Creier măcinat de boală
Se întâmpla acum doi ani de zile. Dureri de cap. Ameţeli. Plânsete de copil. Vizita la medic. Câteva pastile date şi o să treacă, gândea tatăl atunci. Cine ar fi crezut că acea zi avea să însemne începutul unor vremuri chinuite, amare şi triste pentru familia Nedelca? „În 2009, la spitalul INTERSERVISAN din Cluj-Napoca au început problemele noastre. În urma unor analize ni s-a comunicat că fiul meu avea acumulare de mucus în ureche, care urma să fie aspirată şi tratată. În urma acestei intervenţii, băiatul a început să acuze dureri groaznice de cap. Am hotărât să-i fac un RMN la Cluj-Napoca, în Baia Mare nu există aparatura necesară.”
Vocea tatălui pare tristă şi neliniştită. Încotro să o ia, s-a tot gândit el, de când a aflat că fiul lui cel mare, Răzvan, avea de îndurat o durere pe care nu putea să i-o alunge? „Am mers la nenumăraţi medici. Am ajuns şi la spitalele din Bucureşti, însă doctorii s-au arătat sceptici. Temători. Copilul, în urma operaţiei, ar putea rămâne paralizat, cu faţa strâmbă, surd.” Nimeni parcă nu se încumeta să înlăture răul care se acumulase în creierul copilului. Nimeni nu părea stăpân pe el îndeajuns de mult, cât să poată să-i înlăture durerile de cap ale celui mic.
Răzvan avea 11 ani când a început să vomite ceva de culoare verde. Să îşi piardă echilibrul, să nu mai poată merge la şcoală din pricina cuţitelor pe care le simţea în creier. Dumnezeu nu i-a lăsat şi le-a scos în cale un medic care le-a dat vestea cea bună. Operaţia a avut loc la Cluj. Analizele realizate arătau iminenţa ei. „Timpul s-a oprit în loc pentru câteva secunde şi am crezut că totul s-a sfârşit când medicul mi-a citit RMN-ul şi am fost anunţaţi că fiului meu trebuie operat la cap.
Dr. neurolog Florescu a realizat operaţia. Din spusele lui, am înţeles că intervenţia a avut succes, dându-ne certitudinea că nu vor mai apărea probleme”, îşi aminteşte Alin Nedelca, tatăl copilului, ziua în care a simţit că se naşte din nou. Bucuria avea să clădească pe chipului lui Răzvan ochi luminoşi şi zâmbitori. Mama şi tata nu mai erau îngânduraţi, nu se mai şuşoteau în miez de noapte, frământaţi de necaz, lacrimile nu se mai adunau în batiste de hârtie.
„Bucuria, emoţia ne-au copleşit pe toţi, coşmarul luase sfârşit, dar nu pentru mult timp. Azi, după 2 ani retrăim aceleaşi momente dureroase, aceleaşi deziluzii, pentru că în urma controlului de 2 ani, RMN-ul a confirmat că boala a recidivat. Cuvintele dr. Florescu au fost: «trebuie reoperat».” Tatăl vorbeşte şi parcă nici acum nu-i vine să creadă că vor trebui să o ia de la capăt. „Doctorul nu a reuşit să scoată tot ce era acolo, din cauza centrilor nervoşi. Probabil că nu a vrut să rişte, şi astfel copilul să rămână cu sechele. După trei luni de la operaţie noi am fost să repetăm RMN-ul. Ni s-a spus că totul este în regulă. Abia la al cincilea RMN doctorul ne-a anunţat că fiul nostru este din nou chinuit de aceeaşi boală.”
De-atunci, bărbatul a pornit lupta pentru fiul lui. Mai asiduu, mai crâncen. A început să citească tot mai mult despre boală, a întâlnit oameni care au trecut prin aceeaşi suferinţă şi care, cu ajutorul lui Dumnzeu şi al medicilor străini, au reuşit să se declare învingători. „Am aflat de clinica din Hanovra, Germania, locul în care oameni suferinzi, asemenea fiului meu, au avut partea de o a doua şansă la viaţă”, spune tatăl. În urma operaţiei, viaţa lor a început să curgă lin, frumos, fără complicaţii.
„Am trimis şi noi analizele fiului meu la această clinică. Răspunsul sosit de la prof. dr. R. Fahlbusch a fost că operaţia se poate face cu succes, însă suma necesară se ridică la 50.000 euro. În momentul de faţă nu am aceşti bani şi nici nu cred că am cum să fac rost de ei într-un timp aşa de scurt, iar de formularul E 112, de la Casa Naţională de Sănătate, nu putem beneficia, deoarece operaţia se poate realiza şi în România, chiar dacă şansele să scape fără sechele sunt foarte mici.” Răzvan are doar 13 ani. Copilăria lui e măcinată de tot felul de gânduri triste. Cu ajutorul nostru, are şansa vindecării! Să-i fim alături!
Orice donaţie contează!
Pentru cei care vor să îl ajute pe Răzvan să e facă bine, pe numele tatălui, Nedelca Alin, La BCR, sucursala Baia Mare, Maramureş, s-au deschis următoarele conturi:
- în lei: RO23RNCB0182125040580001
- în euro: RO93RNCB0182125040580002
Pentru informaţii suplimentare, tatăl lui Răzvan poate fi contactat la numărul de telefon: 0743.622.397


-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultur ... Citeste articolul
Mii de oferte de locuinte sunt prezentate la acest sfârsit de saptam& ... Citeste articolul
Târgul National Imobiliar este cel mai amplu eveniment de acest fel, ... Citeste articolul
Perioada dificila din punct de vedere economic pe care o traversam este una ... Citeste articolul
wall-street.ro





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

