Fractura de radius, mai frecventă la femei

Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recuperare, Me­dicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti, explică pentru Jurnalul de sănătate de ce fractura de epifiză distală a radiusului (os care constituie, împreună cu cubitusul, scheletul antebraţului) este mai frecventă la femei decât la bărbaţi, oferind, de asemenea, informaţii despre recuperarea ce trebuie făcută după un astfel de traumatism.

"Această fractură apare în general la persoanele în vârstă şi în special la femei, deoarece ele au oasele mai subţiate şi sunt mai susceptibile la căderi", precizează medicul. "Reprezintă un loc caracteristic pentru fractura osteoporotică, împreună cu cea de col femural şi cea vertebrală.

Osteoporoza este o boală caracterizată prin scăderea masei osoase, prin deteriorarea microarhitecturii osoase, ducând la fragilitate osoasă, cu risc consecutiv crescut de fracură."

"Este necesară o cantitate considerabilă de energie pentru o fractură de radius la un adult tânăr, aceasta apărând totuşi în caz de accidente rutiere, cădere de la înălţime sau la practicanţii unor sporturi. Partea distală a radiusului are două funcţii principale: suport principal pentru oasele carpului şi parte a articulaţiei antebraţului", mai spune doctorul consultat de Jurnalul de sănătate. Specialistul avertizează că, dacă o fractură a epifizei distale a radiusului se vindecă cu aliniament necorespunzător, consecinţele pot fi durerea, pierderea mobilităţii şi artroza.

De aceea, recuperarea după o fractură de epifiză distală a radiusului se focalizează în principal pe prevenţia unei proble­me a pumnului, pentru a nu dezvolta o alta la nivelul mâinii; secundar, recuperarea pune preţ pe refacerea mobilităţii funcţionale cât mai rapid şi, în final, pe optimizarea funcţiei pumnului după accident.

"Orice metodă care provoacă excesiv edem sau restricţie de mişcare a degetelor ori a mobilităţii tendinoase trebuie abandonată. De exemplu, dacă o orteză purtată pentru a menţine reducerea fracturii creşte edemul, chirurgul trebuie să găsească o soluţie alternativă.

Recuperarea are trei stadii principale, mai spune specialistul în recuperare: iniţial, mediu şi final.

Stadiul iniţial (0-6 săptămâni).­ Obiectivul principal este limitarea edemului şi a deficitului de mobilitate a mâinii (se realizează prin ridicarea mâinii deasupra nivelului inimii, prin mobilizări active şi cu ajutorul benzilor elastice, prin mişcări active şi pasive ale degetelor).
Utilizarea funcţională a mâinii ajută, de asemenea, foarte mult la obiectivul menţionat.
Trebuie începute exerciţiile de recâştigare a supinaţiei (mişcare de răsucire a mâinii spre exterior), care sunt, în general, cel mai greu de executat.

Stadiul mediu (6-8 săptămâni). O dată ce vindecarea precoce este stabilizată (la aproximativ 6-8 săptămâni de la traumatism), cu confirmare radiologică, pot începe exerciţiile active asistate ale antebraţului şi pumnului. Acestea au rolul de a creşte mobilitatea.

Stadiul final (8-12 săptămâni). ­­O dată vindecarea făcută (6-12 săptămâni ), pot fi iniţiate exerciţiile de creştere a forţei musculare, în timp ce exerciţiile de mobilizare activ asistată sunt continuate. Pumnul şi mâna vor beneficia mai multe luni de exerciţii de creştere a forţei musculare, incluzând exerciţii de forţă pentru degete.

După o fractură a epifizei distale a radiusului, pacientele vârstnice trebuie să primească tratamentul pentru osteoporoză prescris de medicul specialist. De asemenea, un alt aspect foarte important este prevenţia căde­rilor ulterioare.

Exerciţiile de recuperare sunt recomandate de medicul Sebastian Diaconescu împreună cu profesor doctor Eugen Caracaş, kinetoterapeut principal la Institutul Naţional de Recuperare, Me­dicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti