Febra la cei mici

Febra. Simptom banal întâlnit în istoricul medical al fiecărui copil...  "boala" fiecărei mame şi, deseori, "arma" celor care vor să scape de obligaţii şcolare sau casnice neplăcute!


REACŢIE NORMALĂ
Febra este o reacţie normală a orga­nismului, un mecanism ancestral, nespecific, dar eficient şi, din păcate, încă incomplet înţeles de luptă cu boala. De aceea, atunci când combatem febra nu ajutăm întotdeauna procesul de vindecare. Se apreciază, de pildă, că o tempe­ratură de 38,8 grade Celsius este foarte eficientă în lupta contra infecţiilor.

Capacitatea de reacţie febrilă a copilului este mai mare decât a adultului. Astfel, copilul face febră mai des şi poate atinge rapid (şi suportă, în general, bine) valori mari ale temperaturii. Nivelul febrei nu trebuie însă corelat cu gravitatea bolii: există afecţiuni minore, care se manifestă cu ascensiuni febrile spectaculoase (de exemplu, banale viroze respiratorii) şi boli grave, care nu se însoţesc de febră sau în care aceasta atinge valori modeste.

Uneori, chiar lipsa de răspuns a copilului la boală, incapacitatea de a reacţiona prin febră sau, din contră, coborârea temperaturii sale corporale la valori aflate la limita inferioară a normalului sunt mai îngrijorătoare în evaluarea stării de sănătate. Astfel, sensul de apreciere a fenomenului febril este nu neapărat valoarea, ci persistenţa sa, starea generală a copilului - alterată sau normală - şi mai ales alte simptome asociate: durere, erupţie a pielii, tuse, tulburări respiratorii etc.

Totul începe (şi în acest caz) în mintea noastră: reglarea temperaturii este asigurată de o zonă a creierului numită hipotalamus, care acţionează ca un adevărat termostat. El primeşte informaţii ale valorii temperaturii la nivelul pielii şi ale sângelui şi păstrează un echilibru între procesul de generare a căldurii (la nivel hepatic şi muscular) şi procesul de pierdere a acesteia prin respiraţie sau transpiraţie, menţinând valoarea normală, fiziologică a temperaturii corporale.

Valorile normale sunt între 36,6 şi 37 de grade C (temperatură măsurată oral). Temperatura nu este perfect constantă în timpul zilei. Cele mai ridicate valori se înregistrează între orele 16:00 şi 18:00 (până la 37,5 grade C) şi cele mai scăzute la 6:00 (36,3 grade C). La acelaşi individ, valorile temperaturii pot varia în cursul zilei cu 0,5 grade C. În diferite circumstanţe - după exerciţii fizice, băi calde, după purtarea de îmbrăcăminte groasă, inadecvată sau expunerea la temperaturi externe crescute - temperatura corporală poate creşte pasager chiar până la 38 de grade. Temperatura măsurată rectal este cu 0,3-0,6 grade C mai mare decât cea mă­surată oral, iar cea măsurată axilar, cu 0,3-0,6 grade C mai mică decât cea orală.


VIRUSURI, BACTERII, FUNGI
Numeroşi stimului cum ar fi virusuri, bacterii, fungi (sau toxine, produse ori fragmente ale acestora), procese inflamatorii, traumatisme, necroze tisulare (distrucţii ale ţesuturilor), fenomene imune sau alergice (de exemplu, formarea de complexe antigen-anticorp) determină eliberarea unor substanţe numite cytokine pirogene (care induc febra), dintre care cele mai cunoscute sunt interleukinele 1 şi 6, factorul de necroză tumorală sau interferonul alfa. Acestea cresc concentraţia de prostaglandine E la nivel hipotalamic, ceea ce determină "setarea" acestuia la o valoare mai mare de temperatură.

Odată selectată se iau măsuri necesare pentru atingerea ei: se comandă o vasoconstricţie periferică (sângele este retras de la periferie, din piele spre organele interne, pentru a nu se pierde căldura), ceea ce dă senzaţia de frig, se produc frisoane cu tremurături ale muşchilor (căci activitatea musculară duce la creşterea temperaturii) şi dacă este necesar creşte şi sinteza acesteia la nivel hepatic.

În plus, în aceste circumstanţe, oamenii reacţionează instinctiv pentru conservarea căldurii (se îmbracă mai gros sau se acoperă bine), ceea ce contribuie, de asemenea, la creşterea temperaturii. Odată atinsă valoarea dorită, hipotalamusul o menţine prin mecanismele sale obişnuite, până când se comandă coborârea ei, moment în care se derulează  fenomenele inverse - de vasodilataţie periferică şi transpiraţie. În cele mai multe cazuri de febră, tempe­ratura creşte cu 1-3 grade.


