x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Cele mai bune 5 sfaturi pentru unghii frumoase și sănătoase

Cele mai bune 5 sfaturi pentru unghii frumoase și sănătoase

22 Iun 2021   •   10:06
Cele mai bune 5 sfaturi pentru unghii frumoase și sănătoase

Toate femeile își doresc unghii frumoase și îngrijite. Uneori acestea pot avea pete deschise sau întunecate pe suprafața lor, sau alte probleme care indică instalarea unei boli.

Iată câteva semne de pe unghii care pot semnala anumite afecțiuni sau suferințe în organism:

  • Petele albe de pe unghii pot apărea din cauza unui deficit de fier și zinc, sau datorită anemiei ori a unei tulburări metabolice
  • Petele albe mari ce acoperă aproape toată unghia sunt un semn de boli grave – cancer, psoriazis, insuficiență cardiacă
  • Petele întunecate pe unghie nu reprezintă ceva îngrijorător, ele apar ca rezultat al deteriorării unghiei sau a faptului că au existat sângerări sub suprafața ei; dacă petele sunt sub formă de semilună pot fi un semn al unor probleme cu circulația sângelui, la inimă și plămâni
  • Unghia fragilă, sub formă concavă, de lingură, poate fi semn al afecțiunii Koilonychia, care apare din cauza anemiei, a unei boli a glandei tiroide, a unei boli de rinichi sau a deficitului de fier
  • Când unghiile sunt fragile, subțiri, cu plăci roșii și solzoase este semn de psoriazis.

Unghiile sănătoase sunt netede, au o culoare plăcută, uniformă, deschisă, o nuanță de roz pal și sunt puternice. Ele rezistă de obicei la leziuni minore, deci sunt destul de dure. Aspectul lor trebuie analizat în mod frecvent, deoarece el este un indicator al stării generale de sănătate.

Principalele 5 sfaturi pentru a avea unghii frumoase și sănătoase

1. Îngrijirea unghiilor

Acest aspect este important pentru a evita dezvoltarea bacteriilor sub unghii. Când folosiți produse chimicale dure, este bine să purtați mănuși de cauciuc, pentru protecția mâinilor și a unghiilor.

Pentru a avea unghiile frumoase și rezistențe, tăiați-le când vă faceți manchiura cu o unghieră sau o forfecuță bună și evitați să mușcați unghiile sau să îndepărtați cuticula. Nu uitați un lucru: cuticulele protejează patul unghial ce previne pătrunderea de bacterii și dezvoltarea de infecții.

2. Hidratarea unghiilor

Pentru a vă menține sănătatea unghiilor puteți folosi o cremă de hidratare a mâinilor, unghiilor și cuticulelor.

3. Alegeți produse de îngrijire a unghiilor, de calitate

Folosiți doar produse de îngrijire de calitate și produse cosmetice sigure, cum este un lac de unghii alb sau în culori vibrante, pentru a avea o manichiură elegantă.  

4. Nu ignorați problemele cu unghiile

Dacă aveți o problemă gravă a unghiilor este bine să mergeți la un medic dermatolog, cât mai repede. Unghiile își schimbă aspectul mai ales din cauza unei igiene necorespunzătoare, sau a unei proceduri incorecte de manichiură ori pedichiură.

De asemenea, modificările unghiilor pot reprezenta simptome ale unor boli sistemice, deci nu trebuie ignorate. Exemple de semne ciudate pot fi: unghii fragile sau îngroșate, unghii convexe sau în formă de lingură, unghii cu gropițe sau fisuri, unghii care au nuanțe de galben, albastru, maro sau diferite pete pe ele.

5. Dieta pentru unghii sănătoase

Alimentația sănătoasă poate îmbunătăți cu siguranță și aspectul unghiilor, nu doar al părului și al pielii. Prin urmare, merită să aveți o dietă corespunzătoare, să alegeți alimentele cu atenție.

Dieta pentru unghii sănătoase ar trebui să includă: lapte și produse lactate, varză, sardine, pătrunjel, carne, stafide, caise, ciocolată, legume verzi (spanac, broccoli, sparanghel, mazăre și altele). Produsele lactate sunt bogate în calciu, iar carnea de vită are fier. Organismul are nevoie și de vitamina C, de alimente bogate în fibre, vitamine din grupul B. Acestea se găsesc în dovlecei, fasole verde, castraveți, banane, cartofi, ficat , drojdie și altele.

Nu uitați de magneziu și de siliciu care, dacă lipsesc din organism, pot duce la slăbirea unghiilor. Dieta trebuie să includă cereale, fructe de mare, pește, semințe de floarea-soarelui, semințe de dovleac și germeni de soia, morcovi, sfeclă, fructe și multă apă. Zincul de asemenea întărește unghiile și previne apariția petelor albe pe suprafața acestora.

Pentru a avea unghii frumoase nu este nevoie de miracole, trebuie doar să aveți o alimentație rațională, echilibrată, bazată pe produse sănătoase, bogate în vitamine și minerale.

×