Peste jucăriile lui Mina se aşterne praful

Mina Alexandru a venit pe lume pe 2 octombrie 2010. Era un ghemotoc ce cântărea 2,840 kg. N-a fost niciodată bolnav. Nici macăr un roşu în gât sau năsucul înfundat... Totul era perfect. Până într-o seară, când părinţii lui au aflat, din întâmplare, că Mina s-ar putea să moară. Povesteşte Ro­dica, mama băiatului: „Nu am avut ajutor şi ne-am crescut singuri copilaşul, aşa că ne-am împărţit responsabilităţile, ca în orice familie. În ge­neral, băiţa era făcută de tatăl lui, eu având ceva probleme cu coloana.

Pe 20 decembrie 2011 i-am făcut eu băiţa de seară. Când să-l ung şi să-l masez, am observat că în partea dreaptă este mai tare decât în cea stângă. Cu vreo lună în urmă fusesem la medicul lui de familie, pentru consult şi vaccin”. În aceeaşi seară, părinţii au mers cu Mina la camera de gardă a Spitalului „Victor Gomoiu”. „Acolo ne-au spus că e ceva crescut înăuntru, dar nu au medic pe chirurgie şi nu pot face seara ecografie abdominală.” Au mers la Spitalul „Grigore Alexandrescu” şi acolo au primit vestea: Mina are cancer. O săptămână mai târziu, a fost operat. I-a fost scoasă tumora de 600 de grame, cu rinichi cu tot. O parte din ureter şi doi ganglioni.

Din 3 ia­nua­rie Mina a fost mutat la „Budimex”, unde a început chi­mi­o­te­rapia. „Nu ne-am gândit să plecăm din ţară pentru tratament, pentru că aceste cazuri (nefroblastoame) sunt tratate cu succes şi la noi. Analizele ana­tomopatologice au arătat însă că este vorba de un cancer mai rar, sarcom cu celule clare, rezistent la tratament şi agresiv, care necesită şi chimioterapie, şi radioterapie. L-am întrebat pe domnul doctor câte cazuri asemănătoare a avut şi mi-a spus că, în toată cariera lui, unul singur de acest gen. Atunci ne-am dat seama că trebuie să facem ceva.

Aparatele neperformante din ţară (pentru radioterapie), care se defectează des, şi vârsta mică sunt două elemente- cheie ale tratamentului. O radiote­rapie neadecvată cu cobalt produce unui copil de un an distrugeri iremediabile şi face să crească riscul de apariţie a cancerului în următorii ani. Înseamnă că tot chinul de acum e pentru nimic. Aşa am decis să căutăm sprijin în altă ţară. Mina Alexandru este pentru noi, ca părinţi, tot universul nostru. Este cumplit de greu să nu îţi poţi ajuta copilul. Când am aflat rezultatul, mă gândeam că nu ştiu ce poate fi mai dureros: să-ţi pierzi copilul sau să-l vezi cum se chinuie pentru un viitor. Nu pot descrie în cuvinte ce e în sufletul meu de mamă. Nu pot vorbi cu nimeni, în afara soţului şi a fratelui meu. Nu pot rosti cuvinte. Nu ştiu de ce. Totul se întâmplă foarte repede.

De la o stare de normalitate, am ajuns în situaţia actuală. Simt cum în interior e o rană ce doare mult. Frica să nu apară metastaze, spaima de tratament, groaza. Aş vrea, dacă s-ar putea, să iau eu totul. Aş vrea să înţeleg de ce... Şi, mai ales, aş vrea să cred că totul se va termina cu bine.”

Povestea tatălui
„Mă numesc Claudiu şi sunt tatăl lui Mina Alexandru. La 30 de ani am cunoscut-o pe Rodica şi am numit-o cadoul meu de la Dumnezeu. Şi eu, şi ea am trecut prin experienţe grele, am avut relaţii eşuate, am suferit, dar gata... ne-am găsit. Pentru totdeauna. După cinci ani, am gândit că nu are niciun rost să ai o relaţie cu o fe­me­ie pe care o iubeşti şi să nu ai copii. Apă­ruse fenomenul de cuib. Căutam fil­me de desene, ca să aibă copilul ce vi­­ziona, cumpăram cărţi, printam tot fe­lul de materiale educative. Într-o di­mineaţă, pe la ora cinci, cineva mă tră­gea de mână, să mă trezesc. Era Rodica cu un test de sarcină în mână: Cla­u­diu, tu câte liniuţe vezi?