INFECŢII
De cele mai multe ori, febra este într-ade­văr de natură infecţioasă, putând fi produsă de diferite virusuri (mai frec­vent adenovirusuri, rinovirusuri, virusuri gripale şi paragripale, virusurile hepa­titei, enterovirusuri, rotavirusuri etc.) sau bacterii (streptococ, pneumococ, stafilococ, meningococ, Escherichia Coli, Haemo­phi­lus etc.). Acestea pot determina: infecţii ale căilor respiratorii superioare (banalele răceli), otite, faringite şi amigdalite, si­nuzite, laringo-traheite, pneumonii, bronşite şi bronşiolite, infecţii ale căilor urinare şi rinichiului (pielonefrite), gastro-enterite, apendicite, infecţii articulare şi osoase, celulite (infecţii ale ţesutului subcutanat), meningite (inflamaţia meningelui, foiţa care înveleşte creierul şi măduva) şi encefalite (inflamaţia creierului), endocardite (infecţii ale ţesutului care căptuşeşte inima) şi pericardite (infecţii ale ţesutului care acoperă inima), bacteriemii (prezenţa de bacterii în sânge) sau septicemii (prezenţa persistentă de bacterii în sânge, cu o reacţie sistemică din partea organismului).

Febra prelungită denotă, de obicei, fie o infecţie cronică (tuberculoză, abcese cu diferite localizări - hepatice, abdominale, renale), fie alte tipuri de afecţiuni, care nu sunt de natură infecţioasă: cancer (leucemii sau limfoame), hipertiroidism, boli de colagen, afecţiuni autoimune (diferite artrite, afecţiuni inflamatorii intestinale). Există şi medicamente, de exemplu antibiotice (unele peniciline, cefalosporine, sulfonamide), antihistaminice, salicilaţi, barbiturice care pot induce creşterea temperaturii corporale, la fel şi unele intoxicaţii, disfuncţii ale sistemului nervos central sau expuneri la temperaturi mari (insolaţie).


SIMPTOME
Există numeroase simptome care se însoţesc de febră: erupţii cutanate, tuse, dispnee (respiraţie dificilă), vărsături, diaree, tumefierea articulaţiilor, cefalee, dureri abdominale, articulare, lombare, toracice, scădere în greutate, modificări de comportament (letargie, iritabilitate), tulburări ale plânsului, care devine continuu, inconsolabil sau slab etc. Erupţiile cutanate sunt un prim simptom.

● În scarlatină, după o angină febrilă ("roşu în gat") apare o erupţie cu papule (formaţiuni reliefate, asemănătoare cu cele din urticarie) roşii, aspre la pipăit, care se generalizează în scurt timp.

● În rujeolă (din fericire, rară acum graţie programului de vaccinare), apare o erupţie cu mici pete roz, catifelate, care se măresc şi confluează.

● În rubeolă se produce adenopatie (mărirea în volum a ganglio­nilor în zona capului, gâtului, axilar etc.),  care se însoţeşte de pete mici, roz deschis.

● În varicelă apar iniţial macule mici roşii, care se transformă în papule şi, ulterior, în vezicule, care se acoperă, în final, cu cruste, luând aspectul unei erupţii polimorfe.

● Meningococemia (infecţia meningococică generalizată) se manifestă prin febră înaltă, alterarea stării generale şi apariţia unor pete roşu-închis pe trunchi şi membre.

● Anginele debutează cu febră mare, iar faringele este roşu intens, cu depozite sau puncte albe ori cu zone de necroză sau ulceraţii.

● La sugari, este frecventă adenoidita acută cu obstrucţie nazală marcată, care împiedică hrănirea şi respiraţia, cu secreţie nazală abundentă şi tuse iritativă.

● Bronşiolita se manifestă prin febră înaltă, tuse spastică, respiraţie difcilă şi zgomotoasă, iar pneumonia prin alterarea stării generale, tuse cu expectoraţie şi dureri toracice.

● Enterocolita acută se caracte­rizează prin diaree febrilă, care poate duce la deshidratare şi scădere în greutate, mai ales la sugari.

● Infecţiile căilor urinare se manifestă prin durere sau usturime la urinare, urinări frecvente, cu modificări de aspect şi miros ale urinei, iar pielonefrita, prin febră înaltă, dureri abdominale sau lombare cu afectarea stării generale.

● Meningita determină puternice dureri de cap, imposibilitatea flectării capului (nu se poate aduce bărbia la piept), fotofobie (sensibilitate la lumină), vărsături, bombarea fontanelei la sugari, agitaţie sau somnolenţă, convulsii.

● Apendicita se manifestă prin dureri în partea inferioară dreaptă a abdomenului, spontan sau la atingere.

● Neoplasmele sunt însoţite de febră prelungită, cu paloare, scădere în greutate, sângerări cu diferite localizări, mărire în volum a ganglionilor, ficatului sau a splinei, cu dureri cu diverse localizări (osoase, abdo­minale).


