x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Arte Vizuale „Tragedie dentară”, cu suferinţă şi umor

„Tragedie dentară”, cu suferinţă şi umor

de Maria Sârbu    |    21 Dec 2010   •   18:56
„Tragedie dentară”, cu suferinţă şi umor

143534-ccp-2565.jpgCopiii rămaşi fără părinţi sunt orfani, dar care este cuvântul care să denumească părinţii rămaşi fără copii? Este un detaliu semnificativ din piesa lui Jean-Claude Grumberg „Tragedie dentară” (în franceză „Vers toi terre promise: Tragedie dentaire”), pusă în scenă de Felix Alexa la Teatrul Evreiesc de Stat.

Jean-Claude Grumber a fost ca­rac­terizat de poetul şi jurnalistul francez Claude Roy „Autorul tragic cel mai comic din generaţia sa”. Grum­ber s-a născut la Paris în 1939 din părinţi evrei (tatăl său era originar din România). Piesa „Vers toi terre promise: Tragedie dentaire” (pu­blicată în 2006), pentru care au­to­rul a primit în 2009 Premiul Molière vorbeşte despre tragedia Ho­locaustului, este presărată cu glume şi ironii.

Regizorul pune accent pe durere – durerea sufletului. Este durerea trăită de un stomatolog evreu şi soţia sa prin prisma interpretării unei dureri dentare, atribuită unui copil. Paralela între cele două înţelesuri, la propriu şi la figurat, se face pe baza unei realităţi ca o aducere aminte.

Medicul dentist Charles Spodek (Andrei Finţi) şi soţia sa Clara Spodek (Maia Morgenstern) trăiesc o mare tragedie, după cel de-al doilea război mondial. El are un cabinet în care îşi primeşte pacienţii. Durerea bărbatului este închisă. Femeia însă  încearcă să-şi exteriorizeze suferinţa, poves­tind în şoaptă doamnelor care vin la sto­matolog despre necazul lor.

Aceste încercări ale cuplului vin din pierderea pentru totdeauna a fiicei care a fost gazată în lagăr şi din pier­derea (dar cu speranţa reîntoarcerii) a celei de-a doua fiice pe ca­re au lăsat-o într-o mănăstire ca­to­lică, pentru a o salva de Holocaust, dar care nu mai vrea să-şi vadă pă­rinţii. Carmelitele au „protejat-o” atât de bine, încât tânăra se dedică numai Dom­nului. Viaţa celor doi este în fie­care zi ca o ispită, cu atât mai mult cu cât au rămas şi fără cabinet, căci a fost dat unui francez tânăr. Merg în ins­tanţă pentru a recupera ce li s-a luat, merg la mănăstire în speranţa că îşi vor lua fata de acolo. Durează ani. Încrâncenarea bărbatului se ba­lan­sează cu îngăduinţa femeii. Maia Morgenstern ştie să „interpreteze” umorul evreiesc strecurat cu tandreţe de autor, în aşa fel înâct să smulgă râsete din sală. De fapt este vorba de is­cu­sinţă, de trăirea stărilor ce o inundă pe femeia care este lăsată de Dumne­zeu să sufere şi să supravieţuiască. Ea vede salvarea spre un pământ al făgăduinţei, spre noua ţară numită Israel.

Celorlalte personaje ale piesei – Actorul bun la toate, Suzanne, Maica superioară, Mauricette şi Corul – le dau naştere doar doi actori: Tudor Aaron Istodor şi Anka Levana.

Felix Alexa, care semnează nu nu­mai regia ci şi light designul, pune în practică stilul cinematografic fo­losit de autor şi prin care te face martor la evenimente istorice. A ştiut cum să aducă în scenă această poveste ce pendulează cu exactitate între ca­rac­terul grav şi „umorul scrâşnit” din pie­să. Libertatea de care se bucură ac­­torii în scenă vine dintr-un control sever al ochiului regizorului asu­pra relaţiilor dintre personaje, ase­zonate cu durerea, cu umorul, cu ironia, cu emoţia afectuoasă, adăugându-se şi muzica Adei Milea. Toate pentru a reda o comunicare între artişti şi public. Dorinţa stomatologului de a extrage rădăcina răului, precum o măsea stricată din gura unui pacient, e ca o nesocotire a legilor naturii. El se smulge din locul unde s-a născut şi pleacă spre o nouă ţară. Ce va reuşi? Probabil va supravieţui.

×
Subiecte în articol: arte