Copilul cu prieten-înger

URGENT  ●  Luci are nevoie de un transplant de celule stem
La 2 ani şi 8 luni, Luci ştie că înainte să mănînce ceva trebuie să întrebe: “Am voie, mami?”. Ştie că ore întregi nu trebuie să se mişte, că altfel îl doare mîna unde are acul înfipt, la curele de citostatice. Ştie că mama plînge “pentru că mi-a intrat ceva în ochi”. Ştie că acea cămăruţă de spital este căsuţa lui pînă ce tati va veni să-i ia înapoi acasă. Ştie că copiii, asemenea lui, nu mor, ci doar se transformă în îngeraşi şi merg în Cer.

URGENT  ●  Luci are nevoie de un transplant de celule stem
La 2 ani şi 8 luni, Luci ştie că înainte să mănînce ceva trebuie să întrebe: “Am voie, mami?”. Ştie că ore întregi nu trebuie să se mişte, că altfel îl doare mîna unde are acul înfipt, la curele de citostatice. Ştie că mama plînge “pentru că mi-a intrat ceva în ochi”. Ştie că acea cămăruţă de spital este căsuţa lui pînă ce tati va veni să-i ia înapoi acasă. Ştie că copiii, asemenea lui, nu mor, ci doar se transformă în îngeraşi şi merg în Cer.

“Angi pînge, mami?”, întreabă copilul şi faţa mică, cu obraji bucălaţi, ia asupra ei parcă toată durerea lumii. Angi a încetat să mai plîngă. “Acum este îngeraş, el locuieşte în Rai”, îi spune mama încet şi vocea-i tremură. Lacrimile îi udă chipul. Lucian îi cuprinde obrajii şi îi spune stîlcit: “Nu mai pînge, mami, Angi nu mai pînge nici el”. Angi, ca şi Lucian, avea leucemie. Locul lui în pătuţ i-a fost luat de un alt copil. Alt plînset. Aceeaşi durere.  

BRANULE ŞI ICONIŢE. La etajul 5, Secţia oncologie, prin geamurile saloanelor se văd copii tunşi chilug. Capete albe. Copii fără gene, fără sprîncene. Cu branule în mînuţe şi vînătăi de la acele înfipte în ei, pe tot corpul. Lucian are 2 ani şi 8 luni. Şi-a început anul pe un pat de spital”. Pe etajera de deasupra pătuţului mama sa a aranjat, ca la farmacie, zeci de sticle şi cutii cu medicamente. Lîngă ele veghează două iconiţe şi o carte de rugăciuni. “Nu-i clipă în care să nu mă rog”, spune mama şi îşi împreunează mîinile ca pentru rugăciune.

REGRES. Din cauză că tratamentul cu cortizon nu a avut nici un efect asupra organismului său, Lucian a fost nevoit să urmeze cure dure şi lungi cu citostatice. Arareori plînge. Cînd durerea îi cuprinde corpul, băieţelul tace şi închide ochii. Din cînd în cînd, oftează încet: “Mă doare mami, nu mai pot...”. L-ar lua mama în braţe, l-ar strînge tare la pieptul ei, i-ar da o parte din fiinţa ei numai să-i poată alina durerea. Lucian însă e nevoit ca în timpul curelor cu citostatice să stea în pat şi 23, 24 de ore pînă ce firul de la punguliţa la care este conectat să-i fie scos din branulă. “Era o vreme cînd buricele mîinilor lui erau atît de umflate şi de vinete de la nenumăratele înţepături ce i se făceau pentru a-i recolta sînge! A avut două catetere cu care a stat luni de zile, iar din cauza curelor cu citostatice pe care le face nici poftă de mîncare nu mai are. Ultima oară, cam 11 zile nu a putut să bea nici apă. Eram disperată. Cînd nu mănîncă, simt că înnebunesc”, spune mama printre suspine.