FRECVENT ŞI ÎNŞELĂTOR
Este important de reţinut că există afecţiuni fără manifestări evidente, cel puţin în stadiile iniţiale. În cazul acestor afecţiuni, febra prelungită este, uneori, singurul simptom (de exemplu, în bacteriemii, endocardită, cancere). Acest lucru este cu atât mai valabil  la copilul mic, la care simptomatologia este diferită de cea a copilului mare şi a adultului, iar febra poate fi singurul semnal de alarmă asupra unei afecţiuni care va putea fi descoperită prin investigaţii mai amănunţite:  infecţii urinare, otită medie, pneumonie etc.

De aceea, pentru că febra este un simptom atât de frecvent şi de înşelător, conduita părinţilor, a mamelor este contradictorie. Este practic imposibil prezentarea copilului la medic de fiecare dată când el are febră. Anual, un copil aflat în colectivitate - creşă, grădiniţă, şcoală - poate face şi 8-10 viroze respiratorii însoţite de febră. De aceea, mama copilului trebuie să fie bine informată, să aibă o relaţie de colaborare apropiată cu medicul copilului şi să stabilească împreună o strategie, să urmărească starea copilului şi simptomele care apar. Dar mai ales mama trebuie să dea ascultare instinctului dacă simte că ceva nu este în regulă, căci nimeni nu cunoaşte mai bine copilul ca mama lui.


RECORD. Febra reprezintă motivul principal al prezentării la medic în peste un sfert din totalul consultaţiilor înregistrate la un cabinet de pediatrie şi în 10%-15% dintre consultaţii însoţeşte un alt simptom. În 20% dintre cazuri, etiologia febrei nu poate fi precizată. În mod cert, nu se poate estima câte episoade febrile se derulează şi sunt tratate acasă.


ACUTĂ ŞI CRONICĂ. Există febra acută (cu durata de 7 zile) sau cronică (care se întinde o perioadă mai mare). Apariţia dinţilor nu este însoţită de o febră adevărată, tempe­ratura ajungând la 37,5-37,8 grade C. Dacă se ating valori mai mari înseamnă că se derulează, în paralel, şi un proces patologic. Vaccinarea este însoţită, deseori, de febră. Vaccinul DTP induce febra, posibil chiar 48 de ore. În cazul vaccinului antirujeolic sau al vaccinului combinat cu cel împotriva oreionului şi rubeolei, ascensiunile febrile se pot menţine 7-10 zile.


FĂRĂ ANTIBIOTICE
Diagnosticul începe cu un examen fizic. În funcţie de starea copilului, medicul vă poate recomanda consulturi de specialitate (ORL, reumatologie, boli infecţioase) sau diferite investigaţii de laborator (hemoleucograma, electroliţi, culturi din sânge, examen de urină şi urocultură, puncţie lombară, radiografie toracică sau craniană etc.), iar tratamentul se face individualizat, în funcţie de etiologia febrei. Cel mai periculos lucru este începerea unui tratament cu antibiotice în afara avizului medical pentru orice stare febrilă, ceea ce poate compromite imunitatea copilului, poate genera complicaţii şi apariţia de tulpini bacteriene rezistente.


SFATUL MEDICULUI
Sugarii, mai ales în primele 3-6 luni, ar trebui duşi la control dacă au febră. De asemenea, copiii până la 3 ani trebuie examinaţi de medic dacă: au febră 38 de grade C mai mult de trei zile sau starea se înrăutăţeşte, au prezentat convulsii febrile, au tuse intensă şi tulburări respiratorii, au dureri, sunt foarte iritabili, au un plâns incontrolabil, cu o tonalitate schimbată sau, din contră, sunt letargici, apatici, confuzi, prezintă vărsături sau diaree care pot duce la deshidratare, nu pot înghiţi, dezvoltă o erupţie cutanată, au cefalee puternică sau gâtul înţepenit. Dacă micuţul are o stare generală bună, este alert, mănâncă, se joacă, puteţi să îl trataţi şi să-l supravegheaţi la domiciliu. Trebuie să îl  hidrataţi suficient, cu apă, sucuri, ceaiuri şi să observaţi dacă urinează cel puţin la 6-8 ore. Nu trebuie să fie îmbrăcat foarte gros, incomod şi nici să stea într-o atmosferă supraîncălzită. Nu este obligatoriu să stea la pat, dar trebuie să desfăşoare activităţi liniştite. Dacă doreşte poate mânca, iniţial fiind preferabil un meniu uşor, cu supe, sucuri, piureuri, lactate. Îi puteţi face o baie călduţă, nu rece, nici fierbinte. De asemenea, se poate administra un preparat cu paracetamol sau ibuprofen, în nici un caz aspirină la persoane sub 20 de ani (administrarea de aspirină în cursul unei infecţii virale poate produce sindromul Reye).