x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Sinaia, stațiunea montană cu cea mai bogată istorie

Sinaia, stațiunea montană cu cea mai bogată istorie

de Diana Scarlat    |    22 Dec 2020   •   16:47
Sinaia, stațiunea montană cu cea mai bogată istorie

Staţiunea Sinaia se diferenţiază de celelalte prin arhitectura vilelor cochete, construite în stilul secolului al XIX-lea, când primise supranumele „Perla Carpaţilor”. În afară de atracţia pe care o constituie domeniul schiabil, Sinaia este preferată de cei care vor să combine activitatea sportivă cu turismul cultural, aici fiind celebrele castele Peleş, Pelişor, Foişor, dar şi toate celelalte clădiri-monument care au sporit faima localităţii montane.

Castelul Peleș a fost construit la ordinul regelui Carol I al României, în stil neogotic și neorenascentist german. În interior pot fi admirate elemente de decor germanice, coloniale, turcești, veneţiene și maure. În saloanele de la parter și în încăperile de la primul etaj poate fi admirată combinaţia unică de stiluri decorative. Castelul Pelișor este al doilea ca mărime din Sinaia și face parte din același domeniu, iar castelul Foișor este cel mai mic din întregul ansamblu. De la Peleș se poate coborî către vechea Gară Regală, iar la mică distanţă se află și Casa Memorială George Enescu.

Reședința familiei regale

La Sinaia, familia regală a României își stabilise reședinţa, într-un cadru natural de o frumuseţe rară. Nu întâmplător, această zonă este și astăzi printre preferatele celor care iubesc sporturile de iarnă. Membrii familiei regale de Hohenzollern au fost atât practicanţi, cât și patroni și dezvoltatori ai sporturilor de iarnă pe Valea Prahovei. Primele curse oficiale de săniuţe, pentru copiii din Sinaia, de schi sau bob, s-au desfășurat în 1912, pe pajiștea din faţa castelului Peleș.

Sinaia era, la începutul secolului trecut, o staţiune exclusivistă, astfel încât s-a născut, după un timp, un proiect pentru mase, al polisportivului Iorgu Arsenie - acela de a crea un centru pentru sporturi de iarnă la Râmnicu Vâlcea.

Dezvoltarea sporturilor de iarnă

Pentru bucureşteni, centrul sporturilor de iarnă a rămas, mult timp, stațiunea Sinaia. După cel de-al Doilea Război Mondial s-au dezvoltat, pe rând, mai multe stațiuni de schi, atât pe Valea Prahovei, cât şi în celelalte zone montane ale țării. Dar povestea sporturilor de iarnă din țara noastră începe în 1912, când Casa Regală a fondat Federația Societăților Sportive din România, patronată de viitorul rege Carol al II-lea. A inclus de la bun început dezvoltarea sporturilor de iarnă printre obiectivele principale ale federației, Carol al II-lea fiind el însuşi un schior pasionat, aşa cum apare în numeroase fotografii, unele împreună cu fiul său, Mihai, pe atunci Mare Voievod de Alba Iulia.

×