Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În cel mai mare parc al Madridului, există o sală de expoziţii care poartă, de la o vreme, numele Velazquez. Arhitectul, nu pictorul. Sunt destul de puţini cei care ştiu că în spatele acestui celebru nume de familie se ascund mai multe personalităţi ale vieţii culturale spaniole, care au marcat, într-un fel sau altul, istoria politică, socială sau artistică a ţării, care au lăsat, peste ani, mărturie a talentului lor, prin diferite forme de exprimare, oameni care nu vor dispărea niciodată din conştiinţele oamenilor cu memorie, din inimile celor care au încă timp pentru artă, pentru amintire şi pentru frumuseţe.
În 1881, arhitectul Ricardo Velazquez Bosco a primit sarcina de a se ocupa de găzduirea unei mari expoziţii naţionale. Pentru a duce la bun sfârşit această provocare, a gândit construcţia unui palat de expoziţii în Parque del Retiro, în inima unei capitale ce poartă în atâtea şi atâtea peisaje doze impresionante de universalitate. Nu a lucrat singur, ci, aşa cum ne spune chiar micul istoric amplasat în faţa clădirii, a contat pe ajutorul inginerului Alberto del Palacio, dar şi pe sprijinul constructorului Bernardo Asins. Împreună, au dat naştere unui proiect ambiţios, pe care nici măcar anii nu au reuşit să-l degradeze, pe care vremurile l-au lăsat să crească în popularitate şi în valoare. Ca orice arhitect de talent, Velazquez Bosco avea stilul său. Iubea simetria şi o folosea în cât mai multe feluri.
Conform aceluiaşi scurt istoric din faţa clădirii, pe 30 mai 1883, regele Alfonso XII, împreună cu suveranul Portugaliei Luis I, a inaugurat expoziţia naţională care a avut un impact impresionant în acele vremuri. Din importanţa evenimentului de la final de secol XIX, nouă, astăzi, ne-a rămas ca mărturie acest Palat, cu tot cu detaliile sale arhitectonice, cu tot cu frumuseţea ornamentelor lui, cu tot cu somptuozitatea arcadelor şi cu căldura incredibilă pe care o lasă în privirea vizitatorilor, chiar şi atunci când nu se poate vizita în interior, chiar şi atunci când expoziţiile nu sunt pregătite să primească oaspeţi.
