x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Spectacole Gabi Toncean organizează Gala Fitness-ului românesc, primul eveniment de amploare al anului 2018!

Gabi Toncean organizează Gala Fitness-ului românesc, primul eveniment de amploare al anului 2018!

15 Ian 2018   •   16:53
Gabi Toncean organizează Gala Fitness-ului românesc, primul eveniment de amploare al anului 2018!

Foarte multe personalități din sport, showbiz și politică și-au anunțat prezența la primul eveniment de amploare al anului 2018: Gala Fitness-ului Românesc, organizată de Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness.

 

”Alături de canotaj și tenis, fitness-ul a avut un an 2017 foarte bun în România, fiind prima oară când țara noastră a găzduit un Campionat Mondial, cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a Primăriei Bistrița și a Municipiului Bistrița. Peste 600 de sportivi din 56 de țări s-au înscris la probele din cadrul Concursului Mondial de Culturism și Fitness din noiembrie, lotul nostru de juniori reușind performanța să se claseze pe locul 2 în topul națiunilor. Mulțumesc tuturor partenerilor noștri datorită cărora putem organiza Gala Fitness-ului Românesc pe 18 ianuarie la Marshal Garden, prin care să ne arătăm astfel aprecierea și respectul pentru sportivii noștri dar și pentru marile valori ale sportului românesc și vieții publice. Amfitrioana evenimentului va fi Roxana Ciuhulescu, care este trup și suflet alături de federația noastră de ani de zile. Ea va prezenta evenimentul alături de Marius Portik”, a arătat Gabriel Toncean.

Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, marele comentator sportiv Cristian Țopescu, maestrul emerit al sportului românesc Amatto Zaharia, europarlamentarul Viorica Dăncilă, Doina Melinte, Camelia Potec, Ana Maria Prodan, Diana Bart, vedeta de televiziune Adela Diaconu, Mirela Vaida, Valentin Butnaru, Andrei  Nourescu, Cristina și Mădălin Ionescu sau Cătălin Botezatu sunt printre personalitățile VIP ce vor fi prezente la eveniment.

 

×
Subiecte în articol: Gabi Toncean