x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Langoși umpluți cu cremwurști

Langoși umpluți cu cremwurști

16 Mar 2016   •   18:30
Langoși umpluți cu cremwurști

Pentru această rețetă avem nevoie de următoarele ingrediente:


500 g făină

2 pahare mici cu chefir

un ou

sare

un cub de drojdie

5-6 cremwursti subțirei

în jumătate de pahar cu chefir puțin încălzit mărunțim drojdia și amestecâm până când începe să se umfle.

În mijlocul grămăjoarei de fîină facem o adâncitură unde turnăm drojdia preparată și începem să o încorporâm după care adăugăm restul de chefir (tot cald) și gălbenușul de ou  în aluat după care continuăm să frământăm până ce am incorporat totul iar aluatul este neted si elastic.

Punem aluatul la dospit la cald pentru aproximativ 20 de minute. După ce și-a dublat volumul împărțim aluatul în 5-6 bucăți.

Bucățile de aluat le întindem cu degetele și împachetăm cremwurștii în ele, după care îi prăjim în baie de ulei.

Ornăm cu cașcaval ras.

Umplutura poate fi cu orice credeți că v-ar plăcea, brânză dulce, brânză sărată, cașcaval sau chiar varză roșie călită.

×
Subiecte în articol: langoși umpliti cu cremwursti