x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Carmen Tănase, replici usturătoare, sâmbătă, la iUmor: ”Mi-a venit să plâng, nu îmi venea să cred!”

Carmen Tănase, replici usturătoare, sâmbătă, la iUmor: ”Mi-a venit să plâng, nu îmi venea să cred!”

27 Mar 2019   •   12:19
Carmen Tănase, replici usturătoare, sâmbătă, la iUmor: ”Mi-a venit să plâng, nu îmi venea să cred!”

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au parte de o surpriză de proporții sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, când mai multe vedete vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri. Ediția eveniment de roast a fost o surpriză pentru cei trei jurați, care nu au știut nicio clipă ce li se pregătește și cine sunt invitații.Andreea Marin, Gabriel Cotabiță, Carmen Tănase, chef Florin Dumitrescu, Roxana Vancea, mama Deliei și mama lui Mihai Bendeac sunt doar câțiva dintre invitații speciali care vor urca pe scena iUmor și nu vor avea nicio reținere în a face glume pe seama celor trei jurați. Aată pentru prima dată într-o astfel de ipostazã, actrița Carmen Tănase s-a simțit puțin vinovată pentru ”tratamentul” pe care l-a aplicat celor trei jurați. ”Ce e aici e premieră pentru mine, nu îmi e ușor, pentru că eu îi iubesc pe oamenii aceștia și îi apreciez, dar am zis să o fac și p-asta, experimentez la bătrânețe! Cu Mihai am și lucrat, îmi place mult, el e un tip foarte sensibil, deși de multe ori încearcă să ascundă asta, iar pe Cheloo l-am ascultat ani de zile”, a mărturisit actrița. Mai emoționat decât aceasta a fost chiar Mihai Bendeac! Deși pare greu de crezut,

juratul a rămas fără cuvinte atunci când a văzut cine intră pe scenă. ”Când am văzut-o pe Carmen Tănase, mi-a venit să plâng, nu îmi venea să cred! Cumva e incredibil faptul că ea a acceptat să vină să facă asta, e o mare actriță a teatrului românesc! Are un stil în care poți să fi rău, dar în același timp să rămâi extrem de carismatic”, a spus Bendeac.

Cum au reacționat Delia, Mihai Bendeac și Cheloo la vederea acestora și, mai ales, cum au primit remarcile pe alocuri usturătoare, telespectatorii pot aa sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fidifuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată

special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul )ecărei ediții se va cali)ca direct în finală! Mai mult, în )ecare săptămână, Fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe  AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor. 

×