De la curtea regala la plivit de rosii
16 noiembrie 2004
VIATA MEA E UN ROMAN
Fiica de prim-ministru, Sanda Tatarescu Negropontes a trait viata mondena la Curtea Regala britanica, dar a cunoscut si saracia, si inchisoarea.
CRISTIAN PETRU
TINERETE. In perioada in care studia la Londra, la sfarsitul anilor â30, Sanda a fost prezentata la Curtea Regala engleza, ca debutanta in lumea mondena |
PREZENT. La peste 85 de ani, Sanda Tatarescu-Negropontes traieste departe de fiul ei |
FAMILIE. Sanda, impreuna cu mama si cu fratele ei |
TRISTETE
"Dramele vietii mele de pana atunci, saracia si inchisoarea au trecut pe planul doi. Nicolae era cel mai mic, era dragul mamei. Atunci cand a murit, am avut marea mea revolta. M-am intrebat daca exista un Dumnezeu, de ce sunt atat de incercata, de ce nu mi s-a iertat nimic in viata!" - Sanda Tatarescu Negropontes|
FAMILIA NEGROPONTES
| ||||
|
|
BAL IN ROZ SI NEGRU
|
|
In perioada interbelica, anii de inflorire ai Romaniei, lumea buna participa la baluri organizate de rege si de cei din inalta societate. Una dintre frumoasele amintiri din tinerete pe care le are Sanda Tatarescu-Negropontes se refera la un bal dat de doamna Thierry, sotia ambasadorului francez in Romania. Balul era in roz si negru. Adica toate fetele erau imbracate in rochii roz si purtau cate o garoafa neagra, barbatii aveau costume negre si aveau in buzunarul de la piept cate o garoafa roz.
|
Alte ştiri
- Cîţi strigă "Hai România!"? » Aducerea Uruguayului la Bucureşti costă 250.000 de euro, dar vînzarea biletelor merge catastrofal
- VIDEO Lazăr, Boloni, Torje şi Marica se luptă şi ei pentru "optimi", unde Panti a ajuns deja. AICI ai toate duelurile de AZI
- În secret, Duckadam şi Narcis Răducan i-au făcut o vizită fulger lui Neşu
- Liga 1 joacă startul de "retur" în Antalya ;) » Programul meciurilor stabilite
-
Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea primită de Dinel Staicu în dosarul BIR. El a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Dinel Staicu este cercetat şi în dosarul privind prejudicierea companiei Transgaz. În prezent, Dinel Staicu se află în arest, la... -
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că recenzarea copiilor de şase şi şapte ani s-a încheiat. Despre curicula pentru clasa pregătitoare, Oana Badea a spus că este realizată şi că va intra în dezbatere publică în martie. "Clasa pregătitoare nu este o sperietoare,... -
Procurorii DIICOT şi poliţia au organizat, în această dimineaţă, o acţiune de amploare pentru destructurarea unei reţele de crimă organizată care a înşelat cel puţin 100 de persoane şi ai căror membri se află, în parte, închişi în penitenciare de pe teritoriul României.Cei 33 de membri ai reţelei, dintre care 10...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
CE a revizuit în scădere prognoza de creştere economică a României
Comisia Europeană a revizuit prognoza privind creşterea Produsului Intern Brut (PIB) al ...
Citește articolul
Dinel Staicu scapă de 7 ani de închisoare: Sentinţa în dosarul BIR, anulată
Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea primită de Dinel Staicu în dosarul BIR. El a ...
Citește articolul
Oana Badea: "Clasa pregătitoare nu este o sperietoare, ci este în interesul copiilor"
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de ...
Citește articolul
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de ...
Citește articolul
Veniturile Cosmote stagnează, profitul în creştere
Veniturile Cosmote România au stagnat anul trecut la 468 milioane euro, iar profitul EBITDA ...
Citește articolul
Topirea bruscă a zăpezii ar putea provoca daune de 26 milioane euro la nivelul portofoliului PAID
Temperaturile în creştere urmate de topirea bruscă zăpezii ar putea provoca peste 32.800 de ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Economia Irlandei îsi revine încet, dar piata imobiliara este & ... Citeste articolul
Zona Alba Iulia este una dintre cele mai vânate din Capitala. Astazi, ... Citeste articolul
Preturile din grila notarilor, chiar si în crestere cu câteva p ... Citeste articolul
Volumul total al investitiilor în segmentul imobiliar românesc ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Piaţa imobiliară irlandeză nu reuşeşte să iasă din colaps. ...
- Apartamentele muncitoreşti din zona Alba Iulia se vând la zeci, chiar sute de mii de euro
- Află cât costă apartamentul tău, potrivit grilei notarilor
- Tot mai puţini bani pentru imobiliare. Nici românii, nici străinii nu mai sunt interesaţi ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

