x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Noi informații despre prințesa Latifa, dispărută de mai multe luni

Noi informații despre prințesa Latifa, dispărută de mai multe luni

23 Mai 2021   •   19:00
Noi informații despre prințesa Latifa, dispărută de mai multe luni

Prinţesa Latifa a Dubaiului a transmis, în luna februarie, un videoclip secret, în care îşi acuza tatăl că o ţine ostatică. De atunci, în pofida insistenţelor ONU, nu se mai ştie nimic despre fiica şeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum. Zilele trecute însă, au apărut pe internet fotografii cu aceasta.

Cazul prinţesei Latifa a intrat în atenţia publică după ce tânăra a filmat un videoclip în care îşi acuza tatăl că o ţine ostatică. Şeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum şi-ar fi sechestrat fiica, în vârstă de 35 de ani, ea afirmând că se află în „izolare” de peste un an „fără acces la asistenţă medicală”.

Imaginile au ajuns pe internet, iar ONU a declarat imediat că va interveni în sprijinul prinţesei, luându-şi angajamentul de a chestiona Emiratele Arabe Unite în legătură cu detenţia. Ulterior, ONU a declarat că nu a primit dovezi că fiica şeicului Dubaiului este încă în viaţă.

Trei luni mai târziu, pe două conturi publice de Instagram, a apărut o fotografie cu prinţesa Latifa. Aceasta se afla la masă, într-un centru comercial din Dubai, alături de alte două femei, pe care mai multe persoane din cercul apropiat prinţesei le-au identificat. În fundal se vede un afiş de promovare al filmului „Demon Slayer: Mugen Train”, lansat în Emiratele Arabe Unite pe 13 mai 2021.

Sâmbătă, pe acelaşi cont de Instagram, a fost postată o altă fotografie în care cu aceasta la un restaurant din Burj Khalifa, Dubai.

BBC precizează că autenticitatea fotografiilor nu poate fi verificată. Cu toate acestea, un prieten al prinţesei Latifa a confirmat că persoana din imagine este fiica şeicului.

ONU a refuzat să ofere o poziţie oficială, dar a declarat pentru BBC că încă aşteaptă „dovezi clare” că prinţesa ar fi încă în viaţă.

„Confirmăm că au existat evoluţii potenţial semnificative şi pozitive în campanie. Nu intenţionăm să oferim mai multe comentarii în această etapă. O declaraţie suplimentară va fi emisă la momentul potrivit", susţine David Haigh, co-fondator al grupului Free Latifa.

Ambasada Emiratelor Arabe Unite din Londra nu a răspuns momentan solicitării BBC de a comenta situaţia.

Mediafax

×
Subiecte în articol: printesa latifa