Ficatul mărit

Ficatul are un rol fiziologic complex, fiind o adevă­rată uzină vie: secretă bila, care are rol în digestie, intervine în metabolismul glucidic, lipidic sau proteic, sintetizează un număr mare de substanţe, metabolizează medicamentele şi substanţele străine, astfel încât o dereglare hepatică are efecte nefaste asupra întregului organism. Astfel, ficatul metabolizează glucoza, sintetizează diferite lipide, lipoproteine, fosfolipide şi controlează nivelul colesterolului.

Însă rolul esenţial al ficatului este legat de sinteza de proteine. Astfel, practic, prăbuşirea acestei funcţii produce moartea în câteva zile. Ficatul secretă maximum 50 grame de proteine zilnic, cu rol structural şi funcţional: proteine plasmatice, factori de coagulare (care realizează coagularea sângelui şi împiedică hemoragiile), enzime (care controlează absolut toate reacţiile celulare), complement (cu rol în apărarea împotriva infecţiilor) etc. De asemenea, ficatul captează, metabolizează (prin reacţii extrem de elaborate) şi elimină substanţe rezultate din metabolismul propriu al organismului, precum şi substanţe străine, având un important rol de detoxifiere. Ficatul secretă bila, aproximativ 500-1.000 ml zilnic, care are rol în digestia şi absorbţia lipidelor şi vitaminelor liposolubile. Tot prin bilă anumite substanţe reziduale ajung în intestin şi se elimină prin scaun.

Simptome
Marginea inferioară a ficatului poate fi palpată la copii, la adulţii slabi sau în timpul unei respiraţii
profunde. Totuşi, nu trebuie să vă aşteptaţi să îl puteţi palpa singuri. De obicei, aprecierea dimensiunilor ficatului este făcută de medic, prin palpare şi percuţie, prin manevre atente, care presupun exer­ciţiu şi experienţă. El va aprecia, de asemenea, aspectul şi consistenţa marginii inferioare a ficatului, adică dacă aceasta este netedă sau neregulată, dacă este elastică sau dură. Există însă unele simptome care însoţesc ficatul mărit (hepatomegalia) şi care atrag atenţia asupra unei suferinţe locale şi trimit bolnavul la medic. Aşa sunt, de exemplu, durerea, ascita, icterul (coloraţia galbenă a pielii şi a mucoaselor), febra, starea de oboseală.

De exemplu, ficatul mărit însoţit de icter se întâlneşte în hepatitele virale acute, dar şi în hepatite cronice, ciroză, abces hepatic, neoplasme sau în icterul mecanic de diverse cauze (obstrucţie prin calcul biliar sau din cauza unei formaţiuni tumorale).

Cauze
Schematizând, cauzele hepatomegaliei se găsesc de cele mai multe ori la nivelul ficatului, alteori fiind însă efectul produs de o afecţiune la distanţă, cardiacă sau hematologică. Cele mai frecvente cauze hepatice sunt: hepatitele acute sau cronice, ciroza, obstrucţia biliară, steatoza hepatică. O altă cauză este reprezentată de tumori, ce pot fi benigne (adenom, hemangiom, chisturi) sau maligne (tumori hepatice sau metastaze ale unor cancere), chist hida­tic sau afecţiuni congenitale (ficat polichistic). Mult mai rar se întâlnesc afecţiuni metabolice, soldate cu depuneri de substanţe în ficat. Aşa sunt amiloidoza (depozitarea unei proteine anormale în ficat), boala Wilson (acumulare de cupru la acest nivel),  hemocromatoza (depunerea de fier), glicogenozele congenitale (acumulare de glicogen în ficat).

În insuficienţa cardiacă (de diferite cauze) şi pericardita constrictivă (inflamaţia pericardului, foiţa care înveleşte inima) scade eficienţa contracţiei cardiace şi astfel circulaţia sangvină stagnează, producându-se edeme, în timp ce o mare cantitate de sânge se acumulează în ficat, care se măreşte evident. Unele maladii hematologice: leucemii, limfoame, anemii hemolitice se însoţesc, de asemenea, de hepatomegalie.

