Arhiva
Trup, minte, suflet.
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

CAMPANIE/Cod împotriva junk-food

12 decembrie 2008

Creşterea numărului de copii obezi a făcut autorităţile să ia măsuri împotriva practicilor înşelătoare din domeniul publicităţii la alimente. Astfel, a fost lansat "Codul etic pentru publicitatea adresată copiilor, referitoare la produsele alimentare".



Copiii nu vor mai fii îndemnaţi prin reclame să vă ceară produse fast-food
Foto: stockxpertcom

Codul obligă producătorii de alimente să acţioneze ferm în direcţia respectării unor norme etice generale de publicitate adresate copiilor, privind alimentele. Normele vor fi adoptate voluntar, la nivel naţional, de către toţi cei care sunt implicaţi în procesul de promovare către copii a produselor alimentare. Documentul a fost lansat către dezbatere la data de 22 septembrie de europarlamentarul român Magor Csibi. Prin adoptarea acestui cod, România devine prima ţară membră UE care i-a măsuri de protejare a copiilor împotriva reclamelor la mâncarea nesănătoasă. Centrul European al Consumatorilor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor au sprijinit derularea acestui proiect. La discuţii au fost chemaţi toţi reprezentanţii industriei alimentare, însă pe parcurs mulţi s-au retras. Firmele care au semnat codul şi s-au angajat să respecte normele sunt Burger King, Coca-Cola, Ferrero, General Mills, Kellogg’s, Kraft, Mars, Nestle, Star Foods, Unilever. Aceştia s-au obligat voluntar să nu folosească practici publicitare prin care să beneficieze de împrejurări şi situaţii nefericite ce pot apărea în viaţa unor persoane şi să nu folosească vulgaritatea, violenţa verbală sau comportamentul ofensiv şi nemanierat în comunicare. Publicitatea la alimente destinate copiilor va încerca să promoveze un stil de viaţă activ şi o alimentaţie echilibrată şi nu va încuraja deprinderi ce nu sunt în concordanţă cu aceste principii. Publicitatea nu va folosi serviciile de promovare a acelor vehicule media care folosesc strategii ce pot exploata violenţa şi sexul.

ANGAJAMENT VOLUNTAR
Cei care au semnat codul nu vor face publicitate către copii sub 12 ani la produsele alimentare, exceptând produsele care îndeplinesc criterii nutriţionale specifice bazate pe dovezi ştiinţifice acceptate şi/sau ghiduri nutriţionale naţionale şi internaţionale. În sensul acestei iniţiative, "publicitatea adresată copiilor sub 12 ani" înseamnă publicitatea în cadrul unui program cu o audienţă formată din minimum 50% copii în vârstă de până la 12 ani. De asemenea, copiii sub 12 vor fi protejaţi şi în şcoli. Mesajele publicitare cu privire la hrana nesănătoasă, de tip junk-food, nu mai au voie să ajungă la ei. Codul se adresează şi părinţilor a căror rol principal în alegerea produselor alimentare este recunoscut. Semnatarii se obligă să nu încurajeze sau să influenţeze copiii pentru a-şi impune dorinţele şi preferinţele în cumpărarea produselor alimentare sau a băuturilor nealcoolice. De asemenea, nu vor mai fi folosite pentru reclame la produse de tip junk-food personajele consacrate, celebrităţile de televiziune, filme, desene animate.
Taguri asociate:     bun de consum
Comentarii
CAMPANIE/Cod împotriva junk-food
un comentariu
me
O mica eroare:"ţară membră UE care i-a măsuri de protejare".:)
23/12/2008 10:21:39 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
  • Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
Caricatura zilei: 24 mai 2012
Caricatura zilei: 24 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ... Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul