x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Se negociază eliminarea absurdităților din turismul balnear

Se negociază eliminarea absurdităților din turismul balnear

de Diana Scarlat    |    30 Apr 2021   •   07:20
Se negociază eliminarea absurdităților din turismul balnear

Sunt speranțe mari pentru cei care au activitate în zona balneo, pentru o redeschidere necesară, din această vară. Avem cele mai bune zone balneare din Europa, s-au făcut investiții foarte importante, în ultimii ani, pentru modernizarea bazelor de tratament și construirea unor hoteluri noi, dar pandemia a adus pierderi colosale în această ramură a turismului românesc. După primele luni, care au însemnat închiderea totală, s-a permis apoi doar o parte din activitate, rămânând închise piscinele interioare cu apă termală, sulfuroasă sau sărată, cu efecte curative cunoscute de mii de ani. Acum se așteaptă un răspuns favorabil pentru redeschidere, în această vară.

Masca purtată în salină, pe vârful muntelui, pe plajă sau în apa mării vine în contradicție cu tratamentele cu aerosoli, dar acest aspect a fost ignorat de guvernele din ultimul an, deși în alte țări s-a reușit aplicarea măsurilor de protecție și fără astfel de situații care sfidează logica. Dacă o stațiune precum Băile Felix s-a putut redresa, chiar și cu un număr limitat de turiști, având piscine exterioare cu apă termominerală, una precum Băile Herculane a trebuit să reziste în condițiile impuse de Guvernul României, deși bazele de tratament similare din toate celelalte țări au funcționat, chiar și acolo unde rata infectărilor cu SARS-COV2 a fost mai mare decât în România. „Potrivit ordinului ministrului sănătății de anul trecut, din luna iunie, nu se pot face în bazele de tratament câteva proceduri foarte importante. Piscinele interioare sunt închise, în continuare. Împachetările cu nămol și cu parafină nu se pot face. Nu s-a revenit asupra acelui ordin de ministru, deși suntem singura țară care avem astfel de restricții. În continuare noi încercăm să convingem autoritățile că stațiunile balneare nu au avut cazuri de COVID-19”, a explicat, pentru Jurnalul, Nicu Rădulescu, președintele OPTBR.

Speranțele patronilor de hoteluri

Dincolo de faptul că România a pierdut un milion de euro pe zi, în perioada închiderii totale a stațiu - nilor balneo-climaterice și a centrelor SPA, apoi sectorul a funcționat fără piscinele interioare și alte proceduri foarte importante, în țara noastră s-a ignorat și nevoia de recuperare a celor care au fost bolnavi de COVID19. În celelalte țări se fac deja trata - mente balneare pentru întărirea imunității și recuperarea celor care au rămas cu probleme de sănătate după această nouă boală, ceea ce la noi în țară nici măcar nu s-a luat în considerare. „Eu am speranțe că de la 1 iunie se vor aplica măsuri mai bune. Ne afectează foarte mult. Ca cifră de afaceri, față de 2019 suntem la 70% pe pierdere. Până acum chiar nu au fost probleme de infectare în zonele balneare. Am început să lucrăm pe programe naționale antiCOVID-19, deoarece, în stațiunile balneare, oamenii își pot întări imunitatea. Pentru recuperare este nevoie de kinetoterapie în bazin și de alte proceduri care deocamdată nu se pot face”, mai spune președintele OPTBR. Împachetările cu nămol și cu parafină sunt alte proceduri importante care ar trebui să fie permise, pentru îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor și pentru redresarea turismului balnear.

Discuțiile pe care le avem cu Ministerul Economiei ar trebui să ducă la soluții bune pentru redresarea turismului balnear. Trebuie să ne dea voie să deschidem și piscinele interioare, așa cum se întâmplă în celelalte țări. În stațiunile balneare, rata de infectare este sub 2 la mia de locuitori. Nicu Rădulescu, președintele OPTBR

Centrele SPA, ștrandurile în aer liber și piscinele hotelurilor de la Băile Felix ar putea fi considerate în curând zona VIP a Europei, inclusiv pentru prevenirea și tratarea afecțiunilor secolului XXI. Noile boli profesionale cauzate de sedentarismul muncii de birou pot fi prevenite, de la vârste foarte fragede, prin curele cu apă termominerală naturală, iar apa cu proprietăți unice în Europa, de la Băile Felix, este cea mai recomandată pentru corporatiștii din întreaga lume. Resursa naturală din zona Oradea-Băile Felix este acum pusă în valoare de investiții de peste 25 de milioane de euro, care pot aduce României mai mult de 2% din PIB, în următoarea perioadă. Apa de aici este specială și poate fi folosită inclusiv la tratamente interne, pentru sistemul digestiv. “Apa de la Băile Felix este unică în Europa. Mai este ceva asemănător în Franța și în Germania, dar cea de aici este unică, atât prin termalitate, cât și prin compoziția chimică”, explică medicul Gheorghe Moraru, de la Complexul President, din stațiunea Băile Felix.

Tratamente balneo și SPA, la Herculane

Curele de detoxifiere din primăvară pot fi combinate foarte bine cu tratamentele balneo și SPA de la Băile Herculane. În piscinele cu apă termală pot intra cei care au recomandare de la medic, iar îmbăierea nu trebuie să depășească 20 de minute pe zi. La Băile Herculane se folosesc pentru tratamente trei izvoare de apă geotermală și minerală, cu proprietăți unice în lume. Fiecare izvor are caracteristici proprii, apele având concentrație diferită de minerale și sulf. Și temperatura apei diferă de la un izvor la altul. Cea mai nouă sursă de apă termală sulfuroasă salină, cu proprietăți unice în lume, s-a descoperit în anul 2017, în urma unei noi forări, iar acum este deja disponibilă pentru tratamente, după aproape o jumătate de secol de la ultima forare făcută la Herculane. Proprietarii hotelurilor Afrodita și Diana, din zona nouă a stațiunii, au vrut să aibă sursa proprie de apă geotermală și au investit în prospecțiuni, apoi în forajul la adâncimea de 450 de metri, descoperind astfel noul izvor cu cea mai mare concentrație de sulf din toată stațiunea, care alimentează astăzi cele două hoteluri. Un izvor cu efecte curative cunoscute încă de pe vremea Imperiului Roman este la Hotelul Ferdinand, unde tratamentele se fac într-un spațiu construit cu 2.000 de ani în urmă, încadrat în clădirea construită în vremea Imperiului Austro-Ungar – semne care arată cât de important este izvorul captat aici. Clădirea care adăpostește piscina este amplasată chiar în centrul stațiunii vechi, având în față statuia lui Hercules.

×