Inflamaţiile ficatului
Hepatitele sunt inflamaţiile ficatului. Ele pot fi acute, dacă afecţiunea are o durată limitată şi cronice, dacă inflamaţia persistă mai mult de şase luni. Hepatitele acute se manifestă cu oboseală, febră, inapetenţă, greaţă, senzaţie de presiune sau durere în partea dreaptă a abdomenului, dureri musculare sau articulare, cefalee, erupţii. Ulterior, apare icterul, care constă în colorarea galbenă a pielii şi a mucoaselor, în timp ce urina este închisă la culoare, iar fecalele decolorate. Hepatitele acute pot fi infecţioase, produse cel mai des de virusurile hepatitei A, B, C, D şi E. Dintre acestea, 5%-10% sunt infecţii cu virusul B (dar un procent mult mai mare, din păcate, în cazul infecţiilor copiilor) şi 85% dintre cele cu virusul C se cronicizează, iar dintre acestea aproximativ 20% evoluează spre ciroză. Hepatitele infecţioase pot apărea şi în mononucleoza infecţioasă sau infecţia cu cytomegalovirus sau mai rar pot fi de natură bacteriană.

Alte cauze sunt reprezentate de hepatita alcoolică, toxică (produsă de diferite substanţe chimice industriale, de exemplu, tetraclorura de carbon, vinilclorid, unele erbicide etc.), medicamentoasă (determinată de antiinflamatoare începând cu banalul paracetamol, unele antibiotice, antivirale şi antituberculoase, statine, amiodarona, metildopa etc.), autoimună (inflamaţia este iniţiată printr-un atac al propriului sistem imunitar), toate cu posibilităţi mari de evoluţie spre cronicizare.

De multe ori în hepatitele cronice simptomele pot fi vagi: oboseală, somnolenţă, dureri în hipocondru drept din cauza ficatului mărit, tulburări digestive minime, icterul apărând târziu. Astfel, boala e descoperită tardiv, deşi ar putea fi observată uşor la un control medical periodic sau prin efectuarea analizelor de sânge, ceea ce subliniază încă o dată importanţa colaborării cu medicul de familie sau medicul curant.

Diagnostic
Natura hepatomegaliei este foarte diversă, aşa că pentru stabilirea diagnosticului este nevoie de un examen fizic atent, completat cu teste de sânge, metode imagistice (ecografie sau tomografie) şi, în ultimă instanţă, puncţie biopsică. Se începe cu determinarea nivelului transaminazelor (ALT/ALAT/GPT şi AST/ASAT/GOT a căror creştere în sânge indică o afectare a celulelor hepa­tice), a fosfatazei alcaline, albuminei şi proteinelor totale serice (scăderea lor arată diminuarea funcţiei de sinteză proteică a fica­tului), a GGT (gama glutamil transferază care creşte în sânge în cursul bolilor hepatice), a LDH, a bilirubinei şi a timpului de protrombină (care apreciază activitatea factorilor de coagulare, exprimat în secunde sau procente, modificarea lui putând eviden­ţia o afectare hepa­tică); cu teste serologice virale etc.

Prevenţie
Pentru prevenirea afecţiunilor hepatice renunţaţi la fumat şi consumaţi alcool cu modera­ţie. Medicamentele, chiar cele care nu necesită pres­cripţie medicală, şi suplimentele alimentare nu trebuie folosite abuziv. Respectaţi regulile de protecţie atunci când lucraţi cu substanţe chimice şi folosiţi-le atent şi acasă (de exemplu, sprayuri pentru împrospătarea aerului, lumânări parfumate, insecticide, îngrăşăminte şi erbicide pentru grădină etc.). Alegeţi o alimentaţie sănătoasă, cu cât mai multe fructe, legume, cereale şi cât mai puţină hrană procesată, conserve şi dulciuri. Nu neglijaţi orele de somn. Vaccinaţi-vă împotriva hepatitei B, evitaţi relaţiile sexuale întâmplătoare şi folosiţi prezervativul atunci când nu cunoaşteţi starea de sănătate a partenerului. Nu folosiţi ace de siringă în comun şi dacă vă doriţi foarte mult un tatuaj sau piercing, alegeţi cu grijă salonul unde îl veţi face.

ANATOMIE. Ficatul este cel mai mare organ intern, cântărind 1-1,5 kg în cazul unui adult. Este situat în partea dreaptă-superioară a abdomenului (numită hipocondru drept). Este acoperit de coaste şi are o formă ovoidală. Prezintă un lob stâng şi unul drept, pe faţa sa inferioară fiind poziţionată vezica biliară, în care se acumulează bila înainte de a fi eliberată intestinal. Este acoperit la exterior de o capsulă, a cărei distensie (din diferite cauze) produce senzaţia de durere.