Erau două. Eu am văzut trei sau patru. Aşa a început totul. (...)
I-am pus numele Mina, după sfântul ale cărui urme le vedeam peste tot, şi Alexandru, din respect pentru medicul Dinu Alexandru. A urmat o perioadă extrem de încordată, în care am învăţat amândoi să avem grijă de pitic. Şi a mers. Greu, dar frumos. Rodica şi Mina aveau programul lor, de mâncare, de citit cărticele, de dansat, de somn. Seara mă aşteptau la uşă şi Rodica îmi arăta reuşitele lui Mina din acea zi. Lunile treceau şi a venit vremea când Mina mă aştepta la uşă. Ce sentiment frumos! Avea un an.

A mai durat două luni şi, chiar înainte să facem bradul, a venit lovitura: mai întâi nefoblastom, ne spuneau medicii «lasă, că e un tratament relativ uşor», apoi sarcom, «e un cancer care răspunde greu la tratament, dar aveţi noroc că nu este mai rău». Apoi diagnosticul s-a schimbat iar. Şi nici acesta nu e sigur. Ne aflăm în situaţia în care, după aproape o lună de la operaţie, avem un al treilea diagnostic, care nu-l exclude însă pe al patrulea. Se recomandă o analiză care să confirme că există mutaţia genetică specifică celui de-al treilea diagnostic. Şi durează peste trei săptămâni. Şi Mina ce face până atunci?

Mina este o umbră a ceea ce a fost. După operaţie şi terapie intensivă, când l-au adus în salon avea o privire de căţel maltratat, se uita pe sub sprân­cene cu frică. Nu vroia să doar­mă, pentru că îi era frică să nu plecăm din nou. A fost prima oară când a stat fără părinţi. Sper că va fi şi ultima oară. După câteva zile îşi mai re­ve­ni­se, dar apoi au început tratamentele cu antibiotic. Răcise pe timpul te­rapiei intensive. L-am mutat la ce­lă­lalt spital de copii. Altă schimbare.

Copilul acesta nu a mai trecut pe aca­să din noiembrie. Rodica s-a su­pă­rat pe mine că am luat aşternuturile cu ursuleţi de pe patul lui, pentru a le spăla, şi nu am pus altele. «Mina va veni curând acasă şi nu are aş­ter­nuturi pe pat.» Pătuţul lui este gol, camera este pustie, pe jucăriile lui se aşterne praful. În prezent, Mina se joa­că cu alţi copii cu diverse tipuri de cancer, mă uit la ei cum se aleargă pe holul clinicii de oncopediatrie a domnului Scurtu şi juri că nu au nimic. Cancerul de copii, la început, îi afectează doar pe părinţi.”

Ajutaţi-l!
Pentru a primi un diagnostic co­rect, Mina trebuie să ajungă cât mai repede la University Medical Center din Mainz (Germania), un­de medicii îl aşteaptă. Apoi va ur­ma tratamentul, ale cărui costuri au fost estimate de spital la 100.000 de euro. Cei care vor să-l ajute pe Mina să trăiască pot face donaţii în conturile deschise pe numele lui (Ionescu Mina Alexandru) la Banca Millennium, Sucursala Dristor (Bucureşti):
Ron – RO04MILB0000000002948361
Eur – RO84MILB0000000002948376
SWIFT: MILBROBU

În perioada 25 ianuarie – 30 aprilie, puteţi face donaţii şi apelând, din reţeaua Romtelecom, numărul de teledon 0900 900 080 (10 euro/apel).
Mai multe detalii despre caz puteţi găsi pe site-ul:  http://alexandrumina.blogspot.com sau contactându-i pe părinţi la numerele de telefon: 0740.23.52.12 şi 0766.55.56.08.