x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Misteriosul Godot e în Centrul Istoric

Misteriosul Godot e în Centrul Istoric

de Maria Sârbu    |    15 Noi 2010   •   19:33
Misteriosul Godot e în Centrul Istoric

137719-.jpgCâţiva artişti – de teatru şi film – se “ascund” după un chip tainic – Godot. Tot aşteptându-l pe misteriosul personaj beckettian, deşi sunt şi ei conştienţi de faptul că speranţa moare ultima, s-au aciuat într-un loc ce se primeneşte de la o zi la alta – Centrul vechi din Bucureşti – şi au declarat că sunt Godot, echipa Godot. Deci, a venit în sfârşit domnul Godot.

Ne-am dus să-l vedem. Cum treci de uşa unui imobil de pe Strada Blănari nr. 14, ai în faţă o deschidere către frumos. Spaţiul aranjat cu eleganţa caracteristică unor persoane cu gust rafinat te îmbie să-i cercetezi fiecare colţişor şi să te minunezi cât de util şi plin de armonie poate fi. Are, într-un fel, funcţionalitate multiplă. Denumirea generică e “Café Godot”, dar există scenă pentru spectacole de teatru, dans, muzică, pantomimă, stand-up. Pot avea loc şi proiecţii de filme. Pereţii ţin loc de simeze, găzduind lucrări de artă plastică. Scenografia pare să fie meseriea de bază pentru designerul care a amenajat întregul spaţiu, căci e gândit cu profesionalism, dar se regăseşte aici şi multă intimitate. Apoi, e un bar, e un restaurant, e o cafenea.

Inaugurarea acestui teatru-cafenea a avut loc vineri seară, iar petrecerea a ţinut până dimineaţă. Invitaţii, în majoritate oameni de teatru, au fost “trataţi” de gazde la început cu muzica cvartetului “Adagione”, cu tangoul artiştilor de la Tango Tangent, cu momente din spectacolul de pantomimă “Alt bărbat. Altă femeie” – cu Adelaida Zamfira şi Nicolae Nastasia, apoi cu un fragment din spectacolul “Cinci rendez-vous-uri mortale” de Liviu Lucaci, cu Alexandru Conovaru, Angel Popescu şi Andrei Roşu. După miezul nopţii au urmat Marius Mihalache şi Irina Sârbu, cu muzică din proiectele lor de etno-jazz, iar “Ciuleandra” live jazz i-a ridicat pe toţi în picioare. “Breakdance” nu a fost planificat, dar s-a produs în acea seară-noapte în care “Godot” şi-a demonstrat capacităţile de gazdă excelentă. A fost o petrecere pe cinste pentru cei peste 200 de tineri actori, regizori, scenografi, dramaturgi sau studenţi la Actorie, care au plecat acasă spre ziuă.

Aşa s-a anunţat deschiderea unui adevărat spaţiu pentru teatrul off în Bucureştiul nostru – un teatru independent cu toate ingredientele artelor spectacolului. Este cel mai potrivit loc pentru aşa ceva. În sfârşit, cineva pune teatrul independent la suprafaţă, căci până acum independenţii tot prin underground au vieţuit.

Sâmbătă, pe scena de la “Godot” a urcat actorul Richard Bovnoczki, prezentând one man show-ul “Moscova-Petuşki”, în regia lui Theo Herghelegiu.

Duminică seară, norocoşii s-au înghesuit să-l vadă pe... Godot, în montarea “Ultimul Godot” de Matei Vişniec, cu Alexandru Potocean şi Cosmin Panaite, spectacol semnat de Alexandra Penciuc şi Mariana Cămăraşanu.

În mesajul către cei interesaţi, echipa spune că ideea “café-teatrului Godot” a venit din necesitatea unui spaţiu de joc care să aibă fizionomia unui “teatru clasic” şi, în acelaşi timp, să îşi păstreze statutul de teatru independent. În opinia tinerilor implicaţi în această frumoasă întreprindere, “Godot apare în contextul în care tinerii actori îşi găsesc cu greu locul în teatrele instituţionalizate, încercările de proiecte independente sunt tot mai multe, însă primul obstacol de care ei se lovesc, dincolo de cel financiar, este lipsa unui spaţiu de joc propice teatrului”.

Când plecam, unul dintre inovatorii teatrului underground de la noi, Voicu Rădescu, îmi spunea cu bucurie că acesta este un adevărat spaţiu pentru teatru off, adică un început promiţător.

×
Subiecte în articol: arte