x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Actorul de comedie Norm Macdonald a murit la vârsta de 61 de ani

Actorul de comedie Norm Macdonald a murit la vârsta de 61 de ani

15 Sep 2021   •   10:00
Actorul de comedie Norm Macdonald a murit la vârsta de 61 de ani

Norm Macdonald, unul dintre marile personaje ale emisiunii „Saturday Night Live”, a murit, la vârsta de 61 de ani, scrie Fox News.

Potrivit Fox News, comediantul lupta cu cancerul de nouă ani.

Se pare că Lori Jo Hoekstra, partenera de producție și prietena lui Macdonald, a fost alături de acesta când a murit.

„Era cel mai mândru de comedia sa”, a declarat Hoekstra pentru Deadline. „Nu a vrut niciodată ca diagnosticul să afecteze modul în care publicul sau oricare dintre cei dragi lui îl vedeau. Norm era un comediant pur. Odată a scris că ‘o glumă ar trebui să surprindă pe cineva, nu ar trebui să fie niciodată lingușitoare’. El cu siguranță nu s-a complăcut niciodată. Norm ne va lipsi teribil”.

Macdonald a făcut parte din distribuția „SNL” din 1993 până în 1999 și a prezentat sketch-ul Weekend Update din cadrul emisiunii timp de trei sezoane.

După ce a părăsit „SNL”, Macdonald a avut propria emisiune de comedie, „The Norm Show”, în perioada 1999-2001, iar mai târziu a avut propriul talk-show pe Netflix pentru un sezon în 2018.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: moarte