Bolnavă încă din pântecele mamei
În trupul Mariei Roxana, boala s-a cuibărit încă de dinainte de a se naşte. Analizele au scos în evidenţă că cea mică suferea de encefalopatie, o boală grea care avea să o condamne la luni de zile de stat pe pat, fără să se mişte, abia respirând sub privirile înlăcrimate ale mamei. De-atunci au început drumurile către spitalele de pediatrie, analizele menite să arate dacă copila are şanse la o viaţă normală. Medicii de la Huşi, spitalul unde mama a născut, s-au arătat sceptici, dar nu au abandonat cursa.
Au continut să lupte alături de mamă, să o încurajeze, să o povăţuiască, să o înveţe cum să facă recuperare cu fetiţa ei, acasă. „Am mers şi la spitalul din Iaşi, fetiţa a stat trei săptămâni acolo, pentru investigaţii. Maria era ca o legumă, nu mişca, nu dădea nici un semn de îmbunătăţire a stării ei. Diagnosticul final a fost tetraplagie cu encefalopatie spastică. Din câte am înţeles eu de la medici, creierul mic primea toate comenzile, dar nu le putea reda. Eram disperată. Singura soluţie pe care o aveam era recuperarea”, povesteşte mama, Georgeta Huzum. La numai 4 luni de la naştere, femeia a mers cu fiica ei la Bucureşti. A aflat că până la vârsta de un an copila nu poate să facă kinetoterapie, nici reflexoterapie şi nici tratamentul medicamentos nu ar fi fost indicat. Abia la un an şi jumătate fata a început şedinţele de recuperare.
Progresele sunt mici, dar vizibile
Masajul, exerciţiile, gimnastica medicală, toate au reuşit, treptat-treptat să aducă mari speranţe în sufletele părinţilor celei mici. Dacă la început Maria nu putea să îşi mişte mâinile, picioarele, nu reacţiona la nici un stimul, acum, după nenumărate şedinţe, după doi ani şi jumătate de stat prin spitale, fetiţa a reuşit să stea în picioare, susţinută, iar progresele ei i-au uimit chiar şi pe medici. Lupta pe care o duce Maria însă e departe de a se fi terminat. Organismul ei este extrem de firav, mai ales că nu poate asimila mâncarea. „Trebuie să îi gătesc doar cu apă plată cumpărată din magazin, să îi dau numai produse naturale, din curte, mi-e teamă să cumpăr ceva, ca nu cumva să-i facă rău aditivii care se adaugă în alimente. Ea nu poate să mestece deocamdată şi tot ce pregătesc pentru ea trebuie să fie pasat. În lipsa banilor, operaţia în Chişinău poate fi anulată La 3 ani şi două luni, cântăreşte doar 9 kilograme şi jumătate.”
Maria nu vorbeşte. Copila îşi priveşte neputincioasă mama şi abia dacă reuşeşte să-i transmită gândurile ei, prin mimică.
„Tot ce îmi doresc acum este ca Maria să poată să îmi spună dacă o doare ceva, dacă îi este foame, să-i aud vocea. Doar «nana», «ba», atât reuşeşte să spună. Orele de logopedie nu le-am început, pentru că doctorii ne-au recomandat să nu-i obosim creierul cu foarte multe practici, ci să o luăm cu paşi de furnică”, spune mama, care, în afară de Maria Roxana, mai are încă patru copii, trei fete mari, căsătorite şi încă un băieţel, Bogdan, de 11 ani. Acum, gândul femeii se îndreaptă către clinica din Chişinău, unde a aflat că cea mică poate face o operaţie care să-i dea şansa unei vieţi mult îmbunătăţite.
„Cea mai mare realizare ar fi faptul că ar putea merge, ar putea vorbi”, explică mama beneficiile intervenţiei chirurgicale.
Operaţia este programată să aibă loc pe data de 27 februarie a.c. Costul este de 1.850 de euro. Să o ajutăm pe Maria să-şi trăiască copilăria ca toţi ceilalţi copii!
Dăruind, putem să-i oferim Mariei şansa vindecării
Mama visează ca Maria să vorbească, să meargă la grădiniţă, să ajungă se se descurce singură. Pentru cei care vor să-i fie alături, pe numele femeii, Georgeta Huzum, la BCR, sucurala Huşi, s-a deschis următorul cont: în lei:
RO49RNCB0758065512140001
Pentru mai multe detalii, familia Huzum poate fi contactată la numărul de tel: 0761.826.045.

-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

