x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Transformarea unui corporatist în creator de săpunuri bio

Transformarea unui corporatist în creator de săpunuri bio

de Georgiana Ionita    |    31 Aug 2016   •   19:30
Transformarea unui corporatist în creator de săpunuri bio

După ce a lucrat ani de zile de la 9-17 într-un birou sobru, o mămică a renunțat la viața de corporatist pentru a crea cosmetice naturale de acasă și pentru a petrece mai mult timp cu fetița ei. Francesca Blaga a învățat singură să facă săpunuri, creme și unguente, iar după șapte ani spune că e cea mai bună decizie pe care a luat-o.

 

Francesca a început să se documenteze despre remediile naturale la puțin timp de la nașterea fiicei sale, în încercarea de a trata dermatita micuței. A descoperit eficiența untului de shea și a săpunurilor naturale din grasimi vegetale obținute prin procedee care nu implica fierberea ingredientelor. “La început le cumpăram. Apoi m-am gândit că aș putea folosi surplusul de unt de shea să fac singură săpun, așa că am început să studiez și să pun în practică”, povestește aceasta.

 

Joaca din timpul concediului pentru ingrijirea copilului a acaparat-o cu totul, astfel că atunci cand ar fi trebuit sa se întoarcă la lucru, a luat decizia de a rămâne acasă, să fie alături de fiica sa și să aibă mai mult timp pentru a-și dezvolta pasiunea nou aparută. „Hotărârea am luat-o fiind susținută 100% de soțul meu. Eram angajată la în departamentul de investiții al unei firme cunoscute. Nu regret nicio secundă pasul făcut, dacă mă uit înapoi, îmi dau seama că am câștigat cea mai importantă resursă pentru mine, timpul”, spune Francesca.

 

Fostei corporatiste nu îi era străină lumea experimentelor. Absolventă a unui liceu cu profil de chimie-biologie și atrasă de explorarea naturii, Francescăi i-a venit ușor să transpună informațiile despre cosmeticele naturiste pe o bază deja solidă. „Deși nu mai făcusem produse cosmetice vreodată, mi s-a părut foarte firesc, natural și deloc dificil ceea ce experimentam. Venea ca o completare a unui stil de viață pe care deja îl adoptasem și care se îndrepta către un trai mai sănătos. Și chiar se simt aceste aspecte în familia mea: ne îmbolnavim foarte rar și ne vindecam foarte repede, fiica noastră nu a luat vreodată antibiotice, pentru că nu a avut nevoie”, povestește aceasta.

 

 

La 36 de ani și-a schimbat viața. De la munca de birou a trecut la cea de mămică și antreprenor, din confortul propriei case.

 

Vestea calității produselor create de Francesca s-a dus repede iar în scurt timp, dintr-un hobby s-a transformat într-o mică afacere. Dacă la început destinația cosmeticelor erau familia și prietenii, mai târziu toată joaca s-a mutat în mediul online, pe blogul „Pur și simplu natural”, unde fosta corporatistă primește comenzi și împărtășește rețete.

 

Cosmeticele Francescăi conțin uleiuri de argan, de jojoba, de cocos, de migdale dulci, de susan sau de trandafir salbatic, majoritatea sunt nerafinate, virgine și provin din culturi organice.

„Grăsimilor vegetale le alătur alte ingrediente, cel puțin la fel de valoroase: extracte din plante, argilă, produse apicole, aloe vera, uleiuri esențiale pure. Le cunosc, le respect și le apreciez calitățile și proprietățile”, explică antreprenoarea.

 

Crede cu tărie în produsele pe care le creează, este fericită cu decizia pe care a luat-o în urmă cu șapte ani, considerând că este o călătorie de cercetare continuă prin care își poate arăta recunoștința și iubirea față de natură.

 

 

Casete

 

Cosmetice naturale versus cosmetice convenționale

 

„Cosmeticele sunt parte firească din viața tuturor, în egală măsură copii, femei, bărbați. Cremele pentru ten sau corp, produsele pentru îngrijirea și aranjarea părului, pasta de dinți, săpunul, deodorantul, fac parte din rutina zilnică a fiecaruia dintre noi. Pielea este cel mai mare organ al corpului uman și, deși este o barieră naturală, absoarbe 70% din ceea ce primește. Astfel, cantități mari de substanțe neprietenoase ajung în sânge și în sistemul limfatic, fiind transportate în tot corpul. Este important să citim cu atenție etichetele și să ne ferim de "cocktail-uri" din substanțe cu potential cancerigen, alergen, iritant. Pe langa parabeni, care sunt cei mai mediatizați ca fiind periculoși, există ftalați, triclosan, fragrance (sau parfum), SLS (sau SLES), derivatele din petrol și alte substanțe care sunt responsabile de senzibilizarea pielii, de dereglări hormonale sau chiar de apariția cancerului. Alternativa ar fi alegerea produselor de îngrijire ce conțin ingrediente naturale, bogate în nutrienți ce sunt absorbiți cu rapiditate în organism și mențin pielea sănătoasă. Dacă sunt corect și cinstit formulate, cosmeticele naturale conțin doar ingrediente active, benefice pielii, fără agenți de "umplutură". În plus, sunt prietenoase cu mediul înconjurător și nu sunt testate pe animale”, explică mămica antreprenoare.

 

“Recomand tuturor să folosească cosmetice naturale și, mai ales, să încerce să le creeze singuri. Nu este atât de dificil precum ar putea sa pară, mai ales când resursele se găsesc peste tot. De exemplu, din zahăr brun și ulei de masline poți să obții un exfoliant extraordinar pentru corp, iar din argilă albă și ceai verde obții o mască detoxifiantă și mineralizantă pentru ten”

 

“Ne îmbolnavim foarte rar și ne vindecam foarte repede, fiica noastră nu a luat vreodată antibiotice, pentru că nu a avut nevoie”

Francesca Blaga își împărtășește rețetele și creațiile pe blogul „Pur și simplu natural”.

×