Amintirile Anei Blandiana

Cand Ana Blandiana povesteste, te face sa calatoresti in timp si in spatiu si sa "vezi" lucrurile si oamenii. Fie ca vorbeste despre tatal ei, preot ortodox care a facut inchisoare pe motive politice, fie despre gradina de la Comana, unde l-a cunoscut pe motanul Arpagic. Sau despre Memorialul de la Sighet, cel mai important muzeu din lume dedicat victimelor comunismului, realizat la initiativa poetei.

"Un inger bun m-a vegheat mereu"

PARODIE. Poeta recunoaste ca a facut bascalie - in apucaturile lui Arpagic se recunosteau cele ale dictatorului

Numele de buletin: Otilia Valeria Coman, dupa casatorie Rusan. In familie i s-a zis Doina. "Blandiana" era satul mamei, fost castru roman in judetul Alba, iar "Ana" e rima pentru "Blandiana". Poeta si-a ales pseudonimul in joaca, prin 1959, cand era in clasa a XI-a. Mai tarziu a gasit cu surprindere, pe harta Daciei cucerita de romani, numele de "Blandiana" scris cu litere mari. "Apullum era scris cu litere mici si m-am simtit mandra ca in perioada aceea Blandiana era o localitate mult mai insemnata decat actuala Alba-Iulia." Primele poezii trimise la revista Tribuna din Cluj au fost semnate tot cu pseudonim. "Cand le-am vazut publicate, m-am speriat. Nu stiam atunci ce inseamna pseudonim literar si mi s-a parut foarte ciudat. Le-am scris o scrisoare si le-am zis ca pe mine ma cheama Otilia Valeria Coman. Cei de la revista au venit sa ma vada la Oradea. Au aflat ca tatal meu, preot ortodox, era inchis. Ulterior, o persoana a scris la toate revistele din tara, spunand ca "sub pseudonimul Ana Blandiana se ascunde fiica unui un dusman al poporului". Astfel am devenit cunoscuta drept poet interzis inainte sa fiu cunoscuta ca poet. Interdictia a durat patru ani."

PISTOLUL. Tatal scriitoarei a fost inchis in mai multe randuri. Motivele acuzarii proveneau din turnatorii, a constatat Ana Blandiana dupa 1989, cand a avut acces la documente. "Toate declaratiile incepeau cu "sustine ca...". "Sustine ca lupta pentru pace este apa de ploaie". "... desfiintarea bisericii greco-catolice nu foloseste decat comunistilor". "Se impotriveste prin predicile sale materialismului dialectic". Tata era preot, era clar ca el credea in Dumnezeu, ca nu putea fi materialist dialectic, sa spuna ca Dumnezeu nu exista. De fapt, ceea ce ii deranja foarte mult era faptul ca era extrem de iubit, era un lider de opinie." Amintirea unei arestari a urmarit-o pe poeta pana tarziu. Era doar cu tatal acasa cand au venit militienii sa faca perchezitie. Tatal a iesit putin afara, iar copilul l-a urmat. Acela a fost momentul in care un pistol a fost plantat in sertarul cu jucarii, motiv pentru a-i aresta tatal. S-a simtit vinovata ca nu a ramas in casa, desi era doar un copil si n-ar fi putut schimba desfasurarea lucrurilor.

"ZBURATOARE DE CONSUM". Ana Blandiana n-a avut voie sa publice sau sa intre la facultate in acesti patru ani. In 1964, cand a publicat din nou, toata lumea o cunostea pe poeta. "Am fost cunoscuta ca scriitor interzis inainte sa fiu cunoscuta ca scriitor. Am avut un statut, psihologic vorbind, foarte diferit de al debutantilor. Am fost citita cu atentie, pentru ca fusesem interzisa. Mi-am dat seama ca tot raul a fost spre bine." Avea voie sa publice, dar, inainte de a aparea in reviste, poeziile treceau prin filtrul cenzurii. "Trebuia mereu negociat, mereu renuntat. Despre prima carte nici nu pot spune cu toata gura ca e a mea, atat de mult au intervenit cenzorii." Una dintre cartile care i-au marcat viata poetei a fost "Proiecte de trecut" - nuvele. Scriitoarea predase in 1981 volumul la editura "Cartea Romaneasca", unde director era Marin Preda. Redactorii au facut un referat favorabil, care a pacalit cenzura. Cartea a ajuns in tipografie, dar, inainte de a fi tiparita, una dintre nuvele, "Zburatoare de consum", a fost data spre publicare unei reviste. Cenzura s-a trezit si a interzis volumul, redactiei comunicandu-i-se ca "tipografii refuza sa tipareasca aceasta nuvela". "Cand au venit minerii, dupa ’89, in Bucuresti, m-am intrebat de unde mi-e cunoscuta chestia asta. O senzatie de d...ja-vu. Era exact acelasi procedeu." Insa, in 1982, Anei Blandiana i s-a decernat, la Viena, in prezenta presedintelui Austriei, premiul Herder, un important premiu international. Presiunea lumii culturale occidentale a reusit sa invinga cenzura, si volumul a aparut pana la urma. A fost si cea mai tradusa carte a Anei Blandiana in strainatate. Poeta se uita visatoare in trecut: "Toata viata am avut senzatia ca am avut deasupra mea un inger care si-a spus: "Fata asta singura nu e in stare sa se descurce, trebuie s-o ajut"".

