Hanul Ancuței, punct nodal în circuitele Moldovei

Pandemia a readus la lumină obiective strategice din alte vremuri, care astăzi au preluat locurile fruntașe din turism. Hanul Ancuței, cu peste 300 de ani de atestare istorică, a fost punct nodal în calea târgoveților, iar acum și-a reluat vechile caracteristici, ca destinație turistică, în centrul circuitelor prin Moldova. Hanul a devenit celebru după ce marele scriitor Mihail Sadoveanu i-a dedicat o carte, cu același nume, în care a reunit nouă povestiri, la granița dintre realitate și ficțiune. Același han, în aceeași clădire, atrage astăzi turiștii care caută locuri izolate pentru călătorii, în timp de pandemie. Iar poveștile încep să fie țesute din nou...

Moldova rămâne veșnic surprinzătoare, cu poveștile ei, cu oamenii care au construit aici o istorie de neclintit, indiferent de ceea ce au adus perioadele nefaste. Un circuit prin inima Moldovei nu poate ocoli capitala lui spirituală, Iași, dar nici Roman, un oraș de poveste, mai puțin cunoscut, însă la fel de surprinzător ca tot restul Moldovei. Iar turismul s-a dezvoltat și aici, la Roman și în împrejurimile vechii așezări, cu rădăcini în paleolitic, unde pot fi descoperite locuri fabuloase. În apropiere de Roman, la circa 20 de kilometri distanță, pe Drumul Național 85, așteaptă, la Tupilați, Hanul Ancuței, cel descris de Sadoveanu. Aici, turiștii se pot așeza chiar la masa la care stătea marele scriitor, lângă vechiul cuptor. O altă Ancuță îi servește la mese pe călătorii opriți la han. Masa și scaunele sunt obiecte de muzeu, iar Hanul Ancuței este un neprețuit muzeu interactiv, care-și primește și astăzi oaspeții, la fel ca acum 300 de ani. De peste 15 ani, mulți dintre cei care trec spre sau dinspre Roman se opresc aici, la Hanul Ancuței.

Reconstruit conform cu originalul

Hanul este și astăzi mereu plin de oameni și plin de viață. Încă de la început, farfuriile spun povestea lui Sadoveanu, înainte de masă, pentru a nu exista dubii în privința autenticității locului cu foarte multe secrete ce merită să fie descoperite. Hanul a-mplinit deja venerabila vârstă de 300 de ani, dar vechimea lui reală se pierde în negura vremurilor. Pardoseala și pivnița sunt păstrate de atunci. Dar despre aceste locuri se mai spune că sunt mult mai vechi decât ne arată primele atestări documentare, pentru că locul de han este ales de călători, de negustori, la răscruce de drumuri. Nu întâmplător este mereu plin de viață. În ciuda tuturor problemelor care au apărut în țară și în societatea românească, hanul a rămas în picioare, ca un loc binecuvântat. Un loc în care negustorii obișnuiau să se adăpostească, în drumurile lor lungi. Vechiul han a renăscut, de mai multe ori, din propria-i cenușă.

O istorie fabuloasă, împletită cu legenda

Istoria recentă a hanului începe în anul 1718, când este atestată documentar prima construcție, într-o formă aproximattiv la fel ca aceea de astăzi. Prin 1920, hanul era deja în ruină. Proprietarii n-au mai plătit impozitele și hanul a fost confiscat de Casa Rurală. Familia Plugaru, care o avea pe Ancuța, cea din poveștile lui Sadoveanu, l-a cumpărat de la Casa Rurală, dar nu mai era hanul de altădată. Era deja o cocioabă cu patru odăi. În 1967, Nicolae Ceaușescu a trecut pe la Neamț și a dispus să se construiască aici un han, așa cum era cel de pe vremuri. Pe vremea aceea se numea Rateș. Ancuța din poveștile lui Sadoveanu mai servește și astăzi călătorii care se retrag la Hanul Ancuței, ca acum 300 de ani. Este mereu o altă Ancuță, dar rămâne la același han. Clădirea, astăzi reconstituită, are două porți mari și ziduri foarte groase. Are două fețe, pentru că negustorii intrau cu căruțele aici și făceau toate schimburile de mărfuri. Căruțele rămâneau jos, iar mesele erau sus. Caii stăteau afară, iar ei rămâneau peste noapte în odăi. Iar odăile există și astăzi, pentru a-i adăposti pe drumeți.

Muzeul interactiv, la dispoziția turiștilor

O parte din mobilierul din camere este vechi de sute de ani. Turiștii de astăzi pot dormi pe aceleași paturi pe care se odihneau călătorii și negustorii din vechime, ca într-un muzeu interactiv. Celelalte obiecte de mobilier sunt făcute aidoma celor originale, pentru a păstra spiritul hanului de altădată. Practic, în 1968 a fost construit actualul han exact așa cum era în 1718 prima construcție. Pe același loc binecuvântat, unde hanul a reînviat din propria-i cenușă. S-au păstrat pardoseala și beciul, iar piatra este veche de 300 de ani. La Hanul Ancuței, și pâinea este făcută astăzi la cuptorul vechi de mai bine de 100 de ani, recondiționat de meșterii locului. Acoperișul hanului este reconstituit conform regulilor arhitecturale ale zonei, cu „draniță” - sau „șiță” din lemn, acei „solzi” care sunt montați unii peste alții. Dar „șița” nu se face oricum... „În momentul în care faci șița, trebuie să tai buștenii numai în lunile ianuarie sau februarie, apoi trebuie tratat lemnul și întreținut în anumite condiții. Oamenii nu-și mai pun acoperișuri tradiționale, pentru că sunt mult mai scumpe decât cele de tablă. M-am consultat cu o specialistă în etnografie de la Piatra Neamț, care a studiat arhitectura tradițională din această zonă, după ce i-am citit studiile, pentru că am vrut să păstrez aici stilul arhitectonic local”, povestea Nușa Chiriac, cea care a readus hanul la lumină, făcându-l să-și primească astăzi călătorii.

Se spune că unele locuri de pe pământ sunt încărcate cu energie pozitivă sau negativă. Acest loc este, cu singuranță, unul menit să atragă tot ce e mai bun și asta l-a ținut viu cel puțin în ultimii 300 de ani