CUVINTE TRISTE. De multe ori, medicii i-au zis pe şleau că cel mic nu va mai rezista multă vreme. La spitalul din Tîrgul Bujor, judeţul Galaţi, unde a fost pentru investigaţii, doctorii i-au spus că are o anemie severă, dar că poate pleca acasă. După cîteva zile, Lucian nu se mai putea apleca pentru a lua de pe podea ursuleţul lui preferat. Picioarele parcă îi înţepeniseră. Pe tot corpul îi apăruseră punctuleţe roşii. De-abia atunci, medicii de la Spitalul Judeţean l-au trimis de urgenţă la Bucureşti. Analizele îi fuseseră greşite. Copilul suferea de leucemie într-un stadiu avansat. Mama nu s-a lăsat. Cu Lucian în braţe, ţinîndu-i mînuţele strîns, femeia îl caută mereu pe Cel de Sus. “La El îmi e speranţa”, spune Gabriela Munteanu, mama copilului. Dar chinul pe care cel mic îl trăieşte săptămînă de săptămînă, cînd coloana îi este înţepată pentru a-i extrage lichidul acumulat şi pentru a împiedica răspîndirea celulelor canceroase la creier, o face să tremure. S-a întîmplat ca Lucian să stea conectat la diverse fire, aparate sau pompiţe şi două luni de zile. El ştie că trebuie să fie cuminte, să nu se mişte, să nu se uite prea des la acul înfipt în mînuţa sa. “Cînd nu este la curele de citostatice, pot să-i dau să mănînce mult mai multe alimente, fructe, faţă de perioada de cură. El însă dă la o parte fructul şi îmi spune: “Nu e voie. Fac caca prost”, folosind cuvintele auzite de la asistentele medicale.

BUCURIA UNUI CADOU. Şansa ca Luci să se facă bine stă doar într-un transplant de celule stem. În septembrie, tatăl şi fratele copilului, Marius, vor veni la Bucureşti pentru a-şi face testul de compatibilitate. Marius are 8 ani. De cînd frăţiorul său este bolnav, parcă şi el boleşte alături de el. La şcoală nu-i mai merge aşa de bine, “iar cînd îl aude pe Luci la telefon începe să plîngă. Îi e frică să nu moară. Şi de multe ori mă întreabă cînd aude că Luci nu se mişcă – pentru că se simte rău, că nu e vioi sau că pur şi simplu nu-i merge bine cu tratamentul: «Mami, îi ţii lumînarea?»“. Femeia izbucneşte în lacrimi. Pentru a avea copii s-a chinuit cu tratament ani buni. “Îi iubesc enorm. Ce m-aş face eu fără copiii mei? Aş muri şi eu. Cu siguranţă. N-aş mai fi om!” Băieţelul de lîngă patul lui Lucian pleacă vineri acasă. Vizitatorii lui i-au adus o maşinuţă în dar. Lucian s-a uitat lung la cadou, apoi la mama sa, apoi iar la cadou. Dar nu a zis nimic. Pentru mama însă a fost suficient. “Pusesem bani deoparte pentru mîncare pentru toată săptămîna. Sufletul parcă mi-a luat foc cînd i-am văzut privirea. M-am dus şi i-am cumpărat şi lui o maşinuţă. Credeţi-mă că nu spun vorbe mari, fericirea din ochii lui mie îmi va ţine mult de foame pînă la sfîrşitul săptămînii! Căci fără el, degeaba aş avea totul, că nu aş avea nimic!”

Să se facă bine!

Peste aproape două luni, Lucian va împlini 3 ani. Viaţa lui depinde de un transplant de măduvă osoasă ce se poate realiza în străinătate cu şanse mari de succes. Are nevoie însă de 150.000 de euro. Singurii bani pe care părinţii lui Lucian au reuşit să-i strîngă, tot prin bunăvoinţa oamenilor, sînt 22 de milioane şi 55 de euro. Pentru cei care îl pot ajuta pe micuţ, la Banca Transilvania, sucursala Brîncoveanu, Bucureşti, pe numele Munteanu Gabriela, s-au deschis următoarele conturi:

în lei: RO 53 BTRL04301201L94684XX

în euro: RO28BTRL04304201L94684XX

în dolari: RO77BTRL04302201L94684XX