x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Casa Design interior retro: sfaturi și idei pentru casa ta

Design interior retro: sfaturi și idei pentru casa ta

23 Sep 2021   •   18:35
Design interior retro: sfaturi și idei pentru casa ta
Sursa foto: Pexels.com

Vrei să îți amenajezi apartamentul sau casa, dar stilul modern, minimalist sau futurist nu sunt chiar pe placul tău? Este în regulă, fiindcă tendințele în design interior se schimbă sezonier sau anual, așa că nu trebuie să alegi unul actual, dacă nu rezonezi cu el. Dacă adori stilul retro, alege-l cu încredere și transformă-ți locuința într-un spațiu care te reprezintă în totalitate.

Iată câteva recomandări pentru un design interior retro ca la carte, ușor de implementat în orice apartament sau casă.

1. Folosește culorile specifice

Când vrei să creezi o atmosferă retro, este important să ajustezi nuanțele din spațiul tău la curentul pe care vrei să-l abordezi. Stilul retro implică tonuri îndrăznețe, combinate armonios. Verdele avocado și galbenul muștar sunt des întâlnite în acest tip de design. De asemenea, albastrul și violetul pot fi îmbinate cu încredere.

2. Adaugă imprimeuri dinamice și texturi diferite

Pentru a contura o imagine completă, nu te rezuma doar la culori plate, ci adaugă texturi și imprimeuri dinamice. Poți opta pentru tapeturi florale, buline, dungi sau carouri, având grijă să nu supraaglomerezi spațiul, ci doar să oferi acel plus de stil. De asemenea, nu ezita să adaugi în decor mai multe texturi. Catifeaua, lemnul, metalul și plasticul își pot găsi locul într-o cameră retro, fie ea bucătărie, living sau dormitor.

3. Optează pentru piese de mobilier care exprimă relaxare și libertate

Între anii ’80 și ’90, oamenii adorau tot ce ieșea din tipare. Nu e de mirare că după apariția fotoliilor puf, oamenii au început să le integreze, din ce în ce mai des, în locuințele lor. Și nu doar datorită formei interesante, ci și a confortului remarcabil pe care îl oferă. Dacă vrei să obții și tu un spațiu care să te îmbie mereu la relaxare și care să ofere atmosfera liberă specifică stilului retro, cumpără câteva fotolii de tip puf și pune-le în living sau pe terasă. Vei obține un loc perfect pentru întâlniri cu prietenii sau o sesiune confortabilă de citit cărțile preferate.

4. Adaugă obiecte vintage originale

Stilul retro este definit și prin decorațiuni și obiecte vintage, care oferă camerelor o atmosferă confortabilă și sofisticată, în același timp. Poți integra în casă câteva lămpi retro, cu abajururi textile, dar și iconicele lava lamps, adesea întâlnite în perioada hippie. Adaugă și câteva covoare decorative, perne cu huse colorate și tablouri vintage, cu rame recondiționate.

5. Include un perete accent, într-o nuanță retro

Dacă ai o sufragerie încăpătoare, o idee excelentă poate fi vopsirea unuia dintre pereți într-o culoare de accent, precum galbenul muștar, movul prună, verdele avocado sau tonuri de piersică. Așază, în dreptul acestui perete o canapea într-o nuanță complementară, cu perne decorative potrivite, îmbrăcate în huse cu patternuri geometrice.

6. Creează un colț cool de relaxare, plin de personalitate

Pe lângă elementele de mai sus, poți reda locuinței tale un aer retro prin amenajarea unui colț iconic, în care să așezi o piesă vintage de mobilier din lemn recondiționat, în nuanțe de maro închis. Așază în acel spațiu un pick up și câteva viniluri, precum și un fotoliu tapițat cu o catifea mov, galbenă sau albastru închis. Poți folosi un fotoliu tip puf și impactul va fi la fel de puternic. Dacă îți place să citești, poți amenaja și un raft cu cărțile tale preferate.

7. Alege electrocasnice în nuanțe pastelate

O modalitate modernă de a contura un stil retro este combinarea mobilierului din lemn, în nuanțe de maro, alb și negru, cu electrocasnice în culori pastelate, precum verdele mentă, rozul pudrat sau albastrul deschis. Acestea vor contura o atmosferă extrem de plăcută, cu note vintage.

Acestea fiind spuse, dacă îți dorești un design retro ajustat la vremurile actuale, implementează recomandările de mai sus în locuința ta. Nu uita să integrezi în spațiu și lucrurile care te reprezintă, pentru a obține un design original și plin de personalitate!

 

×