ARHITECTURĂ. Ficatul are o microstructură complexă, impusă de rolul său fiziologic important. De exemplu, ficatul are două sisteme de vascularizaţie care îi asigură un aport de 1,5 litri de sânge pe minut. Primul dintre ele provine din circulaţia sistemică şi îi aduce sânge oxigenat, preluând sângele cu bioxid de carbon, ca în cazul tuturor celorlalte ţesuturi. În afară de acest circuit, prin vena porta primeşte de la intestin  substanţele nutritive rezultate din digestie, pentru a fi prelucrate. De altfel, cam o treime din greutatea ficatului este reprezentată de sânge. Se formează astfel o arhitectură care organizează speci­fic celulele hepatice (hepatocitele), canalele biliare, prin care se scurge bila şi vasele de sânge ce intră şi ies din ficat.

HEPATOCITE. Celulele hepatice se numesc hepatocite, au formă poliedrică, deţin un bogat echipament enzimatic şi numeroase organite, necesare desfăşurării proceselor biochimice caracteristice. De asemenea, prezintă o mare capacitate de regenerare, astfel că, în ciuda atacului unor factori infecţioşi, toxici, ischemici sau traumatici, ţesutul hepatic se poate reface. O reparare imperfectă însă, cu fibroză, care alterează arhitectura hepatică şi împietează asupra funcţiilor sale. Unele afecţiuni, de exemplu hepatitele virale, afectează, în primul rând, hepatocitele, în timp ce altele, cum este ciroza biliară primară determină distrugerea progresivă a canalelor biliare.

BOLI. Hepatomegalia (ficat mărit) cu febră se întâlneşte în abcesul hepatic, hepatita virală, angiocolita (inflamaţia căilor biliare). Hepatomegalia cu ascită (acumulare de lichid în cavitatea abdominală) se observă în ciroză, insuficienţă cardiacă sau neoplasme. Uneori, ficatul mărit se poate asocia şi cu durere. Mult mai frecvent aceasta este de cauză biliară, nu propriu-zis hepatică. Dacă totuşi originea durerii este la nivelul ficatului, durerea este, de obicei, moderată în hepatita virală acută, congestia determinată de insuficienţa cardiacă, ciroze şi mai intensă în cazul unui abces hepatic, a unui neoplasm sau în hepatita alcoolică. Uneori, hepatomegalia poate fi însoţită de splenomegalie (mărirea în volum a splinei) în hepatite acute infecţioase, dar mai ales în cele cronice, în ciroze sau în maladii sistemice (leucemii sau boala Hodgkin).

STADIU AVANSAT. Ciroza hepatică reprezintă stadiul avansat al suferinţei ficatului, manifestată prin fatigabilitate (oboseală extremă), icter, ascită, edeme ale membrelor inferioare, tendinţa la sângerare, apariţia unei circulaţii colaterale (adică o reţea vasculară vizibilă în jurul ombilicului şi pe părţile laterale ale abdomenului), semne neurolo­gice şi psihice: tremor, tulburări de memorie, dezorientare, delir, agitaţie, somnolenţă până la comă. Ficatul este mult mărit, de consistenţă crescută şi aspect neregulat.
GRåSIMI. Steatoza hepatică constă în acumularea de grăsimi în ficat, care apare mai ales la persoanele care prezintă obezitate, diabet zaharat, nivel mare de colesterol şi trigliceride în sânge, ca efect al unor toxice, al unor medicamente sau după o scădere prea rapidă în greutate. Este o afecţiune foarte răspândită şi considerată inofensivă. Totuşi, în unele cazuri poate declanşa o reacţie inflamatorie, putând avansa până la ciroză.

BENIGNE ŞI MALIGNE. Tumorile hepatice pot fi benigne sau maligne. Cele benigne evoluează de obicei lent şi silenţios, manifestându-se prin hepatomegalie însoţită de jena abdo­minală şi tulburări dispeptice. Însă cele maligne sunt asociate cu dureri severe şi persistente, precum şi cu hepatomegalie (ficatul devenind foarte dur), ascită şi cu degradarea rapidă a stării generale.

PUROI. Abcesul hepatic reprezintă o colecţie purulentă în ţesutul hepatic, care se produce de cele mai multe ori în urma unor infecţii digestive sau biliare. Se manifestă prin hepatomegalie, durere intensă în partea dreaptă a abdomenului, ce poate iradia în umărul drept, febră, frisoane şi alterarea stării generale.

PARAZIT. Chistul hidatic este o tumoare cu conţinut lichidian, care se produce prin infestarea ficatului cu un parazit numit Tenia Echinococcus. Poate avea multe alte loca­lizări, mai frecvente fiind însă la plămân sau splină. Hepatomegalia şi durerea sau jena abdominală pot constitui frecvent singurele simptome. Dacă nu este descoperit şi extirpat la timp, poate determina complicaţii, în cazuri grave prin ruperea lui se poate produce şoc anafilactic şi moarte imediată.