Impactul divorţului asupra copiilor

Divorţul este stresant, în aceeaşi măsură, pentru părinţi şi copii. Deşi reacţiile copiilor depind foarte mult de vârstă, temperament şi de împrejurările în care are loc separarea, cei mai mulţi dintre ei experimentează tristeţea, frustrarea, supărarea şi neliniştea.

În general, divorţul generează probleme legate de imaginea de sine. Unul dintre parteneri pleacă, altul rămâne şi se simte abandonat, apar neînţelegeri între părinţi, care se repercutează, din păcate, asupra copilului. Atunci când părinţii mai au de împărţit şi bunuri comune, apar tensiuni care fac ca foarte rar divorţul să se finalizeze în termeni amiabili, ca foştii soţi să îşi strângă mâna şi să se ducă fiecare pe drumul său. Ei sfârşesc relaţia cu oarecare animozităţi, nefaste pentru copil, spune psihologul Armand Veleanovici. Potrivit acestuia, un divorţ presărat cu conflicte şi tensiuni cauzează un stres major copilului, cu repercusiuni asupra dezvoltării ulterioare a acestuia. Stări de depresie, anxietate, rezultate şcolare slabe, lipsă de chef şi, în cazuri extreme, tulburări de somn, de apetit şi devianţă spre violenţă ar putea fi câteva dintre semnele care trădează suferinţa copilului.

DENIGRAREA CELUILALT PĂRINTE
Lucrul cel mai grav este atunci când părintele care cere custodia copilului porneşte o campanie de denigrare a celuilalt părinte şi, într-un fel, îl face pe copil să-l respingă total pe acesta, chiar dacă el este bine intenţionat. În acest caz, copilul suferă foarte tare, deoarece el nu înţelege de ce nu-l mai poate vedea pe celălalt părinte. Toate certurile părinţilor sunt "filtrate" prin copil, care ajunge să fie un paravan între ei. Potrivit psihologului, acest comportament poartă numele de "sindromul alienării parentale". Este vorba despre denigrarea sistematică a unui părinte, ajungându-se până la interzicerea oricărei relaţii între copil şi acesta, tocmai pentru că "denigratorul" nu reuşeşte să-şi stăpânească ostilitatea faţă de fostul partener de viaţă.

Atunci când copilul păstrează legătura cu celălalt părinte, efectele divorţului sunt mai mici. A avea o relaţie cu acesta înseamnă să îl vadă de câteva ori pe săptămână şi să aibă o activitate împreună.

"Este dificil chiar şi pentru un copil de 14 ani să înţeleagă de ce părinţii lui au ales divorţul. Chiar dacă în mintea lui, raţional, acceptă despărţirea, afectiv nu este dispus să accepte, deoarece pentru el înseamnă ruperea familiei. La copil, divorţul îşi poate pune amprenta asupra relaţiilor de cuplu viitoare, deoarece, după cum se ştie, copiii duc mai departe "modelul de acasă", avertizează specialistul nostru.

În opinia psihologului, părinţii îi pot ajuta pe copii să treacă mai uşor peste acest episod din viaţa lor. Pot face acest lucru prin minimalizarea tensiunilor acumulate ca urmare a situaţiei create şi prin răspunderea în mod deschis şi onest la întrebările puse de copil. Pentru un copil care devine involuntar martorul unui divorţ, este crucial să vadă că părinţii sunt capabili să discute civilizat, fără jigniri. În cazul în care părintele se recăsătoreşte, la scurt timp după divorţ, cu un alt partener care la rândul lui are copii, pot apărea probleme de rivalitate. Copilului îi va fi greu să înţeleagă că atenţia părintelui nu îi mai este acordată în totalitate. Chiar şi cu acest risc, psihologii recomandă părinţilor care rămân cu copilul ca, după divorţ, să se recăsătorească cât se poate de repede, bineînţeles cu o persoană care să îi accepte copilul. În caz contrar, se creează o simbioză prea strânsă între copil şi părinte, care va fi cu greu "spartă" de o altă persoană. Noul partener va fi privit întotdeauna cu ostilitate de copil.

PROTECŢIE
Atunci când o relaţie de cuplu începe să se destrame, mai întâi "pleacă" sufletul, care apoi trage după el şi trupul. După plictis, indiferenţă, dezinteres urmează dorinţa de evadare", ne-a spus Adrian Majuru, istoric. "După deces, divorţul este evenimentul cel mai greu de suportat.  Copilul însă trebuie protejat, de aceea şi Codul Civil interzice folosirea copiilor mai mici de nouă ani ca martori în procesele de divorţ. Divorţul amiabil, cu o atitudine constantă de detaşare, nedureroasă, este de dorit. Adevărul poate fi dezvăluit treptat copilului, în prezenţa ambilor părinţi, astfel încât să ştie că, indiferent de calea urmată de cei doi adulţi, mama şi tata rămân aceiaşi prieteni de nădejde pentru copilul lor. Aceasta ar fi imaginea ideală, însă adesea lucrurile stau altfel, din cauza mentalităţilor şi a orgoliilor mărunte", a adăugat istoricul.

 

Sfatul medicului

Părinţii trebuie să păstreze tensiunile şi furiile între ei şi să nu le repercuteze asupra copilului, recomandă psihologul Armand Veleanovici. Potrivit specialistului, părinţii trebuie să-şi motiveze faţă de copil decizia de a divorţa, bineînţeles în funcţie de nivelul de înţelegere al acestuia. Ambii părinţi trebuie să-i explice copilului că nu el este cauza divorţului, deoarece există riscul ca el să creadă că a făcut ceva rău şi că din acest motiv a fost abandonat de unul dintre părinţi. Părintele care primeşte custodia copilului nu trebuie să pornească o campanie de denigrare împotriva celuilalt părinte, ci, din contră, trebuie să-i permită copilului să aibă o relaţie cât se poate de strânsă cu acesta. Astfel, copilul nu va mai simţi atât de puternic că s-a rupt relaţia dintre cei doi părinţi.