PROIECT. Ana Blandiana a lucrat umar la umar cu sotul ei, Romulus Rusan, la realizarea Muzeului de la Sighet

ARPAGIC. Cartea "cu scandalul cel mai mare" a fost cea care avea drept personaj principal un motan, Arpagic, ce semana izbitor cu Ceausescu la apucaturi. Cutremurul din 1977 joaca un rol important in poveste. Sotii Rusan locuiau la etajul sapte al unui bloc. Poeta nu era acasa in momentul cutremurului, dar sotul ei a fost ingropat sub daramaturi. "Cateva ore bune eu am stiu ca sotul meu a murit. Mai tarziu am aflat ca in strainatate s-a aflat ca eu murisem si am citit chiar un articol in presa franceza - "La Mort de Blandiana". Era o ridicare in slavi despre cat de frumoasa si desteapta am fost. Mi-a dat o senzatie intre sublim si ridicol." Au primit un apartament tot la etajul sapte, dar Romulus Rusan a refuzat sa mai locuiasca atat de sus. Asa ca s-au mutat la tara, la Comana, un sat aflat la 40 de kilometri de Bucuresti. O casa pe care au cumparat-o mai tarziu. "E o casa mica, de paianta, unde suntem foarte fericiti. Acolo am descoperit ce inseamna sa pui o samanta si din ea sa rasara o planta. Cred ca e una dintre cele mai mari descoperiri pe care le-am facut, aceea ca nimic nu e mai miraculos decat naturalul. Am inceput sa scriu versuri despre gradina aceea, fara nici o intentie de a publica". La un moment dat, cei de la editura "Ion Creanga" au intrebat-o de ce nu scrie si carti pentru copii: "Tie nu-ti vine niciodata sa te joci?" Poeta se jucase deja si versurile scrise in gradina de la Comana au aparut in librarii sub numele "Intamplari din gradina mea". "Consider drept unul dintre cele mai mari succese din viata mea literara faptul ca volumul acesta a fost adoptat de copii. A fost ca un certificat de copilarie, ca si cand imi dadeau patalama la mana ca ma primeau printre ei." A urmat "Alte intamplari din gradina mea", in 1988, cu acelasi personaj, Arpagic. Arpagic a existat in realitate: un motan de pripas care n-avea alta bucurie decat sa scoata arpagicul semanat de sotii Rusan. In a treia carte, actiunea se muta de la sat la oras. In "Intamplari de pe strada mea" nici Arpagic nu mai era un inocent. I se urcase la cap celebritatea. "Recunosc: am facut bascalie de Ceausescu, facand o parodie. In apucaturile motanului se recunosteau cele ale lui Ceausescu. In cel mai scurt timp, lumea-i spunea "Arpagic" lui Ceausescu. Scandalul a fost enorm. Era o carte si pentru copii, si pentru adulti. Copiii intelegeau ceva, oamenii mari - altceva. Dar cartile astea eu le-am scris in calitate de copil."

MEMORIALUL DE LA SIGHET. In 1993, Ana Blandiana a fost invitata la Consiliul Europei si a avut ocazia sa discute cu Catherine Lalumi"re. Scriitoarea i-a vorbit despre credinta ei ca o Europa unita nu se poate realiza pana nu se unesc si "obsesiile", pana cand Vestul nu va sti ce am trait noi.

"I-am spus ca la doi kilometri de fosta frontiera sovietica se afla o inchisoare, unde a fost exterminata elita interbelica a Romaniei, si ca am putea face acolo un muzeu." Ajutati de Consiliul Europei, de romanii din diaspora ai caror parinti murisera in inchisorile comuniste, sotii Rusan au inceput sa lucreze la realizarea muzeului. "Nici o clipa nu ne-am imaginat ca vom realiza aceasta idee si ca noi va trebui sa strangem banii." Au fost injurati in unele ziare centrale, dar autoritatile locale din Sighet i-au ajutat sa faca din ruinele inchisorii un muzeu modern. Inchisoarea de la Sighet fusese transformata dintr-una politica in inchisoare de drept comun, apoi in fabrica de maturi si depozit de sare. "Din primii bani am reparat acoperisul, apoi am cumparat cinci reportofoane. Am initiat un program de istorie orala, adunand un fel de "conserve de memorie" - peste 3.000 de ore de inregistrare." Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei cuprinde, pe langa Muzeul de la Sighet, si un Centru international de studii asupra comunismului, cu sediul la Bucuresti. "Fiecare sala este rodul unei cercetari serioase. Am vrut sa fie un muzeu stiintific, dar m-am gandit ca, daca va fi doar asta, va plictisi. Mi-a venit ideea de a chema arta in sprijin pentru a crea sentimentul a ceea ce a fost, nu doar cunoasterea." Intr-una din curtile inchisorii s-a creat un Spatiu de Reculegere si Rugaciune, dupa proiectul arhitectului Radu Mihailescu.

