Arhiva
Trup, minte, suflet.
Joi, 24 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Cum convingem copiii să mănânce legume şi fructe

9 decembrie 2008

Toţi părinţii ştiu cât de importante sunt legumele şi fructele pentru sănătatea copilului lor. Dar să-l convingi să le mănânce nu e treabă uşoară. Cu forţa nu i le putem impune, dar există câteva metode mai subtile.

Fiţi cât mai creativi când combinaţi şi aşezaţi legumele pe farfuria copilului
Foto: stockxpertcom

O adevărată luptă se dă între părinţi şi copil când acesta din urmă trebuie convins să renunţe la cartofii prăjiţi şi la ciocolată în favoarea legumelor şi fructelor. Nutriţioniştii recomandă, ca şi în cazul adulţilor, consumul zilnic de legume şi fructe. Sub nici o formă nu trebuie să-l obligaţi să termine tot ce are în farfurie şi să-l ameninţaţi cu pedepse dacă refuză să le mănânce. Nu doar că nu va accepta legumele şi fructele la masă, dar ar putea dezvolta o aversiune faţă de ele.

VARIETATE
Recomandat este să-l obişnuiţi de la vârste foarte mici cu o alimentaţie bogată în legume şi fructe. Bebeluşii acceptă de obicei cu mai multă uşurinţă legumele şi fructele, dar pe măsură ce cresc îşi dezvoltă personalitatea şi îşi impun preferinţele în faţa părinţilor.

De la vârste foarte mici, trebuie să îl obişnuiţi cu o varietate de legume şi fructe. Zilnic, includeţi în alimentaţia copilului legume şi fructe colorate, care să fie atractive pentru el: verzi (broccoli, spanac, mazăre, castraveţi, verdeţuri), portocalii (morcovi, dovleac, portocale), galbene (porumb, cartofi), roşii (rodii, tomate, mere). Cu acestea pot fi amestecate în porţia zilnică şi altele, mai puţin atractive, precum conopida, ţelina, păstăile. Vor fi mai uşor acceptate când culorile sunt variate. Şi chiar dacă pe unele le va ocoli, va avea de unde alege şi cu siguranţă va mânca cel puţin o jumătate de porţie.

PUTEREA EXEMPLULUI
Nimic nu poate influenţa mai mult preferinţele alimentare ale copilului decât puterea exemplului. Mai multe studii au demonstrat că obiceiurile alimentare ale copiilor sunt puternic influenţate de cele ale părinţilor. Dacă nu mâncaţi legume şi fructe, nu trebuie să vă surprindă când copilul le refuză.

STRATEGII
O altă strategie pe care o puteţi aplica este să amestecaţi alimentele preferate ale copilului cu legume şi fructe, dar nu exageraţi cu cantităţile pentru că va sesiza rapid gustul diferit. Iaurtul, de exemplu, poate fi amestecat cu cereale, fructe uscate sau cu banane, pastele cu legume tăiate în cubuleţe mici sau supa presărată cu verdeaţă. Nu renunţaţi din prima dacă refuză unele legume sau fructe, puneţi-le pe masă periodic şi astfel se va obişnui cu ele. Când cumpăraţi legumele şi fructele, lăsaţi copilul să le aleagă singur, iar dacă aveţi grădină, încurajaţi-l să participe la cultivarea lor.

 
Cantităţi zilnice recomandate
Vârstă  Legume şi fructe
2-3 ani: 120 gr
4-8 ani: 180 gr
fete  9-13 ani :   240 gr
băieţi 9-13 ani300 gr
fete 14-18 ani:   300 gr
băieţi 14-18 ani360 gr

Taguri asociate:     fructe | legume | alimentaţie sănătoasă
Comentarii
Cum convingem copiii să mănânce legume şi fructe
niciun comentariu
Esenţial
  • Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt...
  • În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit...
  • Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea
Astăzi e ziua ta: General (r) prof. dr. Vasile Cândea General (r) prof. dr. Vasile Cândea, preşedintele Academiei Oamenilor de Ştiinţă din ... Citește articolul
Caricatura zilei: 24 mai 2012
Caricatura zilei: 24 mai 2012 Mai multe caricaturi pe www.gazdaru.ro Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 24 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia
Acum 100 de ani: Capitala îşi schimbă fizionomia Bucureştii în prefacereAcei ce cunosc Bucureştii de mai mult sau de mai puţin timp vor fi ... Citește articolul
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor
Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor Creştin ortodocşii prăznuiesc, în joia din cea de-a şasea săptămână după Sfintele ... Citește articolul
imopedia.ro
PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!" “Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ... Citește articolul