x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Germania a inclus Bucureștiul și 10 județe din țară pe lista „zonelor de risc”

Germania a inclus Bucureștiul și 10 județe din țară pe lista „zonelor de risc”

13 Aug 2020   •   10:58
Germania a inclus Bucureștiul și 10 județe din țară pe lista „zonelor de risc”

Autoritățile germane au inclus Bucureștiul și 10 județe din țară pe lista „zonelor de risc”, din cauza creșterii infecțiilor cu COVID-19 transmite Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Măsura a intrat în vigoare în data de 12 august. Acestea se adaugă celorlalte șapte județe deja incluse în listă, pe 7 august.

„Municipiul București, alături de alte 10 județe din România, respectiv Bacău, Brăila, Brașov, Dâmbovița, Galați, Gorj, Ilfov, Prahova, Vaslui, Vrancea au fost adaugate pe lista zonelor de risc. Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv din 12 august ”, informează MAE.

Județele Argeș, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți și Timiș se află pe listă din 7 august 2020. 

În acest moment, 17 județe, plus Capitala, sunt considerate zone de risc.

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră în Republica Federală Germania după ce s-au aflat într-una din zonele de risc trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii (tradus în germană sau engleză) sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul german”, potrivit MAE.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport sau, în cel mult 72 de ore de la intrarea în Germania, la medicul de familie ori la autoritățile locale de sănătate.

În acest sens, călătorii trebuie să contacteze telefonul de urgență medical 116 117.

În cazul neîndeplinirii obligației de testare, autoritățile germane pot aplica sancțiuni în valoare de până la 25.000 de euro. T

estarea este obligatorie pentru persoanele care vin din „zone de risc” și recomandată tuturor celorlalți călători care intră pe teritoriul german.

Dacă testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, călătorii au obligația să se autoizoleze până la primirea unui rezultat negativ. Măsura autoizolării la domiciliu nu se aplică celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în această țară.

Persoanele care intră în Germania venind dintr-o zonă de risc  sunt obligate să completeze un formular de localizare – Public Health Passenger Locator Form – a cărui variantă în limba engleză poate fi regăsită la următorul link: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Simpla tranzitare a teritoriului german nu este condiționată de obligațiile mai sus-menționate. În timpul tranzitului, este necesară evitarea oricărui contact strâns cu alte persoane și respectarea măsurilor specifice de protecție (distanțare socială, igienă, mască) fiind permise scurte opriri pentru procurarea de alimente sau combustibil, însă nu și cele de tip turistic sau vizite.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la:
https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html

Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale:
https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.

Mediafax

×