Plaza Mayor. Leon.

E specific pentru oraşele spaniole să existe undeva, aproape de centru, acolo de unde începe harta pentru orice turist disciplinat, o piaţă numită Plaza Mayor, cea mai mare din localitate, cu formă pătrată şi cu aer de universalitate, în care încap toate mai bine, de la timp până la lacrimi, de la amintiri până la viitor, de la realităţi până la melancolii de tot felul. Am scris mai demult despre Plaza Mayor de la Madrid, ca să descopăr, la câteva luni diferenţă, un asemenea loc şi la Leon, în orăşelul de nord cu care se aseamănă atât de puţine alte oraşe, un oraş care, pe nesimţite, ţi se întipăreşte în minte şi-n inimă, ca o fotografie de ansablu în care nu mai e loc de nici un retuş, de nici un adio.

Aflată la numai o străduţă de alt loc de referinţă, pe care de curând am încercat să îl schiţăm, cu multă atenţie, în cuvinte, Plaza Mayor se arată sub ochii vizitatorilor ca un spaţiu al liniştii şi al regăsirii de sine. Catedrala de dincolo de câteva clădiri destul de joase parcă veghează asupra peisajului, ferestrele care dau spre piaţă luminează şi, în acelaşi timp, reflectă sentimentul cald de intimitate şi de siguranţă pe care îl oferă această Piaţă a tuturor şi a nimănui.

Două zile pe săptămână, acolo vin comercianţii, îşi întind tarabele şi vând legume şi fructe, aduse de prin sate din apropiere. Până la ora două la prânz (şi începând cu şase dimineaţa!), Plaza Mayor din Leon prinde viaţă, se umple până la refuz de corturi albstru-închis şi de dubiţe care staţionează cu uşile de la portbagaj deschise. Vocile negociază preţul, mâinile bătrânelor sosite cu marfă aşează meticulos pe tarabă tot ce au adus. Iar seara, Piaţa e din nou goală, ca-ntr-un schimb interminabil de scenarii între nişte realităţi paralale, între nişte aşteptări şi dorinţe care nu ajuns să se cunoască niciodată. Oricum ar fi, goală sau plină de oameni, Plaza Mayor din Leon ştie să găzduiască paşi şi să ţină secrete, mai bine decât mi-aş fi putut imagina.