x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Publicitatea şi obezitatea la copii

Publicitatea şi obezitatea la copii

de Magda Marincovici    |    08 Dec 2010   •   21:29
Publicitatea şi obezitatea la copii
Sursa foto: /Thinkstock

UFC-Que Choisir (organism care are ca scop protecţia consumatorilor) din Franţa avertizează că, între orele 6:00 şi 21:00, patru din cinci clipuri pu­blicitare la alimente destinate co­pii­lor sunt la produse ce conţin multe gră­simi şi zahăr. UFC-Que Choisir susţine că 80% dintre clipurile publi­citare la alimente sunt difuzate în tim­pul programelor ce se adresează co­piilor. Practic, între orele 6:00 şi 21:00, unui copil nu are cum să-i sca­pe promovarea care se face unor pro­du­se dezechilibrate din punct de ve­dere al conţinutului de grăsimi şi de za­hăr.

În luna octombrie, UFC-Que Choisir a efectuat un sondaj la domiciliul a 680 de părinţi cu copii. Apoi, UFC-Que Choisir a comparat rezultatele colectate cu cele ale unui sondaj similiar, pe care l-a realizat în anul 2006. Astfel, sondajul din octombrie 2010, comparativ cu cel din 2006, arată că ponderea produselor cu surplus de grăsimi şi zahăr consumate de copii la micul dejun a crescut cu 17%, iar proporţia produselor pe care le dăm acestora la gustare s-a mărit de la 25% la 45%. 
26% dintre copiii hrăniţi cu alimente ce conţin cantităţi îngrijorătoare de grăsimi şi de zahăr sunt, de regulă, cei mai fideli consumatori de clipuri publicitare.

În perioada septembrie-octombrie anul acesta, UFC-Que Choisir a derulat o acţiune educativă la care au participat aproximativ 2.000 de elevi cu vârste între 6 şi 12 ani. Rezultatele indică faptul că 76% dintre alimentele distribuire în şcoli au un conţinut foarte bogat în grăsimi şi zahăr. Printre acestea sunt: produse de patiserie, prăjituri, biscuiţi... Adică, exact acele produse care fac obiec­tul clipurilor publicitare. Pe baza acestor informaţii, UFC-Que Choisir a cerut autorităţilor să pre­zinte de urgenţă un proiect de lege care să prevadă limitarea strictă a publicităţii la produsele hiper­calorice la orele când copiii sunt ochi şi urechi la televizor. De asemenea, a mai solicitat emisiuni televizate de informare şi educaţie. 

Cu ochiul liber, oricine vede că acelaşi pericol îi pândeşte şi pe copiii din România. Şi, mai ales, în perioada Sărbătorilor Crăciunului, când micile ecrane sunt asaltate de pu­blicitatea la mezeluri, dulciuri, răcoritoare, special pregătite pentru copii. Diferenţele? În şcolile din România, nimeni nu se deranjează să testeze alimentele distribuite elevilor, nimeni nu sancţionează clipurile tv care încurajează o alimentaţie dezechilibrată. Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, prof. dr. Nicolae Hâncu, avertizează că 3,5% dintre minori sunt obezi. Este concluzia unei cercetări realizată în judeţul Cluj.

×
Subiecte în articol: alimentaţie sănătoasă obezitate