Medicul Sebastian Diaconescu, specialist recuperare la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Bucureşti, îi lămureşte pe pacienţii care suferă de hernie de disc despre oportunitatea intervenţiei chirurgicale în acest caz, dar şi despre suferinţele ante şi postoperatorii.
"Hernia de disc este o afecţiune prin care o parte din discul intervertebral se fragmentează şi ajunge să comprime rădăcinile nervoase sau măduva spinării aflate în canalul spinal din vecinătatea sa.
SIMPTOME
În faza de început, hernia de disc lombară (HDL) poate fi chiar asimptomatică, dacă nu este afectată cel puţin o rădăcină nervoasă. Apoi apar:
l) dureri care încep de la nivel lombar şi se extind treptat în unul sau ambele picioare, până la vârf
l) furnicături şi amorţeli care încep de la nivelul şezutului şi se extind de-a lungul piciorului, până în gambă şi degete
l) slăbiciune, care în funcţie de gravitatea bolii poate fi în unul sau în ambele picioare
l) durere la nivelul feţei anterioare a coapsei.
Medicul precizează că, "pentru pacientul operat, patologia se împarte în suferinţe existente şi înaintea intervenţiei chirurgicale şi care nu au fost rezolvate şi suferinţe cauzate de actul operator.
În prima categorie putem include persistenţa parezelor radiculare, a sindroamelor miofasciale, a patologiei degenerative discovertebrale la nivelul coloanei lombare, la un nivel superior sau inferior celui la care s-a făcut intervenţia chirurgicală, persistenţa durerilor cronice lombare. Se apreciază că dramatismul atacului de hernie de disc lombară este un factor cu mare potenţial de destabilizare a unor subiecţi cu o mare labilitate psihică", declară medicul, citat de Jurnalul Naţional.
Specialistul în recuperare susţine că apariţia unei patologii noi după o intervenţie chirurgicală poate fi consecinţa unei tehnici chirurgicale deficitare sau a unei patologii postoperatorii: recidiva herniei de disc, persistenţa unui fragment de disc ignorat, fibroză sau ţesutul cicatriceal patologic, hematoamele, leziunile osoase, procesele infecţioase. Simptomatologia clinică depinde de cauza morfopatologică aflată la origine.
TRATAMENTUL
Conform medicului Diaconescu, obiectivele tratamentului sunt combaterea durerii, ameliorarea tulburărilor de reactivitate nervoasă, combaterea sindromului de scurtare-retracţie indus de scurtarea structurilor aparatului ligamentar lombar, corectarea modificărilor de statică lombară, recuperarea mobilităţii coloanei lombare, refacerea echilibrului funcţional muscular lombo-abdominal, recuperarea parezelor musculaturii distale radiculare sau ameliorarea sindromului de coadă de cal. Metodologia de tratament se aplică diferit, în funcţie de stadiul afecţiunii. Astfel, în cazul unui stadiu acut se adoptă metodologia unei hernii de disc lombare în puseu violent.
În stadiul subacut este indicată metodologia adaptată formei clinice dominante: vertebrale sau lomboradiculare. De asemenea, pentru paraliziile musculare distale irecuperabile se indică aplicarea ortezelor specifice fiecărui caz.
În stadiul herniei cu evoluţie lentă, programul se poate iniţia într-o unitate spitalicească cu profil de recuperare medicală şi se continuă într-o staţiune balneară cu profil de reumatologie. În aceste condiţii, specialistul consultat de Jurnalul de Sănătate, profesor doctor kinetoterapeut principal Eugen Caracaş (foto), recomandă o serie de exerciţii care au rolul de a reduce durerea, dar şi de a accelera recuperarea, astfel încât pacientul operat de HDL să îşi reia rapid activităţile zilnice.
PROBLEME
În opinia medicului Diaconescu, HDL reprezintă atât o problemă medicală, cât şi una socială. Din punct de vedere social: pacientul operat de hernie de disc lombară se reintegrează cu greu socioprofesional, ridicând probleme bugetare pentru asigurarea concediilor medicale, a pensionărilor şi a cheltuielilor solicitate de programele de recuperare medicală. Din punct de vedere medical: multiple forme de sechele postoperatorii.
-
Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Corpul de Control să verifice situaţia de la Poşta Română şi Agenţia Domeniilor Statului, după ce a primit date potrivit cărora cele două companii s-ar afla într-o situaţie economică dificilă, Poşta fiind chiar în pericol de insolvenţă.Şeful Executivului a declarat că fosta conducere... -
Premierul Victor Ponta l-a numit pe liberalul Stelian Fedorca în funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în locul democrat-liberalei Oana Badea, pe care a eliberat-o din acest post, potrivit unor decizii ale prim-ministrului publicate miercuri în Monitorul Oficial.Stelian Fedorca a fost inspector şcolar general... -
Executivul a aprobat astăzi ordonanţa de urgenţă privind majorarea salariilor bugetarilor cu 8%, ca şi ordonanţa referitoare la returnarea către pensionari a CASS plătit în plus, actele normative fiind anunţate de premierul Victor Ponta, la începutul şedinţei de guvern. Sumele oprite ilegal pensionarilor din contribuţii de sănătate...
Multimedia
Alte ştiri
- Stoichiţă are probleme înaintea meciului cu Dinamo: "Nikolici a dat totul peste cap!"
- GSP a anticipat corect: ”U” Cluj - CFR Cluj se rejoacă pe 18 mai, de la 21:30
- Gazeta, lăudată în Marca: "Ediţii speciale + ziar bilingv + o copertă excelentă!"
- Falcao, topit de îmbrăţişarea unei fetiţe românce: "M-am emoţionat mai mult ca ea! Absolut divină!"
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Visul lui Sergiu Celibidache devine realitate şi pentru tineri români
Sesiunea de masterclass-uri din cadrul Festivalului Sergiu Celibidache a fost una de bun augur ...
Citește articolul
Skoda va lansa conceptele Citigo Rally și Citigo DJ
În cadrul evenimentului care se va desfășura în această săptămână la Wörthersee, Skoda se ...
Citește articolul
VIDEO: Cea mai tare prindere de la un meci de frisbee
Josh Elliott a prezentat pe postul de televiziune ABC în emisiunea "Good Morning America" o ...
Citește articolul
Boabe de mazăre (I)
"Imparţialitatea nu este neutralitate, este părtinirea dreptăţii”, ne avertizează ...
Citește articolul
Epidemia agresivităţii omoară români
O boală nouă, costisitoare, îmbrăcând toate simptomele unei epidemii face ravagii. Nu ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

