o reflecţie colectivă, preliminară acestei ultime apariţii. Prezenta versiune a istoriei Universităţii din Iaşi fost gîndită, aidoma precedentelor, ca un act de reflecţie, menit să scruteze drumul parcurs de această instituţie de la înfiinţare până în prezent, să-i cântărească eficacitatea iniţiativelor laolaltă cu valoarea de ansamblu a contribuţiei academice şi să-i schiţeze, atât cât a fost posibil (şi într-o manieră foarte generală şi mai curând implicită), perspectivele evoluţiei.
Ceea ce aduce nou prezenta ediţie a Istoriei Universităţii ? un proiect realizat de un colectiv de profesori ai Facultăţii de Istorie din Iaşi - este o viziune asupra trecutului acestei instituţii, eliberată de omisiunile impuse versiunilor precedente de împrejurările timpului şi, în al doilea rând, mai multe date şi informaţii noi, referitoare la momentele principale ale istoriei Universităţii din Iaşi, furnizate de lectura documentelor de arhivă cercetate. Premierea acestei ultime sinteze a "Istoriei Universităţii din Iaşi" este deosebit de onorantă pentru autori şi coordonatori şi poate fi considerată ca o recunoaştere meritată a calităţilor cărţii.
Prof. Univ. dr Alexandru-Florin Platon
Decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Mărturisesc că m-a surprins şi, în acelaşi timp, m-a impresionat extrem de plăcut iniţiativa Jurnalului Naţional de a organiza acest concurs destinat selectării şi evidenţierii unor lucrări de istorie semnate de autori români. Este o încercare şi o posibilitate de a ţine piept atracţiei internetului, tot mai puternic exercitată asupra tuturor, dar în primul rând asupra tinerilor, cu ajutorul căruia, este drept, economiseşti timp şi obţii rapid informaţia dorită, deşi nu întotdeauna corectă. Şi totodată, această iniţitivă este o cale de promovare a cărţii scrise care abordează un subiect din istoria noastră şi de a atrage atenţia asupra celor mai recente apariţii editoriale din acest domeniu.
În ce priveşte monografia "Casa şi familia Capşa în România modernă: 1852-1950", ea reprezintă de fapt nu numai reconstituirea, în detaliu, a istoriei unei familii de negustori aromâni şi a casei de comerţ de prelucrare alimentară pe care au înfiinţat-o la mijlocul secolului al XIX-lea – cofetărie, restaurant, hotel şi cafenea –, ci recreerea şi readucerea la viaţă a unei întregi epoci, aceea a înscrierii României pe căile modernităţii în toate domeniile – economic, politic, social, cultural. În acelaşi timp, această lucrare poate fi considerată un posibil manual al micului întreprinzător, indicând calităţile de care, având în faţă exemplul lui Grigore Capşa, întemeietorul renumitei firme, ar trebui să dea dovadă orice negustor şi pe care, cel puţin reprezentanţii acestei branşe din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi de la începutul secolului al XX-lea le posedau: cinstea şi corectitudinea faţă de clientelă, spiritul întreprinzător, iniţiativă şi creativitate, hărnicie şi curaj. Cu aceste calităţi dublate de o înţeleaptă politică de personal, Grigore Capşa, dar şi urmaşii săi în conducerea firmei au reuşit să transforme Casa Capşa într-un simbol al Bucureştilor şi o dovadă vie că sintagma aplicată capitalei României, aceea de "Micul Paris" nu era o vorbă în vânt, ci o realitate. Casa Capsa este de altfel, singura firmă bucureşteană de comerţ de prelucrare alimentară care, chiar dacă nu în parametrii săi tradiţionali, a rezistat până în zilele noastre.
Demersul întreprins de autoare în realizarea acestei monografii s-ar fi putut transforma într-un eşec, având în vedere sărăcia materialului documentar de arhivă, dacă n-ar fi beneficiat de descoperirea unor arhive personale aflate în posesia unor membrii ai familiei Capşa sau a unor apropiaţi ai firmei şi, mai presus de atât, de sprijinul binevoitor al acestora prin punerea la dispoziţie, necondiţionat a documentelor. Că lucrarea este o reuşită o dovedeşte nu numai faptul că prima ediţie apărută în urmă cu 10 ani s-a epuizat rapid şi a primit în 2001 Premiul "Ioan C. Filitti" al Fundaţiei Magazin Istoric, dar şi apariţia acestei a doua ediţii, revăzută şi adăugită, îmbogăţită cu noi informaţii şi cu ilustraţie suplimentară, având şi o prezentare grafică şi o ţinută editorială de excepţie.
Maria-Magdalena Ioniţă

Clio auditor
Lucrarea "De la Orient la Occident. Decoraţia interioară în reşedinţele domneşti şi boiereşti (1774-1914)", apărută recent la editura NOI Media Print, este lucrarea mea de debut şi se înscrie în categoria lucrărilor ce tratează aspecte semnificative din istoria culturală şi a mentalităţilor din perioada 1774-1914. Alegerea acestui epoci se explică prin abundenţa evenimentelor istorice şi puternicele transformări economico-sociale şi culturale care aveau ca scop modernizarea societăţii româneşti.
Un element de imagine vizuală şi un factor esenţial în procesul de europenizare al societăţii româneşti din secolul al XIX-lea, decoraţia interioară a reprezentat un vechi domeniu de cercetare, încă din perioada pregătirii tezei de doctorat. Plecând de la analiza unor documente inedite de arhivă am urmărit surprinderea imaginii societăţii româneşti din secolul al XIX-lea, prin prisma arhitecturii şi a decoraţiei interioare a reşedinţelor domneşti şi boiereşti. La baza redactării lucrării stă analiza istorică, punând accent pe stilurile decorative interioare de provenienţă străină, adoptate de societatea românească pe mai multe filiere. Au fost alese exemple semnificative de amenajări interioare din reşedinţe domneşti şi boiereşti din Principate, printre care casele domneşti de la Cotroceni, conacul de la Goleşti-Argeş, casa negustorului Ivan Hagi Prodan din Ploieşti, reşedinţa boierului Dinicu Golescu de pe Podul Mogoşoaiei, palatul postelnicului Costache Suţu din Bucureşti, palatul de la Ruginoasa, Curtea domnească de la Iaşi, palatul domnesc de pe Calea Victoriei, Palatul Cantacuzino din Bucureşti, reşedinţa lui Dinu Mihail din Craiova etc.
Cercetarea nu a fost una exhaustivă, ci a fost clar delimitată de nevoia de coerenţă şi eficacitate. În acest sens cercetările mele se continuă cu analiza arhitecturii şi a decoraţiei interioare în rândul altor categorii sociale."
Albumul, prevăzut cu o bogată iconografie, are un caracter inedit atât prin subiectul propus, cât şi prin metodologia interdisciplinară abordată. În literatura de specialitate au apărut lucrări cu privire la arhitectura reşedintelor domneşti şi boiereşti, dar problema decoraţiei interioare a rămas un subiect foarte puţin abordat. Subiectul, tratat într-o manieră originală, se alătură celorlalte cercetări cu privire la imaginea secolului al XIX-lea, la procesul de europenizare în România.
Irina Spirescu

Obţinerea acestui premiu reprezintă pentru noi o surpriză extrem de plăcută şi reprezintă un imbold de care un cercetător are nevoie mai mult decât oricine. Alegerea unei cariere în cercetarea ştiinţifică românească se face, în opinia noastră, în special prin prisma pasiunii şi mult mai puţin având ca argument avantajele, de orice fel. De altfel, credem că esenţa unei lucrări ştiinţifice nu trebuie să fie beneficiile obţinute, în speţă cele materiale. Una dintre deosebirile de suprafaţă dintre o lucrare comercială şi una ştiinţifică (şi nu facem referire la valoare sau mesaj, ci doar la impact), constă în atitudinea autorului faţă de recunoaşterea publicului-ţintă. În cazul cercetătorului, se porneşte de la premisa lansării unei lucrări apreciate în cercurile de specialişti. Dacă informaţia şi noutăţile emise ar interesa publicul larg sau măcar o categorie elevată a acestuia, ar fi deja un bonus. Dacă există cercetători, profesori, studenţi sau alte categorii, fie ele şi restrânse numeric, care beneficiază de noutăţile aduse de un o astfel de lucrare, putem spune că scopul său a fost atins. Nu dorim să ţinem o pledoarie despre sacrificiu şi valorile care  sfidează materialul, dar este nevoie de aceste elemente pentru ca un om de ştiinţă să îşi atingă obiectivele. Şi avem speranţa că, mai devreme sau mai târziu, va veni şi recunoaşterea muncii depuse.
Dr. Dan Aparaschivei
Cercetător ştiinţific III, Institutul de Arheologie Iaşi, Academia Română-Filiala Iaşi

