x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale Să nu-l uităm pe Cornel Chiriac!

Să nu-l uităm pe Cornel Chiriac!

de Alex Revenco    |    06 Dec 2010   •   19:15

Recent a apărut la Editura Universitară volumul „Metronom ­ o emisiune de Cornel Chiriac” scrisă de Mircea Udrescu. Coleg de şcoală cu „DJ-ul pătimirii noastre”, Udrescu povesteşte: „Îmi promisesem după moartea lui Cornel să scriu o carte despre el. Mi-am respectat promisiunea şi am publicat în anul 2008  o primă carte – confidenţă pe care am dedicat-o mamei lui Cornel. Intitulată «Pagini despre Cornel Chiriac», am publicat-o pe banii mei şi a fost scoasă în 191 de exemplare, în marea lor majoritate oferite prietenilor şi colegilor noştri din Piteşti... Abia acum, scriind a doua carte, am avut revelaţia adevăratei valori intelectuale a lui Cornel... şi am certitudinea că ea reprezintă numai începutul procesului de redare a lui Cornel Chiriac memoriei româneşti. Sunt mândru să fac parte dintre voi toţi, cei a căror viaţă  a fost marcată pentru totdeauna  de acest meteor: Cornel Chiriac... Volumul poate fi considerat într-un fel doar o confidenţă asupra tinereţii noastre şi nimic mai mult”.

×
Subiecte în articol: arte