Ana Blandiana spune ca unul dintre urmatoarele proiecte va fi "un fel de muzeu de luat acasa". Adica un CD si un album, pentru ca vizitatorii sa poata reveni virtual in salile care i-au impresionat. In 2009, cand se va termina cladirea construita pe locul blocurilor gemene din New York, realizatorii Memorialului vor participa la crearea unui muzeu in acest spatiu. Un muzeu al lumii intregi, care sa oglindeasca felul in care e perceputa libertatea si absenta ei in diferite locuri din lume.

TIMPUL. Ana Blandiana n-ar fi reusit sa faca toate aceste lucruri daca alaturi nu i-ar fi fost sotul, scriitorul Romulus Rusan. Poeta isi aminteste, amuzata, ca avea 18 ani cand l-a cunoscut pe Romulus Rusan. "El ma ceruse de nevasta chiar in ziua in care ne-am cunoscut, ceea ce mi s-a parut un lucru neserios." Sefii din partid n-ar fi vrut sa-i lase sa se casatoreasca. "Romulus Rusan lucra la revista Tribuna. Cineva din conducerea revistei m-a intrebat daca-l iubesc, iar eu am raspuns: "Da".

Mi-a explicat atunci ca, daca-l iubesc, trebuie sa-l parasesc fara sa-i spun de ce. Altfel ar fi avut si el de suferit din cauza relatiei cu fiica unui "dusman al poporului". Dar ne-am casatorit." Intrebam daca nu si-au dorit copii. "Am fost ca intr-un vartej. Nu m-am gandit niciodata la asta. Cred ca a contribuit la asta faptul ca sora mea avea copii, sora sotului meu avea copii. Si mai e ceva. Cu copiii am avut intotdeauna o relatie de egalitate. Cel mai important rezultat al faptului ca n-am avut copii este ca am o alta relatie cu timpul decat cei care sunt parinti. Copiii cresc, anii trec. N-am avut niciodata notiunea sau sentimentul trecerii timpului. Pentru mine, timpul e ceva aproape ireal."

MODELE

"Camil Petrescu, mai ales ca dramaturg, nu stilistic, dar ca orizont de idei, ca personalitate, a avut un rol extraordinar in formarea mea ca om si implicit ca scriitor. Stilistic vorbind, dintre poetii romani cel mai legata am fost de Eminescu si de Blaga"

MIRACULOS

"E o casa mica, de paianta, unde suntem foarte fericiti. Acolo am descoperit ce inseamna sa pui o samanta si din ea sa rasara o planta. Cred ca e una dintre cele mai mari descoperiri pe care le-am facut, aceea ca nimic nu e mai miraculos decat naturalul" - Ana Blandiana

"PUBLICABIL"

.xAna Blandiana spune ca nu s-a temut niciodata de cenzura, desi a avut deseori probleme din cauza oamenilor care lucrau in aceasta institutie. "De scris, am scris mereu liber. "Publicabil" era un cuvant folosit atunci de toata lumea literara. Insemna "care poate trece de cenzura"." Poeta isi aminteste ca a avut trei interdictii de semnatura. Unul din aceste momente a fost in decembrie 1984. Redactorilor de la revista Amfiteatru nu li s-a parut ca cele patru poezii prezentate de Ana Blandiana au ceva subversiv. Ele au aparut si cenzura a luat imediat masuri. Una dintre poezii era "Cruciada copiilor" si avea drept subiect moartea femeilor care faceau avorturi pe ascuns, ca urmare a decretului "antiavort". O alta poezie era "Totul", o insiruire de notiuni care, la un loc, dadeau o imagine a vietii zilnice din Romania acelor ani. Ana Blandiana isi aminteste ca ziarul englez The Independent a publicat poezia in romana si engleza, luand apoi fiecare cuvant si explicand ce insemna acel lucru pentru romani. Era o radiografie a Romaniei lui Ceausescu.

"POEZIA IN INCHISORI"

Pe 9 iunie, de Inaltare, in Muzeul de la Sighet se va inaugura o noua sala despre "poezia in inchisori". O celula fotoelectrica va declansa, in momentul in care vor intra vizitatorii, "recitarea" unei poezii in codul Morse, asa cum isi transmiteau detinutii informatiile de la o celula la alta. "Nu e inca gata, pentru ca nici un detinut politic nu mai tine minte alfabetul Morse. Am apelat la specialistii din armata, care ne-au dat o inregistrare care suna prea tehnic, or, detinutii bateau cu lingura in perete." Peretii vor fi acoperiti de versuri. "Unii dintre detinuti erau poeti cunoscuti, altii au scris versuri, pentru ca erau in inchisoare. Compuneau asa cum ar fi facut rebus, o metoda de a-si pastra creierul viu. Corneliu Coposu nu va ramane in memoria noastra ca un poet, dar a scris cateva poezii, printre care doua strofe de-o frumusete extraordinara."