Consider că iniţiativa Jurnalului Naţional şi a Asociaţiei Române de Ecologie Politică, de a iniţia concursul "Cartea de Istorie", merită o întreită laudă: pentru că promovează valorile naţionale, pentru că susţine şi încurajează istoria şi, nu în ultimul rând, pentru că demersul are la bază principiile Asociaţiei "Libertate pentru istorie", condusă de reputatul istoric francez Pierre Nora.
Premiul oferit mă onorează şi mă obligă, totodată. Mă onorează, deoarece nu există bucurie mai mare pentru autor (indiferent dacă este istoric sau are altă specialitate) de a-şi vedea apreciată munca. Recunoaşterea venită din partea membrilor juriului – reputaţi oameni de ştiinţă – mă obligă în a continua şi mai departe, mult mai bine. Le exprim toată gratitudinea mea.
Cartea premiată nu ar fi fost posibilă fără sprijinul domnului Cristian Greşanu, directorul Grupului Editorial Corint, al doamnei Cornelia Gârmacea, redactor-şef, şi al doamnei Lia Decei, redactorul cărţii. Le aduc şi pe această cale mulţumiri pentru sprijinul şi încrederea acordată.
Lect. univ. dr Laurenţiu Constantiniu

Memoria vie
Publicarea cărţii de istorie ne aduce, în primul rând, satisfacţia împlinirii unei datorii faţă de propria noastră identitate. De prea multă vreme istoria e văzută prin prisma oportunităţii politice. Astfel încât, funcţie de necesităţile politicului, părţi însemnate ale istoriei sunt ocultate, falsificând, în cele din urmă, acea identitate a unui popor care se alcătuieşte sub înrâurirea tuturor circumstanţelor prin care acesta trece de-a lungul timpului. Desigur, s-ar putea spune că evaluarea istoriei din punctul de vedere al intereselor momentului este o constantă a societăţii omeneşti. Dar profunzimea acestui fenomen diferă de la o epocă la alta. "Ministerul adevărului" a funcţionat cu mai mult randament decât oricând în ultima jumătate a secolului XX, lăsând perioadei următoare grija de a dezgropa faptele, ideile şi documentele trecutului apropiat, pentru a recompune imaginea adevărului istoric.
Vremea îşi îndeplineşte, în limitele posibilităţilor ei, această datorie. Publicăm două colecţii de istorie: FID – Fapte, Idei, Documente, în care apar documente, studii, eseuri, memorii, şi Planeta Bucureşti, dedicată istoriei Bucureştilor şi bucureştenilor.
Alegerea acestor direcţii de publicare este deliberată. Editorii sunt conştienţi că satisfacţiile materiale nu răsplătesc prea des o editură care publică lucrări de istorie. Apariţia acestor cărţi, contribuţia lor la restituirea adevărului şi interesul pe care-l trezesc ele reprezintă principalul izvor de bucurie pe care ni-l aduce munca noastră.
Silvia Colfescu, director Editura Vremea

Pro Istoria
Felicitări Jurnalului Naţional. "Mişcarea de rezistenţă" trebuia să existe. Cadrul ales de echipa Jurnalului nu putea fi mai potrivit pentru acordarea unor premii pentru istoriografia românească, decât Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie.
Dacă astăzi, primim această distincţie o datorăm autorilor şi colaboratorilor noştri. Sunt atât de mulţi aceia căror trebuie să le mulţumim… După doar opt ani de existenţă a Editurii Cetatea de Scaun, un asemenea premiu nu numai ca ne onorează, dar ne obligă şi ne motivează să continuăm ceea ce am început doar cu speranţă şi multă naivitate. Suntem hotărâţi să continuăm politica editorială începută, de a promova autori români, de a încuraja autori tineri, de a menţine o ţinută ştiinţifică, normală, a lucrărilor publicate, în ciuda vremurilor nu tocmai prielnice.
Vă mulţumim atât pentru premiul acordat, dar în primul rând, pentru că aţi ales să sprijiniţi cultura şi cartea scrisă.
Dan Iulian Mărgărit, Editura Cetatea de Scaun